Articol de Luminița Paul - Publicat vineri, 28 august 2026, 18:05 / Actualizat vineri, 28 august 2026 18:10
Cele două bărci tricolore de dublu rame, feminin și masculin, Adriana Adam-Simona Radiș, respectiv Ștefan Berariu-Florin Lehaci, luptă astăzi pentru primele medalii ale României la Campionatele Mondiale de la Amsterdam. După ce sesiunea a doua nu a putut începe la ora stabilită inițial din cauza vremii nefavorabile, World Rowing a anunțat o nou reper: 18:50 pentru finalele de medalii.
- Campionatele Mondiale sunt transmise, începând cu semifinalele, de TVR Sport
- Vineri, 28 august, sunt programate primele finale pentru delegația României: 18:50 - dublu rame feminin, 19:05 - dublu rame masculin.
- Sâmbătă, 29 august, au loc finalele bărcilor de 4 cu români la start: 12:46 - 4 rame (m), 13:03 - 4 rame (f), 13:39 - 4 vâsle (f)
UPDATE ora 18:05 Cursele urmează să se reia de la ora 18:50
Odată cu încetarea furtunii, World Rowing a confirmat un nou program pentru cursele din această după-amiază. Echipajele vor începe să iasă pe apă de la ora 18:15 a României. Finalele de medalii vor începe de la ora 18:50. „World Rowing va continua să monitorizeze condițiile meteorologice și ar putea face modificări suplimentare la program, dacă situația o impune”, se arată pe site-ul oficial al federației internaționale.
UPDATE 17:10 Cursele din sesiunea a doua, amânate din cauza vremii nefavorabile
Sesiunea a doua din ziua cu numărul 5 a Mondialelor de canotaj a fost amânată din cauza vremii nefavorabile, până când condițiile meteo vor permite desfășurarea probelor programate. Între acestea sunt și cele două finale cu echipaje românești, dublu rame feminin și masculin.
UPDATE 14:50 Mihai Chiruță, calificat în semifinale la schif simplu
Reprezentantul României în proba de schif simplu, Mihai Chiruță, a încheiat pe locul al treilea în al patrulea și ultim sfert de finală disputat azi. El a venit în urma americanului Samuel Melvin și a francezului Victor Marcelot, care au alternat la conducere pe parcursul întrecerii. Poziția a treia îi asigură lui Mihai calificarea în semifinalele programate sâmbătă, 29 august.

El a parcurs „sfertul” jumătate pe locul 4, apoi a avansat și s-a impus în fața ungurului Bendeguz Pal Petervari Molnar. Chiruță a fost prezent și la ediția anterioară a Mondialelor, el încheind competiția pe locul 7, după ce a câștigat finala B.
La schif simplu feminin, tânăra Bianca Ifteni (19 ani), proaspătă campioană mondială de tineret la Plovdiv, a concurat în al treilea sfert de finală. Ea a fost repartizată alături de adversare tari, între care medaliata cu aur din 2025, irlandeza Fiona Murtagh, și a trecut linia de sosire a cincea. Primele trei locuri facilitau avansarea în semifinalele de sâmbătă.
La dublu vâsle masculin, campionii olimpici Andrei Cornea și Marian Enache au încheiat pe locul 6, ultimul, finala B a probei, poziționându-se pe 12 în ierarhia totală a probei. Anul trecut, ei erau prezenți în cursa cu medalii, sosind pe 6. Cursa de azi a fost câștigată de legendarii frați croați Martin (36 de ani) și Valent Sinkovic (38 de ani), ei fiind dubli campioni mondiali, în 2014 și 2015.
UPDATE 14:30 Schimbare de culoare pentru bărcile României, din cauza vântului
Direcția vântului s-a schimbat într-unul bătând din spate, motiv pentru care repartizarea culoarelor pentru sesiunea de astăzi a suferit modificări. Adriana Adam și Simona Radiș, în ultimul act de la dublu rame, vor evolua pe linia 1, în loc de 4, cum era prevăzut inițial. Alături de românce, campioane europene la Varese, în iulie, va fi echipajul american.
Lucrurile s-au schimbat și pentru „tricolorii” din finala masculină de dublu rame. Ștefan Berariu și Florin Lehaci, campionii europeni din 2026, ar fi trebuit să evolueze pe culoarul 1, lângă canotorii din Australia, dar acum au fost relocați pe 5, între bărcile din Spania și Lituania.
Prima zi a finalelor pentru români în probele de dublu rame la Campionatele Mondiale
ȘTIREA INIȚIALĂ. Ziua primelor finale în care sunt prezente echipaje tricolore a sosit la Mondialele găzduite de canalul Bosbaan. Ambele bărci de dublu rame se vor lupta pentru o prezență cât mai înaltă pe podium, iar argumentele nu le lipsesc.
Întâi vor intra pe apă fetele, de la ora 17:28 a României. Adriana Adam și Simona Radiș, dublul cimentat în foarte scurt timp, câteva luni, și deja cu succes la Campionatele Europene de la Varese, va concura pe culoarul 4 în finală, flancat de echipajele SUA și Franței.
„Tricolorele” au avansat în ultimul act impunându-se în semifinale cu un avantaj clar în fața bărcilor din Chile și Italia, după ce în serii conduseseră de la cap la coadă întrecerea.
„Nu știu dacă suntem imbatabile sau indestructibile pentru că și noi suntem oameni, nu a fost o cursă cum ne-am fi dorit, perfectă”, spunea Simona după semifinală. „A fost o cursă din care cu siguranță avem de învățat. Noi ne-am făcut cursa până la capăt. Chiar dacă ar fi fost să nu le ajungem, nu ne-ar fi scos din ritm, fiindcă trebuie să facem ceea ce știm, nu ceea ce ne dictează adversarul”, a adăugat ea, referindu-se la barca Italiei, care a pornit foarte puternic.
„Așa cum s-a văzut, nu am greșit făcând ceea ce știm, fiindcă am terminat primele cu un timp bun”, a mai spus Radiș, precizând că resursele sunt acolo, mai ales pentru cursa din finală, cea mai importantă din an, pentru care s-au antrenat.

Ea este campioana mondială en-titre, titlu cucerit anul trecut, la Shanghai, alături de Magdalena Rusu, într-un sezon pe care l-au traversat împreună cu mult succes. Au devenit și campioane europene, pentru ambele fiind o experiență în premieră la senioare în dublu rame. Iar pentru Simona o trecere un pic surprinzătoare după mulți ani de succes în proba de dublu vâsle împreună cu Ancuța Bodnar.
Ele au avut nevoie însă de un interval de detașare, căutând provocări noi și găsind succese noi.
Adriana Adam a revenit la dublu rame după o pauză de cinci ani, timp în care a concurat cu succes în barca de 4 rame, dar mai ales în cea de 8 plus 1 rame – titlu olimpic la Paris, două medalii mondiale de aur și trei europene.
La dublu a cucerit titlul continental în 2020, la Poznan, cu Iuliana Buhuș, colecționând și două medalii de argint, în 2019, la Lucerna, cu Maria Lehaci, și în 2021, la Varese, cu Buhuș.
Ștefan Berariu și Florin Lehaci: „Cu siguranță o să dăm mai mult în finală”
La dublu rame masculin, Ștefan Berariu și Florin Lehaci s-au regăsit la seniori după 9 ani. La Mondialele de juniori din 2017 cucereau medalia de argint, apoi însă au mai concurat împreună în 4 rame și 8 plus 1 rame.
Anul acesta au devenit campioni europeni la Varese, cu o finală adjudecată detașat, iar acum se află în fața testului Campionatelor Mondiale. La Amsterdam au trecut dominant de serii, însă în semifinale lucrurile au fost ceva mai complicate.

„Nu consider că am făcut cea mai bună cursă, dar mai avem încă una și asta o să fie finala. O să analizăm ce-am greșit astăzi și cu siguranță o să dăm mai mult în finală”, declara Berariu la scurt timp după ieșirea de pe apă. „Nu am reușit să ascultăm ce ne-a spus barca”, a adăugat Lehaci, ambii asigurând că vor folosi ziua de pauză pentru refacere și analiză.
Vor concura în întrecerea pentru medalii pe culoarul 1, avându-I lângă pe canotorii din Australia. Florin a cucerit anul trecut medalia de argint mondială la Shanghai împreună cu Florin Arteni, la capătul cursei făcându-i-se rău din cauza efortului combinat cu căldura și umiditatea extreme de acolo. Ștefan a fost în barca de 4 rame, medaliată cu argint.
Palmaresul lor rămâne deocamdată intact, poate fi doar îmbogățit la Amsterdam.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
De la 5 milioane la zero » Precedentul care dă fiori celor de la FCSB în afacerea Bîrligea