OPINII  »  PREMIER LEAGUE

Quansah. E tinerețea irosită pe cei tineri?

Oana Dușmănescu
Oana Dușmănescu

Articol de - Publicat luni, 08 aprilie 2024 12:35 / Actualizat luni, 08 aprilie 2024 13:34

Așa spunea odinioară, cu condescendență, scriitorul irlandez George Bernard Shaw. Se referea, desigur, la tumultul și nesăbuința celor tineri. În derby-ul Manchester United-Liverpool de duminică, în piesa lui Shaw erou principal a fost Jarell Quansah.

Cine speră că anul acesta Liverpool va obține titlul în Premier League stă la fiecare etapă cu flaconul de medicamente de inimă la îndemână. Din proprie experiență știu asta. După egalul 2-2 de duminică, de pe Old Trafford, Arsenal a luat fața „cormoranilor” în clasament, datorită golaverajului mai bun, iar fiecare meci de-acum încolo e ca un traseu întortocheat pe cărbuni încinși și sticlă pisată.

Partida cu United a demonstrat din nou ceea ce deja e limpede în campionatul Angliei: orice echipă, mare sau mică, în formă sau nu, din partea de sus, din mijloc a clasamentului sau aflată la retrogradare, are capacitatea de a încurca pe oricine.

Orice șovăială e așteptată cu sufletul la gură, ca la o vânătoare cu multe vulpi și la fel de mulți câini de urmă. Ritmul din Premier League nu e doar intens, ci unul supersonic.

Și oricine poate fi autorul acelei șovăieli. De la cel mai mare dintre fotbaliști la cel mai mic.

În ecuația aceasta, Quansah a fost, la sfârșitul săptămânii trecute, cel mai mic.

Pasa spre Bruno Fernandes nu avea cum să rămână nepedepsită. Acțiune greșită și reacțiune reușită. O fracțiune de secundă în care Quansah a devenit ținta ironiilor, a ochilor dați peste cap, a disperării. Dar Klopp și-a apărat „copilul”, spunând că în fotbal s-au comis erori și mai mari.

„Quansah va avea de învățat din greșeala asta și nici că s-ar putea întâmpla un lucru mai bun”, a spus Jurgen Klopp, întărind ideea că Jarell va mai avea ocazia să facă erori, pentru că va mai juca. Și va juca la Liverpool.

Cel mai ușor dintre toate ar fi să dai vina pe tinerețe - așa cum a făcut Shaw - sau s-o respingi cu totul - așa cum făcea Daphne du Maurier într-un volum întreg, tradus în română sub titlul „N-aș vrea să mai fiu tânăr”.

Cu alte cuvinte, n-aș mai vrea să cred că lumea e doar frumoasă și apoi, din senin, să-mi cadă cerul în cap. N-aș vrea să mă mai confrunt cu acele dezamăgiri simțite pentru prima oară în viață. N-aș vrea să mai trec prin acele schimbări, prin acele chinuri, prin acele dileme ale vârstei. N-aș vrea să mai greșesc. Aș vrea să am deja experiență.

N-aș mai vrea să am întrebări, aș vrea să am doar soluții și răspunsuri. N-aș mai vrea să am de învățat, aș vrea să le știu pe toate dintr-odată.

Quansah. E tinerețea irosită pe cei tineri?
Bruno Fernandes, stânga, în duel cu Jarell Quansah, foto: Imago

Și, mai mult decât orice, n-aș vrea să mai fiu etichetat automat drept nechibzuit sau indiferent, doar pentru că sunt tânăr.

Habar nu am dacă Jarell Quansah a citit-o pe Daphne du Maurier. Dar pentru el meciul de duminică, în care a fost arătat cu degetul drept autor al prăbușirii echipei sale - până la golul marcat de Fernandes, Liverpool conducea cu 1-0 - reprezintă un ritual al trecerii într-o altă etapă existențială și fotbalistică: maturizarea.

Nu scrie nicăieri că acesta trebuie să fie un moment fericit. Ba chiar dimpotrivă. Dar e musai să fie un moment iluminator, după ce dai tenebrele la o parte.

Erorile nu modelează o echipă

Quansah (21 de ani) e la o răscruce și Jurgen Klopp are dreptate: acesta e pasul care-l va afecta sau nu pe Quansah. La minte, la picior, la viitor.

La o zi după marea confruntare Manchester United-Liverpool, lucrurile nu mai par la fel de întunecate. A fost și a trecut. Greșelile individuale nu caracterizează o echipă. Uneori, nerepetate, greșelile individuale nu caracterizează nici măcar un fotbalist.

Depinde ce faci cu ele după aceea. Cum le duci cu tine, de la vârsta fragedă, prin maturitate, până la bătrânețe. Cum adaptezi îndatoririle la entuziasm, cum le îndrepți sau cum le continui. Cum te revanșezi sau cum le pici pradă, căci orice drum al încrederii are o jumătate de umbră și o jumătate de soare.

Probabil Quansah și-a dorit duminică după-amiază să fie mai puternic, mai inspirat, mai experimentat, mai precis. Și-a dorit și el să nu fi fost tânăr.


Comentarii (20)
penultimul
penultimul  •  10 Aprilie 2024, 11:46

Bine ar fi să citească Ionuț Radu articolul asta și să reflecteze asupra lui.

rumunek
rumunek  •  10 Aprilie 2024, 00:27
Postat de radumatei pe 09 Aprilie 2024, 15:47

Stimabile, regret să te informez dar nivelul dumitale de înțelegere a fotbalului a rămas înțepenit la glorioșii ani '90 (de aici și referința la Higuita, probabil) și la miuțele din curtea școlii unde ăla mai mic sau ăla mai gras erau condamnați să stea în poartă și să nu se miște de-acolo. În fotbalul modern, portarul are un rol activ în construcție așa că doar un ageamiu i-ar putea reproșa lui Kelleher că a fost surprins la 20 de metri de poartă pe o tranziție pozitivă a echipei sale.

Stimabile, era în afara spațiului porții. Vârsta mai mică nu înseamnă automat o mai bună înțelegere a fotbalului actual. Un argument ar fi acela că eu am cu ce compara, tu probabil nu. Comparația cu Higuita a apărut din lipsa de etaloane de proastă interpretare a postului în fotbalul actual, la nivel ridicat. Ăla era săracul orice, dar nu portar. Nu vezi așa plimbări aiurea nici la echipe recunoscute pentru folosirea portarului in construcția jocului, precum City sau Arsenal. Ca să faci ce spui tu, trebuie să ai și material uman. Rămân la părerea mea despre Kelleher, că e un portar bun de lot, dar nu ar putea fi titular la nicio echipă de Champions, faza eliminatorie, din afara UK și, prin urmare, rolul său e să apere poarta, nu să deschidă unghiuri de pasare în spatele coechipierului. In general, Klopp nu e adeptul portarului pasator, nu cred că i-a cerut el să iasă din careu în lateral, pentru a putea primi pase de la fundași. A greșit, așa cum apoi a scos câteva faze grele. Restul părerilor matale țin de o gândire stereotipică, care nu doar mă sperie, dar mă și îndeamnă să stau la distanță. Dar dacă vrei să discutăm despre portari, cei mai mari din ultimii 20 de ani știau în primul rând să apere, nu să paseze. Exemple: Buffon, Casillas, Kahn, Barthez, Van der Sar, Courtois. Nu erau mici și grași, erau portari. Fii tânăr, e foarte frumos, dar încearcă să mai și asculți ce spun unii, nu eu neapărat, care au văzut in fotbal și altceva decât Guardiola și portari playmakeri.

radumatei
radumatei  •  09 Aprilie 2024, 15:47
Postat de rumunek pe 08 Aprilie 2024, 15:34

Quansah a greșit o pasa, dar golul e rezultatul direct al greșelii portarului, care era plecat in excursie prin Teatrul Viselor. Când esti rezerva si ajungi conjunctural titular in poarta, la un asemenea nivel, stai draq in careul mic, nu face pe Higuita. Între Fernández si poarta era Van Dijk, care putea sa controleze liniștit acțiunea si primea si ajutor. Asta daca portarul era in poarta.

Stimabile, regret să te informez dar nivelul dumitale de înțelegere a fotbalului a rămas înțepenit la glorioșii ani '90 (de aici și referința la Higuita, probabil) și la miuțele din curtea școlii unde ăla mai mic sau ăla mai gras erau condamnați să stea în poartă și să nu se miște de-acolo. În fotbalul modern, portarul are un rol activ în construcție așa că doar un ageamiu i-ar putea reproșa lui Kelleher că a fost surprins la 20 de metri de poartă pe o tranziție pozitivă a echipei sale.

Vezi toate comentariile (20)
Comentează
Close