Atacată de un rechin, a rămas fără un picior. Un an mai târziu câștiga două medalii: „Nu știi cât de puternic ești până când viața te obligă să afli”

„Prioritatea mea era să ajung înapoi la barcă înainte de a-mi pierde cunoștința”

În mai 2023, Ali Truwit tocmai terminase Yale. Fusese înotătoare de performanță în NCAA, avea 22 de ani și plecase în Turks și Caicos pentru a sărbători absolvirea alături de Sophie Pilkinton, fostă colegă din echipa universității.

La numai trei zile după absolvire, în timp ce făceau snorkeling, cele două au fost atacate de un rechin. Animalul i-a mușcat lui Truwit piciorul stâng. Tânăra a reușit să scape și, grav rănită, a înotat aproximativ 70 de metri până la barcă, alături de prietena ei.

Sportiva a vorbit într-un interviu pentru Forbes despre toată întâmplarea: „Am știut imediat că sunt într-o cursă contra cronometru. Prioritatea mea era să ajung înapoi la barcă înainte să-mi pierd cunoștința”.

Pilkinton i-a făcut un garou pentru a opri hemoragia. Truwit a fost transportată de urgență la Miami și a trecut prin două operații pentru a-i fi salvată viața. Infecția a putut fi controlată, dar piciorul nu a mai putut fi salvat.

„Într-o clipă devenisem o persoană amputată pentru tot restul vieții”

Pe 31 mai 2023, chiar în ziua în care împlinea 23 de ani, medicii i-au amputat piciorul stâng sub genunchi.

Trauma n-a însemnat doar pierderea unui picior, iar Truwit povestește că îi era greu să-și privească propriul corp. „Eram o fată de 22 de ani care tocmai terminase facultatea și, într-o clipă, devenisem o persoană amputată pentru tot restul vieții.”

Au urmat momente în care se privea în oglindă și izbucnea în plâns: „Îmi spuneam: «Acum sunt atât de urâtă». Să învăț să folosesc proteza, durerea, flashback-urile și apoi faptul că nu mă puteam iubi în noul meu corp au fost lucruri extrem de grele.”

Iar pentru o înotătoare, atacul produs în apă crease o contradicție aproape imposibilă. Locul în care se simțise cel mai confortabil întreaga viață devenise locul de care îi era frică.

Din nou în apă la șase săptămâni de la atac

La aproximativ șase săptămâni după atac, Truwit și-a făcut curaj să intre în piscina familiei: „Nu putea fi numit înot adevărat. Încercam, în principal, să mă simt din nou confortabil în apă.”

Avea dureri din cauza terminațiilor nervoase rămase după amputare. Apa rece îi provoca senzații noi, iar sunetele și senzațiile din bazin îi declanșau amintirile atacului.

La trei luni și jumătate după amputare, le-a cerut părinților să o ducă la o competiție de înot paralimpic. Nu știa dacă va putea deveni vreodată sportivă de performanță din nou. Voia doar să vadă ce era posibil, însă de acolo lucrurile au început să se miște extrem de repede.

A ajuns să înoate mai repede cu un picior decât o făcuse cu două

Truwit a început să se pregătească pentru Jocurile Paralimpice de la Paris. Avea deja un loc de muncă în consultanță pregătit după terminarea Yale, însă l-a amânat: „Oportunitatea de a face parte din mișcarea paralimpică și posibilitatea de a-mi reprezenta țara mi s-au părut prea importante ca să nu-mi asum riscul.”

La trialurile americane din 2024 a înotat 100 de metri spate în 1:08,98, ceea ce însemna că era mai rapidă decât fusese înainte să-și piardă piciorul. Apoi, la Paris, a coborât la 1:08,59.

„Este un timp mai bun decât am reușit vreodată când aveam două picioare. Mi se pare nebunesc să mă gândesc că acum înot mai repede decât o făceam cu două picioare.”

„Într-o zi poți plânge pe canapea, iar în următoarea poți fi pe podium”

La doar 465 de zile după atac, americanca pleca de la Jocurile Paralimpice cu două medalii de argint, la 100 m spate S10 și 400 m liber S10, stabilind recorduri americane în ambele probe: „Într-o zi poți plânge pe canapea, iar în următoarea poți fi pe podium”

Truwit spune că recuperarea nu a fost însă transformarea liniară pe care rezultatele sportive ar putea s-o sugereze: „Într-o zi poți să stai pe canapea și să plângi, iar în următoarea poți fi pe podiumul paralimpic. Ăsta este procesul.”

A început inclusiv să transforme amintirea atacului. Când îi reveneau imaginile din apă, încerca să nu se mai gândească exclusiv la rechin, ci la faptul că reușise să supraviețuiască și să înoate până la barcă: „Cred foarte mult că mintea cedează înaintea corpului. De aceea m-am concentrat să devin cât mai puternică mental.”

De la „O să mai pot merge?” la Maratonul New York

Înotul n-a fost ultima frontieră pentru sportivă care, cu numai zece zile înainte să fie atacată de rechin, Truwit alergase un maraton împreună cu mama sa. După amputare, ideea de a mai alerga vreodată 42 de kilometri părea absurdă.

A învățat însă să alerge cu o proteză specială: pe 2 noiembrie 2025, la mai puțin de doi ani și jumătate de la atac, a luat startul la Maratonul New York.

L-a terminat în 4 ore, 14 minute și 34 de secunde și a strâns aproximativ 250.000 de dolari pentru fundația pe care și-a creat-o, Stronger Than You Think. Numele organizației rezumă, de fapt, concluzia pe care Truwit a tras-o din ultimii trei ani.

„Nu putem controla ceea ce ni se întâmplă, dar putem controla felul în care răspundem și sensul pe care îl dăm lucrurilor. Sunt aici, sunt în viață și voi încerca să dau un sens tuturor acestor lucruri.”, a explicat sportiva.

Acum are 26 de ani și se pregătește pentru Los Angeles 2028. În interviul pentru Forbes, concluzia a fost mult mai simplă: „E timpul să las capul în jos și să mă antrenez din greu.”