SPORTURI  »  ALTELE  »  GOLF

Decizie-șoc în lumea golfului » Tiger Woods vrea să se retragă din circuitul profesionist: "Nu mai are nimic de demonstrat!"

foto: Guliver/Getty Images
foto: Guliver/Getty Images

Articol de GSP - Publicat vineri, 29 septembrie 2017 16:48

Măcinat de problemele de sănătate, Tiger Woods, 41 de ani, admite că se gândește la retragerea din circuitul profesionist, titrează The Telegraph.

Câștigător a 14 turnee majore, ultimul în 2008, la US Open, americanul nu a mai jucat din luna februarie, fiind supus la 4 intervenții chirurgicale la spate în decursul a numai 18 luni. Aflat la New York, în cadrul Presidents Cup, Woods recunoaște posibilitatea de a nu mai poate juca golf profesionist din pricina multiplelor probleme la coloană.

"Nu știu ce-mi rezervă viitorul. Durerile au trecut, însă nu știu cât va rezista trupul meu. Am nevoie de puțin timp pentru a-mi da seama de ce abilități dispun pentru a continua la un asemenea nivel. Primul obiectiv: însănătoșirea totală. Apoi, tot ce pot face este să aștept indicațiile medicului.

După 8 operații, nu mai știu ce înseamnă să fii 100% sănătos (n.r. a suferit alte 4 intervenții chirurgicale la genunchi), dar încerc să mă apropii de acest număr. Este cineva care se simte la fel de bine la 40 de ani ca la 20 de ani? Serios? Așa cum v-am spus, sunt limitat la lovituri de maximum 60 de yarzi", a declarat controversatul jucător de golf.

La auzul zvonului retragerii lui Tiger Woods, nord-irlandezul Rory McIlroy, 28 de ani, fost număr 1 mondial, a reacționat, spunând că americanul nu mai are nimic de demonstrat în golf.

"Dacă, într-adevăr, nu va mai juca niciodată, oricum a intrat în istorie fiind cel mai bun jucător pe care l-am văzut vreodată. Este cel mai bun din istorie, deși nu l-am văzut jucând prea mult pe Jack Nicklaus (n.r. câștigător a 18 turnee majore). Jack are un palmares mai bun, însă nu știu dacă a jucat mai bine decât Tiger.

Tiger nu mai are nimic de demonstrat nimănui, se poate retrage cu capul sus. A făcut minuni în acest sport", a declarat McIlroy, cvatruplu câștigător de turneu major, conform Metro.

surse: telegraph.co.uk, metro.co.uk

Citește și:
Cornel Dinu își vinde vila cu 6 camere și 7 băi: „Finisaje premium”. Prețul solicitat
Stiri extrasport
Cornel Dinu își vinde vila cu 6 camere și 7 băi: „Finisaje premium”. Prețul solicitat
Marius Șumudică a scos echipa de pe teren în timpul derby-ului cu U Cluj, apoi a dezvăluit: „Știți ce mi-a zis Chipciu?”
Cupa Romaniei
Marius Șumudică a scos echipa de pe teren în timpul derby-ului cu U Cluj, apoi a dezvăluit: „Știți ce mi-a zis Chipciu?”
Lovitură de teatru în Serie A, Dan Șucu petrece!
Campionate
Lovitură de teatru în Serie A, Dan Șucu petrece!
Milionarul român se opune construirii noului stadion » Miza este uriașă
Liga 2
Milionarul român se opune construirii noului stadion » Miza este uriașă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează