SPORTURI  »  ALTELE  »  RUSIA

Prima reacție de la Moscova, după suspendarea Kamilei Valieva: „A fost declarat război sportului rusesc”

Kamila Valieva +22   FOTO
Kamila Valieva

Articol de - Publicat marti, 30 ianuarie 2024 11:03 / Actualizat marti, 30 ianuarie 2024 11:33

Comitetul Olimpic Rus (ROC) a denunţat „războiul" pe care, în opinia sa, forurile internaţionale îl duc împotriva sportului rusesc, după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a decis suspendarea patinatoare Kamila Valieva pentru patru ani.

„De fapt, a fost declarat război sportului rusesc şi, după cum putem vedea, sunt folosite toate mijloacele", a denunţat comitetul, apreciind că sancţiunea impusă Kamilei Valieva este "extrem de severă".Patinatoarea rusă în vârstă de 17 ani, depistată pozitiv cu o substanţă interzisă la Jocurile Olimpice de la Beijing în 2002, a fost suspendată patru ani, cu efect de la 25 decembrie 2021.

Kamila Valieva
Kamila Valieva
Kamila Valieva
Kamila Valieva
Kamila Valieva
+17 FOTO

Rușii, după suspendarea Kamilei Valieva: „TAS nu e obiectiv și imparțial”

„Decizia TAS este negativă, dar este de mult timp imposibil să ne bazăm pe obiectivitatea şi imparţialitatea acestui organism internaţional", a continuat Comitetul Olimpic Rus.

Rusia pedepsită, SUA profită » Marea veste primită de americani noaptea trecută, după verdictul TAS în cazul  Kamilei Valieva
PATINAJ ARTISTIC
Rusia pedepsită, SUA profită » Marea veste primită de americani noaptea trecută, după verdictul TAS în cazul Kamilei Valieva

Forul rus a adăugat că va "urmări îndeaproape paşii şi deciziile ulterioare ale organizaţiilor sportive internaţionale şi, dacă va fi necesar, va lua măsurile adecvate pentru a proteja din punct de vedere juridic interesele Rusiei".

Descalificarea Kamilei Valieva de la Jocurile Olimpice de iarnă din 2022, decizie dictată după ce rusoaica de 17 ani a fost depistată pozitiv cu o substanță interzisă, a transformat echipa Statelor Unite ale Americii în campioană olimpică la proba de patinaj artistic pe echipe.

Totodată, Valieva a pierdut toate rezultatele, premiile și medaliile obținute din acea zi până în momentul suspendării, fiind descalificată inclusiv de la Jocurile Olimpice de iarnă din 2022, competiție în cadrul căreia Rusia a obținut medalia de aur la proba de patinaj artistic pe echipe.

VIDEO Reporterii au sărit la propriul selecționer în conferință, după eliminare: „N-am pățit în viața mea așa ceva!”

Citește și:
Zeljko Kopic îl așteaptă să semneze cu Dinamo: „Am vorbit cu el, îl văd ca pe un jucător bun”
Superliga
Zeljko Kopic îl așteaptă să semneze cu Dinamo: „Am vorbit cu el, îl văd ca pe un jucător bun”
A intervenit și a deturnat negocierile pentru aducerea lui Moruțan! Gigi Becali: „Vă spun cum s-a întâmplat, adevărul”
Superliga
A intervenit și a deturnat negocierile pentru aducerea lui Moruțan! Gigi Becali: „Vă spun cum s-a întâmplat, adevărul”
Nu pierd timpul! Fiica lui Bodescu de la FRF i-a spus „DA” fostului atacant din Superliga
Stiri extrasport
Nu pierd timpul! Fiica lui Bodescu de la FRF i-a spus „DA” fostului atacant din Superliga
A scăpat! Fostul patron din Liga 1, declarat nevinovat pentru falimentul clubului! Iertat și de datoria de 1,7 milioane de euro
Superliga
A scăpat! Fostul patron din Liga 1, declarat nevinovat pentru falimentul clubului! Iertat și de datoria de 1,7 milioane de euro
EXCLUSIV Investiție de amploare lansată de Dumitru Dragomir
Profit.ro
EXCLUSIV Investiție de amploare lansată de Dumitru Dragomir
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ce face Bianca Andreescu, în timp ce jucătoarele de top se pregătesc pentru debutul la Australian Open

Vedeta lui PSG s-a îndrăgostit de o fostă studentă la științe politice, care a renunțat la școală pentru ... dansuri orientale


Comentarii (2)
Str82HeIL
Str82HeIL  •  30 Ianuarie 2024, 15:43

Pai rusii vor sa judece Putler tot si la sport si tot. Ce atata foruri internationale si dovezi. La ei nu merge cu de astea. Toata lumea e impotriva lor ca se "apara" ca sunt "atacati" cand ei au invadat o tara suverana. Din partea mea ar trebuii sa nu faca nimeni afaceri cu rusii nici acuma nici dupa ce e gata razboiul din Ucraina. Lasa-i sa stea in cloaca aia de tzara

rocky3
rocky3  •  30 Ianuarie 2024, 15:04

Ce să caute sportivii ruși la Olimpiadă? Sau rușii vor să promoveze războiul și la nivel olimpic?

Vezi toate comentariile (2)
Comentează