Articol de Roxana Fleşeru - Publicat sambata, 21 martie 2026, 13:15 / Actualizat sambata, 21 martie 2026 13:55
Cameron McEvoy (32 de ani) este campion olimpic, mondial și, de vineri, deținătorul recordului mondial la 50 m liber. Cariera lui a intrat pe un nou drum după câteva dezamăgiri care l-au determinat să rescrie felul în care trebuie să se antreneze, una dintre măsuri fiind să reducă numărul de kilometri înotați într-o săptămână, ajungând de la 30 la 2, însă e un proces mult mai complex.
Cameron McEvoy domină proba de 50 metri liber începând din 2023, atunci când a câștigat primul său titlu mondial, apoi a venit titlul olimpic de la Paris în 2024, anul trecut și-a apărat medalia mondială de aur la Singapore, iar vineri a stabilit un nou record mondial, 20,88 s, în această probă. Precedenta referință, 20,91s, îi aparținea lui Cesar Cielo și fusese stabilită în 2009, într-un costum de poliuretan, interzis apoi.
Succesul australianului e construit mai întâi pe baza unor dezamăgiri care l-au făcut să analizeze mai mult ce face în bazin. În 2012, la Londra, a făcut parte din ștafetele Australiei care nu au prins podiumul, în 2016, la Rio, deși era printre favoriții probei de 100 m liber, a fost pe șapte, iar la 50 m liber pe 11. Cinci ani mai târziu, la Tokyo, s-a clasat pe 24, respectiv 29.
New World Record 20.88! 🇦🇺 Cameron McEvoy takes down Cesar Cielo's 50m Freestyle World Record!!#Swimming pic.twitter.com/mL4B8FIqSF
— World Aquatics (@WorldAquatics) March 20, 2026
Avea 27 de ani, o vârstă înaintată pentru un sprinter, și multă lume din jurul lui credea că acolo se va încheia cariera sa. Poate și el a avut astfel de gânduri, petrecând anul 2022 departe de înot.
Fiind pasionat atât de sport, cât și de știință, McEvoy s-a aplecat asupra metodologiei care stă la baza performanțelor de vârf în noile sale activități și nu a durat mult până când mintea lui a început să lucreze la maximum. A cercetat alte sporturi, încercând să găsească explicații.
În cadrul echipei australiene de înot, i se spune „Profesorul”. Acest lucru se datorează, în parte, faptului că a absolvit o facultate de științe, specializându-se în fizică și matematică.
Cameron McEvoy, inspirație din ciclism, escaldă, atletism și ridicarea de greutăți
Metodologia folosită de cicliștii de velodrom l-a captivat. Cu siguranță exista o modalitate mai bună de a maximiza și menține puterea decât antrenamentul intens în bazin. „Am luat în considerare orice altceva în afară de înot și, cu cât mă afundam mai mult în asta și învățam ce aveau de oferit, cu atât mă gândeam mai mult: «OK. Cum ar arăta asta în înot?». Am devenit din ce în ce mai interesat de asta, până când am ajuns la punctul în care mi-am spus: «OK. Trebuie să încerc.» Era aproape ca și cum m-aș fi întors la un sport diferit, ceea ce m-a ajutat foarte mult”, a povestit australianul în 2024, citat de Fox Sports.
Un alt sport din care s-a inspirat a fost escalada. McEvoy a fost deosebit de impresionat să vadă cum cei care practică acest sport pot reuși să se țină în echilibru având o priză pe care o fac doar cu degetele. Acest lucru l-a făcut pe McEvoy să realizeze cât de mult potențial exista încă pentru îmbunătățirea antrenamentului de forță în cadrul stilului liber. „Acela a fost momentul de revelație care m-a determinat să investighez mai în profunzime filosofiile generale privind forța, filosofiile generale privind dezvoltarea forței și modul în care aș putea aplica acestea în înot și în proba mea”, a spus McEvoy.
Astfel a găsit o nouă abordare. Noua sa abordare radicală încorporează elemente din sporturile de viteză practicate pe uscat, precum atletismul și ciclismul pe velodrom, și reduce numărul de ture înotate în bazin în favoarea unui număr mai mare de ore petrecute la sala de forță. Pentru McEvoy, aceasta a însemnat o reducere a distanței înotate la doar doi kilometri pe săptămână.
La 13 ani, înota cam 70 de kilometri pe săptămână, în perioada de pregătire pentru Jocurile Olimpice din 2012, 2016 și 2021 ajungea undeva între 20 și 40 km pe săptămână.
Pe măsură ce a privit dincolo de escaladă și alte sporturi similare cu sprinturile din înot, McEvoy a dat peste studiile lui Steven și Pauline Richards. Psihoterapeuții britanici au dezvoltat monismul informațional și teoria superpoziției în anii 1980, care analizează modul în care abordări diferite pot duce la rezultate similare.
McEvoy a aplicat acel metamodel pentru a descoperi diferitele moduri în care se putea antrena pentru proba sa de referință, 50 m liber. „Cea mai mare schimbare de perspectivă pe care am avut-o în abordarea mea a fost orientarea către a privi proba de 50 m liber ca pe o abilitate bazată pe forță. Această schimbare mi-a permis apoi să mă bazez și să învăț multe din lumea forței, din lumea atletismului, adică modul în care atleții se antrenează pentru probele de 100 și 200 de metri, în special pentru 200 de metri, deoarece durata este similară”, a explicat el.
„În lumea sporturilor de forță… dacă sportul tău ar consta în a face 10 tracțiuni cu 40 de kilograme cât de repede poți, cum te-ai antrena pentru asta? Așa că am contactat o mulțime de oameni care dețineau recorduri mondiale la tracțiuni cu greutăți și persoane care participau la competiții de ridicare de greutăți pe stradă pentru tracțiuni și flotări etc. Am învățat multe din asta și apoi am adaptat aceste cunoștințe la modul în care te-ai antrena pentru proba de 50 de metri liber.”
Cu aceste cunoștințe, McEvoy a făcut un nou plan de antrenamente. Au dispărut sesiunile lungi de antrenament menite să-i maximizeze capacitatea metabolică. Acum, McEvoy petrece mult mai puțin timp în bazin și mult mai mult timp la sala de forță.
„Diferența dintre abordarea mea pentru Paris și abordarea mea pentru cele trei Jocuri Olimpice anterioare a fost aceea de a mă îndepărta de o perspectivă strict metabolică, de a mă antrena și de a maximiza doar acel nivel și de a adopta filosofii din lumea forței și a condiționării fizice, din lumea atletismului, din lumea ciclismului pe velodrom și, practic, din orice alt sport care se desfășoară pe distanțe de timp aproximativ similare cu cele ale probelor de 50 de metri liber și 100 de metri liber”, a spus McEvoy pentru sursa citată.
Apoi a adăugat: „Așadar, am trecut de la, să zicem, o medie de 30 de kilometri pe săptămână în apă și încercarea de a strecura trei sesiuni de sală cât de bine se poate cu acel tip de volum de muncă la probabil cel mult doi kilometri în apă pe săptămână și mult mai mult accent pe partea de sală”
Deși, pe hârtie, reducerea de la 30 de kilometri de ture la doi poate părea drastică, McEvoy a subliniat că volumul este doar un indicator. Când se ia în calcul intensitatea sesiunilor de înot mai scurte – cei doi kilometri pe care McEvoy îi înoată săptămânal acum sunt apropiați ca ritm de cursele de sprint de 50 m pe care le face în competiție, efortul se echilibrează.
Cameron McEvoy și demontarea unor mituri din înot
Noua abordare a lui McEvoy include, de asemenea, mai mult antrenament de rezistență, atât în bazin, cât și în afara acestuia, precum și exerciții pentru creșterea masei musculare.
„M-a făcut să-mi dau seama că există multe mituri în lumea înotului. Unul dintre ele, în ceea ce privește înotul de viteză, este că nu trebuie să devii prea musculos. Nu trebuie să devii prea puternic, deoarece asta te încetinește și încep să-mi dau seama că acest lucru este valabil doar în cadrul modelului tradițional de antrenament. Dar dacă renunți la acei 30 de kilometri pe săptămână, atunci poți deveni mai puternic, poți avea mult mai multă forță pe care o poți exercita, multă putere pe care o poți exercita în apă și nu ți se ia acea sarcină aerobică. Așa că poți antrena efectiv acei mușchi noi și poți transforma acea forță nouă în viteză în apă”, a explicat australianil
McEvoy se folosește și de înregistrări video ale evoluției sale pentur a analiza ce e de îmbunătățit, în plus are un sistem care îi oferă date despre felul în care ia startul, cum ar fi forța exercitată în timpul plonjonului, viteza de decolare și puterea exprimată în wați pe kilogram pentru ambele picioare, atât pentru piciorul din față, cât și pentru cel din spate.
De asemenea, spune că reducerea timpului petrecut în apă îl ajută și să dedice mai mult timp antrenamentelor de mobilitate, ceea ce îl ajută să prevină apariția unor accidentări.
Un element central al filosofiei lui McEvoy este un concept asociat mai degrabă cu neuroștiința decât cu înotul: învățarea motorie. „De fiecare dată când te miști, îți modelezi creierul. Dacă îți petreci cea mai mare parte a timpului înotând încet, acesta devine modelul tău implicit.”
Cu alte cuvinte, antrenamentul tradițional nu doar dezvoltă rezistența, ci condiționează corpul să se miște ineficient pentru sprint. Soluția lui McEvoy este de a elimina complet acest conflict. Antrenându-se aproape la viteze mari, el consolidează coordonarea, sincronizarea și aplicarea forței necesare în competiție. Când vine ziua cursei, nu este nevoie de nicio ajustare, ci doar de execuție.
Chiar dacă noua sa abordare, bazată pe volum extrem redus de kilometri, antrenamente la intensitate de cursă, multe sesiuni în sală de forță, concentrate pe creșterea musculară și a forței, analiza tehnicii și îmbunătățirea ei și inspirație din alte sporturi, nu a fost primită cu entuziasm printre antrenori, McEvoy speră ca abordarea sa să fie îmbrățișată de cât mai mulți înotători. Deocamdată, metoda lui funcționează perfect.
Verdict înainte de play-off: „La ce calitate avem, nu avem voie să pierdem vreun meci!”
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
