Aventura bridge-ului românesc la Beijing relatată de unul dintre participanţi

România a reuşit la World Mind Sport Games una dintre cele mai mari performanţe la nivel de juniori din istoria bridge-ului românesc
 
Bridge-ul este un joc de cărţi, înrudit cu Whist-ul şi Licitaţia, organizat în federaţii (mondială, continentale, naţionale) şi cluburi. Există în prezent circa 100 de milioane de jucători în 130 de ţări practicante, dintre care un milion de membri aderenţi ai cei puţin unei federaţii naţionale. 

Bridge-ul este un joc eminamente social, întrucât se desfăşoară în parteneriate de doi (cu excepţia  concursurilor de tip «individual») şi echipe de patru jucători. Schimbul de informaţii între parteneri în diferitele părţi ale jocului (licitaţia în atac, apărarea) este vital pentru determinarea modului de joc potrivit diverselor situaţii. 
 
Mai multe informaţii despre sistemul „duplicat” (în care toţi participanţii joacă, simultan sau succesiv, aceleaşi mâini, «done») pot fi obţinute aici. 
 
Bridge-ul este considerat a fi un sport, având competiţii pentru amatori şi profesionişti, campionate naţionale, internaţionale, continentale şi mondiale. Perspectiva acestui sport la nivel internaţional este foarte largă - bridge-ul beneficiază de o internaţionalizare fără precedent. Bridge-ul atinge noi de la an la on noi zone geografice şi sparge barierele de vârstă, rasă, religie, fiind un mesager al păcii, armoniei şi performanţei intelectuale. 
 
Federaţia Romană de Bridge are un total de 603 membri şi 25 de cluburi în toată ţara, fiind una din cele mai mici federaţii din Europa. Printre rezultatele recente ale bridge-ului românesc se numără câştigarea în 2007 a Campionatului Balcanic de către echipa compusă din Marina Stegaroiu, Marian Rădulescu, Florin Andrei şi Sabin Donciu şi obţinerea locului 2 la concursul de la Cavendish de către axa Cornel Teodorescu - Ionuţ Coldea. 

Marele Zid a început ca un vis
În primăvara anului 2008 Federaţia Romană de Bridge a aflat că nou înfiinţata International Mind Sports Association (IMSA, grupând la nivel mondial sporturile Bridge, Şah, Go, Dame Chinezeşti şi Şah Chinezesc - Xiangqi) va organiza în perioadă 3-18 Octombrie 2008 în oraşul Beijing, China prima ediţie a World Mind Sport Games. În cazul bridge-ului competiţia înlocuieşte Olimpiada de Bridge şi reprezintă un concurs mondial de echipe, perechi, individual şi echipe transnaţionale. În cazul „juniorilor” organizaţia urma să suporte majoritatea cheltuielilor de deplasare şi şedere.

Pentru secţiunea „tineret” (sub 28 de ani) Federaţia Romană de Bridge a organizat un concurs de selecţie în primăvara anului 2008 în urma căruia s-au calificat pentru a reprezenta România la evenimentul  sus menţionat axele: Radu Nistor - Bogdan Vulcan, Cătălin Doras - Cosmin Mîndruţă şi Diana Stafie - Florin Safta. Concursul a fost strâns, clasamentul fiind stabilit  în ultima zi a ultimului din cele trei weeekend-uri de selecţie. Cele trei axe urma să joace în concursul de echipe, apoi separat în cel de perechi şi toţi membrii urmau să participle în concursul de individual (caracterizat de schimbarea partenerului o data la un număr prestabilit de done - în general  una sau două).

Pregătire intensă 
Au urmat luni în care, pas cu pas, echipa s-a apropiat de marele Zid: discuţii despre sistemul de joc, antrenamente online şi în „viata reala”, participări la concursuri în scop de antrenament. Eforturile s-au axat în special pe concursul de echipe, considerate „spuma” bridge-ului competiţional. Echipa urmă să se înfrunte cu adversari redutabili (SUA, Polonia, Italia - multipli campioni mondiali şi europeni la categoria juniori; ţări că  Anglia, China, Olanda, Germania, Frântă, Canada - posesoare a unor şcoli de bridge cu tradiţie; echipe că Grecia, Cehia, Croaţia, Ungaria, Turcia, Letonia, India, Ecuador - reprezentând noul val bridge-istic, conţinând jucători experimentaţi în concursuri internaţionale), echipele fiind construite în urma unor procese de selecţie similare celui desfăşurat de Federaţia Romană. 

Comparând procesul de pregătire cu cel desfăşurat în alte ţări, România nu a beneficiat de o bază optimă: numărul de jucători şi de juniori este redus, procesul de recrutare şi formare de talente suferă iar implicarea cluburilor în acţiuni de antrenament este scăzută.  otuşi, îndrumaţi de către antrenorul loturilor de juniori, domnul Dan Voinescu, echipa a făcut progrese în privinţa sistemului de joc (în special cel ce trebuie aplicat în competiţii de echipe, orientat către tehnică şi colaborare) şi s-au pus bazele unei echipe de la care se speră foarte mult: dacă în anii trecuţi rezultatele obţinute de echipele de juniori în concursuri europene au fost slabe, obiectivul trasat de această data era clasarea în prima jumătate dintr-un total de 74 de ţări participante. 

Drumul către Beijing a început la Aeroportul Otopeni pe data de 01 Octombrie 2008. După o lungă escală la Munchen, în care s-au depănat poveşti „vanatoresti” legate de bridge, am luat drumul Chinei. După încă 9 ore am ajuns pe Aeroportul Naţional din Beijing. Am fost rapid asistaţi în privinţa transportului asigurat de către organizatori şi după o călătorie printr-un oraş impunător am ajuns la locul de desfăşurare a competiţiei, parte conexă campusului Olimpic utilizat şi în timpul recent desfăşuratei Olimpiade.
 
Imaginile s-au succes cu repeciziune în următoarea zi, care a fost dedicată excursiilor: am vizitat Oraşul Interzis cu uliţele sale întortocheate, curţile lărgi, mobilă simplă, artă şi tehnologia încastrate adânc în fiecare cărămidă, ne-am pierdut pe străzile marelui Beijing, am cumpărat suveniruri decorate cu dragoni şi caractere caligrafiate, am făcut turul parcului Olimpic (cubul de apa şi stadionul sunt cu adevărat impresionante), am încercat ricşa şi anevoioasa operaţiune de oprire a unui taxi în mijlocul vacarmului de pietoni, maşini şi biciclete. 
 
Obiective măreţe

A două zi a început concursul de echipe. Am abordat concursul cu obiectivul de a juca cel mai bun bridge pe care îl cunoaştem, fără a încerca să epatăm sau să ne punem în posturi cu şanse mici de câştig. Aceasta este în general tactica potrivită unui concurs de echipe, în care nu contează numai rezultatele unei axe, obţinute la o masă cu o axă adversă, cât şi rezultatele axei partenere care ocupă celelalte poziţii la o a două masă. Ca atare un câştig mare obţinut de o axă nu are nicio valoare dacă pierderea axei celelalte este egală.  Efortul depus într-un concurs de echipe trebuie să fie unul susţinut, jocul este foarte mult bazat pe disciplină, rezistenţă, tărie psihică. Urma să jucăm 17 meciuri (nu puteam jucă de două ori cu un acelaşi adversar) a câte 16 done, un meci durând aproximativ 130 de minute.

Începutul a fost ezitant, după 6 runduri echipa României ocupa locul 34. Pierduserăm cu Croaţia la o diferenţă semnificativă (7-23; scorul maxim este 25-0, iar scorul egal este 15-15) şi cu Noua Zeelandă (13-17) ,obţinuserăm meciuri egale cu Italia şi Indonezia, învingând Zimbabwe (18-12) şi Ucraina (25-4). Atmosfera în sânul lotului a fost însă constructivă şi orientată către remedierea problemelor, ceea ce a dus la o serie de meciuri foarte bune (victorie cu puternica reprezentaticva a Canadei 16-14, victorii cu Elveţia, Japonia, Portugalia) care ne-a propulsat pe locul 18 spre mijlocul concursului. Echipa a jucat constant bine până în meciul cu numărul 13, împotriva SUA, în care experienţă şi pregătirea şi-au spus cuvântul, echipa fiind înfrântă 25-2.

Totuşi, determinarea şi dorinţa de a obţine un rezultat bun au împins echipa României de tineret în poziţia ca, în ultimul meci împotrivă Ungariei, jocul rezultatelor să ne creeze un culoar „matematic” pentru clasarea în primele 8 echipe şi accesul în meciurile eliminatorii. Din păcate, România a obţinut o victorie doar cu 17-13 în ultimul meci şi echipele din faţă clasamentului au reuşit să îşi păstreze poziţia.

În final, România a ocupat un onorabil loc 16, rezultat care l-a completat pe cel obţinut de echipă „mare” (compusă din domnii Ionuţ Coldea, Marius Ioniţă, Marius Briciu şi Ovidiu Ghigheci) care au reuşit accederea în optimile de finală ale competiţiei, şi ulterior în sferturi, după ce au învins puternica reprezentativă a Israelului. Deşi eliminaţi de Anglia, România a obţinut astfel la echipele „mari” performanţa de a se clasă în primele 8 echipe ale lumii! 

A urmat concursul de perechi, la care axa Nistor-Vulcan a reuşit clasarea pe locul 15 în finală, celelalte axe româneşti evoluând în finalele inferioare. A fost un concurs lung, cu multe tururi de calificare, pentru a decela 96 de axe finaliste din totalul de 200. 

Concursul s-a încheiat cu proba de individual, la care Diana Stafie, Florin Safta, Cosmin Mîndruţă şi Cătălin Doras au avut prestaţii onorabile în finalele B, Bogdan Vulcan a obţinut locul 14 în finală A, iar Radu Nistor a devenit primul vicecampion mondial din istoria bridge-ului românesc! După două zile de competie, jucând constant bine şi fiind în permanenţă în zonă podiumului, Radu Nistor a reuşit aducerea unei medalii de argint, plasând România pe locul 21 din cele 33 de ţări medaliate. (în imagine, de la stânga la dreaptă: Radu Nistor, medalie de argint, Salih Murat Anter, Turcia, medalie de aur, Lars Arthur Johansen, Norvegia, medalie de bronz).
  
Steagul României s-a înălţat, alături de cel al Turciei şi al Norvegiei, ocupante ale locurilor 1 şi 3 la concursul de individual, marcând o noua speranţa în activitatea sportivă românească. La numai 19 ani, Radu Nistor poate deveni liderul valoric al unei noi generaţii de sportivi. 
 
Motivată şi de acest recent succes, Federaţia Romană de Bridge doreşte demararea unui plan de formare şi aplicare a unui program coerent de recrutare şi pregătire a juniorilor, incluzând antrenamente, cantonamente, deplasări la concursurile importante din ţara şi străinătate. De altfel, România a fost desemnată că ţara organizatoare a Campionatului European de Echipe Juniori ediţia 2009, cu desfăşurare la Poiană Braşov, unde România intenţionează participarea cu două echipe, pentru secţiunile „Under 26” şi „Under 21”. 
 
Campania chinezească a fost încheiată cu o excursie la Marele Zid. După o interesantă ghidare prin istoria locurilor şi a zidului, urmată de o scurtă călătorie cu trenuleţul dincolo de primele două turnuri, ne-am găsit la porţile celui de-al treilea turn din secţiunea de la Badaling. Marele Zid nu mai era un vis, devenise realitate împreună cu victoriile şi speranţele noastre.  Echipa noastră ajunsese astfel la punctul terminus al călătoriei: zidul impresionant, imperial, al comunicării, al înţelegerii, al prieteniei.  Capitol scris cu caractere caligrafiate în lungul drum al vieţii.