SPORTURI  »  ALTELE  »  SCRIMĂ

România participă cu 15 scrimeri la Campionatele Europene din Franța

Radu Nițu, Vlad Covaliu, Răzvan Ursachi și George Dragomir sunt cei patru sabreri care vor concura pentru România la CE
Radu Nițu, Vlad Covaliu, Răzvan Ursachi și George Dragomir sunt cei patru sabreri care vor concura pentru România la CE

Articol de - Publicat luni, 15 iunie 2026 15:00 / Actualizat luni, 15 iunie 2026 15:09

Campionatele Europene debutează marți în orașul Antony, aflat la 11 kilometri de Paris, iar România are o delegație de 15 scrimeri, printre ei și vicecampionii din proba de sabie masculin pe echipe în 2024 , Vlad Covaliu, Radu Nițu, Răzvan Ursachi.

Campionatele Europene de Scrimă pentru seniori din 2026 debutează marți în orașul francez Antony, în Sala Eric Tabarly, cu probele de sabie feminin și spadă masculin.

România are cincisprezece reprezentanți, în prima zi urmând să concureze Andreea Lupu, Anastasia Fusea, Catinca Dumitru la sabie feminin.

Ceilalți reprezentanți ai României sunt Rebeca Căndescu, Emilia Corbu, Andreea Dincă (floretă feminin), Vlad Covaliu, George Dragomir, Radu Nițu, Răzvan Ursachi (sabie masculin), care vor intra în concurs miercuri, Bianca Benea, Natalia Constantin, Alexandra Predescu, Emma Șonț (spadă feminin) și Hugo Valiere (floretă masculin), aceștia intrând pe planșă joi.

În următoarele trei zile ale întrecerii continentale vor avea loc probele pe echipe, România urmând a fi reprezentată la sabie, floretă și spadă feminin și la sabie masculin.

Ultima ediție cu medalie pentru România este cea din 2024, când echipa masculină de sabie a României, în formula Matei Cîdu, Vlad Covaliu, Radu Nițu, Răzvan Ursachi, a cucerit argintul.

Programul Campionatelor Europene

  • Marți, 16 iunie – spadă masculin individual, sabie feminin individual

  • Miercuri, 17 iunie – floretă feminin individual, sabie masculin individual

  • Joi, 18 iunie – spadă feminin individual, floretă masculin individual

  • Vineri, 19 iunie – spadă masculin echipe, sabie feminin echipe

  • Sâmbătă, 20 iunie – floretă feminin echipe, sabie masculin echipe

  • Duminică, 21 iunie – spadă feminin echipe, floretă masculin echipe

  • Fazele finale ale Campionatelor Europene sunt transmise în România de Eurosport

Campionatele Europene au fost mutate

Campionatele Europene din acest an au fost programate inițial să se desfășoare la Tallinn (Estonia), dar au fost mutate în Franța. Decizia a fost luată după ce Federația Internațională de Scrimă a dat permisiunea sportivilor din Rusia și Belarus să poată concura din nou în competițiile internaționale, chiar dacă numai sub steag neutru.

Autoritățile estoniene au transmis că nu se vor emite vize pentru sportivii din statele agresoare, referindu-se la Rusia și Belarus și la invazia pe care Vladimir Putin a pornit-o împotriva Ucrainei în urmă cu patru ani. Sportivii din aceste două țări au participat și anul trecut la ediția desfășurată la Genova, în Italia.

Citește și:
Incredibil! Semnul făcut de Ștefan Târnovanu, imediat după al 3-lea gol marcat de Auda
Conference League
Incredibil! Semnul făcut de Ștefan Târnovanu, imediat după al 3-lea gol marcat de Auda
„Am ajuns de RÂSUL LUMII” » Gigi Becali, șocat de rușinea cu Auda, îl distruge pe Ștefan Târnovanu: „Tot el stă și se închină?! Să ne distrugi în halul ăsta...”
Conference League
„Am ajuns de RÂSUL LUMII” » Gigi Becali, șocat de rușinea cu Auda, îl distruge pe Ștefan Târnovanu: „Tot el stă și se închină?! Să ne distrugi în halul ăsta...”
Gafele care au scos-o pe FCSB din Europa! Momente inexplicabile în Letonia
Conference League
Gafele care au scos-o pe FCSB din Europa! Momente inexplicabile în Letonia
Cel mai nou stadion din România este aproape de inaugurare: detaliul care îl face unic între arenele din țară
Liga 3
Cel mai nou stadion din România este aproape de inaugurare: detaliul care îl face unic între arenele din țară
FOTO Dacia Hipster, gata de producția de serie. Brevet înregistrat pentru design
Profit.ro
FOTO Dacia Hipster, gata de producția de serie. Brevet înregistrat pentru design
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Iată DOSARUL COMPLET de la Securitate al lui Dan Șucu, informatorul „Mircea Crișan”: „Voi respecta toate indicațiile” + „Timid, greoi în gândire, bâlbâit. Un mediocru necesar!”

Universitatea Craiova - Levski Sofia 2-2! Leka noşt, deţa! Campioana iese din scenă în turul 2 din UCL! Rămânem încă un an în afara fotbalului care contează


Comentarii (1)
MaxiP07
MaxiP07  •  17 Iunie 2026, 19:29

Cred ca era de bun simt sa le si transmita cineva, nu doar semi-finalele si finalele. Hai sa contestam rentele viagere primite, dar nici macar bunul simt de a le oferi putina atentie nu putem.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează