SPORTURI  »  ALTELE  »  ALPINISM

Trădaţi în Zona Morţii » Gazeta vă prezintă jurnalul expediţiei EverestRomânia 2014: doi alpinişti români au trăit 6 zile dramatice pe munte

Adrian Fako, +5   FOTO
Adrian Fako, "selfie" pe Everest, la 8.610 metri altitudine, aproape de locul unde a renunţat la vîrf // Foto: Everest România 2014

Articol de - Publicat duminica, 01 iunie 2014 00:00 / Actualizat sambata, 31 mai 2014 22:58

După ce au abandonat ascensiunea la altitudinea de 8.650 metri, iar viscolul i-a ţinut izolaţi pe munte, Tiberiu Pintilie şi Adrian Fako au ajuns cu bine în tabăra de bază.

"Un sezon de groază. Morţi, avalanşe, viscol. Asta ne-a servit muntele în acest an", a descris un alpinist american perioada de ascensiuni pe Everest. După tragedia petrecută pe 18 aprilie, în urma căreia 16 şerpaşi nepalezi şi-au pierdut viaţa, ruta sudică a fost închisă şi cele 60 de expediţii programate, anulate.

Singurii care au mai putut să ajungă pe Acoperişul Lumii în acest an au fost cei de pe versantul nordic, dinspre Tibet. Toţi cei aflaţi aici au crezut că e un semn, că sînt binecuvîntaţi. Dar nu a fost aşa. Avertismentul transmis de Chomolungma, zeiţa muntelui, a fost valabil şi pentru cele 10 expediţii autorizate de chinezi, una fiind românească.

Alpiniştii Tiberiu Pintilie şi Adrian Fako au declanşat ascensiunea finală spre vîrf pe 21 mai, dar pe 25 mai au fost obligaţi să abandoneze la 8.650 metri altitudine din cauza unor defecţiuni apărute la măştile de oxigen. Nu s-au putut retrage imediat de pe munte, cei doi români, însoţiţi de şerpaşii Lhakpa şi Lopsang, fiind surprinşi de viscol.

Cinci zile, nimeni nu a mai ştiut dacă trăiesc sau nu. Doar un bucătar din altă echipă îi zărise la 7.500 m. Pe 29 mai, Pintilie şi Fako au dat primul semn de viaţă în timp ce încercau să ajungă la tabăra de bază avansată, de la 6.500 m.

O avalanşă rupsese corzile de siguranţă, iar 7 şerpaşi se salvaseră în ultima clipă. Pe 30 mai au ajuns cu bine în tabăra de bază. Din cei 77 de alpinişti care au urcat pe munte, doar 15 au atins cel mai înalt vîrf din lume.

Gazetă vă prezintă jurnalul expediţiei Everest România 2014, ţinut de Adrian Fako:

21 mai:
"Am ajuns cu bine în tabăra avansată, la 6.500 m. Totul a mers conform planului. Nu am simţit nici o problemă de aclimatizare. Ne băgăm direct în cort şi ne odihnim. De mîine va fi din ce în ce mai greu."

22 mai:
"La 7.050 m, în tabăra 1, entuziaşti că am urcat repede şi a doua zi continuăm mai sus. Deja avem pe noi costumele de puf, iar noaptea dormim în sacii subţiri şi uşori, fără fermoare, pe care îi îmbrăcăm peste costume."

23 mai:
"Totul este bine, urcăm direct la 7.900 m, la capătul de sus al taberei 2. De acolo vom pleca spre vîrf, fără a ne mai opri la 8.300m în tabăra 3. Vînt puternic, însă ne mişcăm cu talent în sus. Mai greu cu mănuşile de puf pe stîncă…"

24 mai:
"Am ajuns la 7.900 m. După o oră de somn, hidratare şi mîncare rehidratată cu zăpadă topită, ieşim din cort pentru a ne monta oxigenul pentru vîrf. Este ora 18:00. 4 butelii de oxigen fiecare, mai mult decît suficient ca să ajungem sus şi înapoi în siguranţă. Lhakpa montează masca lui Tibi pe o butelie. Manşonul de legătură scapă, furtunul începe să se zbată violent în timp ce gazul preţios se pierde în cîteva secunde. Rămînem sideraţi cînd încercînd şi celelalte măşti se întîmplă acelaşi lucru la cea a lui Lhakpa. Ne chinuim în frig şi vînt să le montăm, dar am pierdut 4 butelii. Enorm! Nu ştim ce să facem? Cu două manşoane compromise şi încă două foarte posibil să se deterioreze nu putem urca!"

Lhakpa vrea să coborîm urgent, noi nu vrem să cedăm. Hotarîm să dormim cu buteliile pe jumătate. Vom vedea a doua zi ce vom face. Dacă se întîmplă ceva şi scapă gaz în timpul nopţii sîntem doar la 7900, e începutul «Zonei Morţii», vom supravieţui."

25 mai, ora 09:00
"E dimineaţă. Vînt puternic pe mica noastră platformă de deasupra lumii. Pentru că vrem să atacăm de la 7.900, vom fi singuri acolo. Majoritatea alpiniştilor au încă un cort la 8.300 m, pentru odihnă înainte şi după vîrf. Lhakpa şi Lopsang au văzut cum ne mişcăm şi au decis că noi putem să facem vîrful dintr-o singură mişcare, mai dificil pentru 20-30 de ore, dar şi mai puţin riscant: stăm mai puţin la Zona Morţii, avem de cărat mai puţină mîncare."

Nu trece nimeni pe lînga noi, ieri au urcat cei care s-au oprit la 8.300 m, ca să încerce azi, ultima şansă pentru toţi. Îi vom întreba pe cei pe care-i vom întîlni dacă au măşti suplimentare şi butelii de oxigen de împrumut. Dacă rezolvăm cu măştile, putem să urcăm cu un şerpaş pînă la 8.300 m, care să ne lase acolo două butelii, apoi doar cu celălalt pe vîrf. Facem calcule de consum de oxigen."

Pînă la 16:00 nu reuşim să facem rost de nici o mască şi nici de gaz, iar Abramov, patronul de la Seven Summits Club, care e pe munte şi-şi supraveghează clienţii, ne consolează spunînd că el a ajuns pe Everest din a 4-a încercare… Lopsang vine la noi în cort cu un ghem de sfoară spunînd că are o idee. Ne jucăm cu focul pe lîngă buteliile de oxigen…"

25 mai, ora 18:00:
"Sîntem în cort îmbrăcaţi şi pregătiţi de drum, manşoanele rezistă. Pînă la 20:00 nu putem ieşi din cort în furtună, întîrziem şi respirăm gaz limitat… Lopsang ne strigă de afară că vîntul a rupt cortul lor, nu mai au unde să stea, şi cum oricum e tîrziu, putem să plecăm sus. Pe vînt de 70 km/h începem să urcăm… e frig crîncen, cu un real feel de -35 -40 grade. În puf, cu 3-4 straturi de haine, cu încălzitoare în bocanci şi mănuşi de puf simţim cum gerul ne pişcă însă sînt departe de noi degerăturile. Urcăm în noaptea din ce în ce mai neagră şi mai rece…"

26 mai, ora 5:00:
"La 8.500 m, în creastă, se crapă de ziuă. Mai avem 6-7 ore pînă sus şi ne simţim foarte bine, iar moral cînd apare soarele ştim că ne vom încălzi puţin. Degetele, toate cele 20, sînt calde. Sînt cu Lopsang la 15-20 minute în faţa lui Tibi şi Lhakpa, hotărîm să îi aşteptăm şi să continuăm ultimii 300 m împreună.
Tibi apare şi el la Exit Cracks, fisurile care duc de la 8. 400m la 8.550 m, în creastă. Fac o fotografie.

Se face ziuă, sîntem în urma celor care au plecat de la 8.300 însă pe cîţiva îi depăşim. Se văd nori de furtună, ştim că s-a anunţat zăpadă şi vînt pentru azi.
Sîntem la 8.610 m, cît al doilea vîrf al planetei şi mai avem două ore pînă pe vîrf.

Butelia lui Tibi se termină. 3.500 m cădere sub noi, ar fi bine să nu scăpăm nici o butelie. Noi sîntem legaţi în coardă şi avem grija să stăm sprijiniţi. Lopsang încearcă să pună butelia nouă, însă manşonul scapă. Pînă să închidă presiunea o pierdem aproape complet. Lopsang ia şi butelia mea pentru vîrf şi o montează la masca lui Tibi cu grijă, după ce prinde manşonul. Şi aceasta începe să scape gaz, aşa încît o demontează imediat.

Fără să se gîndească de 2 ori, la 8.600 m, îşi scoate masca şi i-o dă lui Tibi, împreună cu butelia lui pe jumătate plină. La acea altitudine în 20 minute îşi va pierde cunoştinţa şi într-o oră poate muri. Lopsang începe să coboare cu toata viteza, Lhakpa îl urmează, apoi Tibi şi eu. Mă mai uit în sus o ultimă dată, abia mai am oxigen să cobor, ultima butelie e la Lopsang în rucsac.

Tibi trece în faţa mea pe lîngă unul din cele două cadavre de la second-step. Ne aduce aminte că nu avem ce căuta acum acolo sus, că sîntem muritori, fragili şi că cei care fac greşeli rămîn aici. Este al 5-lea cadavru pe care îl vedem şi ştim că mai sunt 6-7 mai sus.

Cobor repede. Îl găsesc pe Lopsang respirînd oxigen dintr-o mască aproape goală. Aproape leşinase. O zbughim în jos, cît de repede putem pe corzi.

Ajungem la 7.900 cu 10 bari, din 220. La o ora după aceea sosesc Tibi şi Lhakpa. Intre timp montasem corturile. Lui Tibi nu îi vine să creadă ce aproape am fost să ajungem sus sau să murim. Ne gîndim cine e vinovat pentru toate astea, dacă puteam să facem altceva mai bine… Din cele 60 de zile de expediţie, am rezolvat şi reparat împreună toate mizeriile care ne-au fost puse în faţă. Oxigenul nu a depins de noi, din păcate, nu am avut experienţă cu el!"

Ne facem ceai şi mîncăm ciocolată, se lasă seara. Afară e vînt şi fiindcă cortul nostru nu va rezista, hotărîm ca eu şi Tibi să coborîm. Le spunem şerpaşilor, care decid să rămînă, că ne vedem a doua zi în Tabăra 2.

Viscolul se dezlănţuie de cum ieşim din cort, însă pînă la 7.050 m avem coardă constantă. După 3 ore în care nu am văzut decît zăpadă cîţiva metri în faţa frontalelor ajungem la cortul de la 7.050. Acolo mai bem un ceai şi ne culcăm."

27 mai:
"Dimineaţă, pe un viscol crîncen, apar şi şerpaşii, spunîndu-ne că am fost inspiraţi să coborîm, că le-a fost frică de degerături. Ninge continuu..."

28 mai:
Strîngem împreună, luăm cîte o butelie de oxigen goală pe rucsaci şi împreună coborîm spre Tabăra avansată. După-amiază o avalanşa ia cu ea 7 şerpaşi, care reuşesc să se salveze aruncînd rucsacii. Norocul lor că au fost toţi legaţi de o coardă fixă. Au scăpat doar cu cîteva zgîrieturi… Muntele nu ne vrea, dar nici nu ne dă drumul...

Pe 29 mai, Adrian Fako şi Tiberiu Pintilie au ajuns în tabăra de bază, alături de colegii lor.

Playtech: Laurențiu Reghecampf a IERTAT! ”Am avut o discuție, mi-am dat seama că au înțeles”


Comentarii (6)
tegean
tegean  •  01 Iunie 2014, 17:57
Postat de bivumu pe 01 Iunie 2014, 10:39

Extraordinari ! Au avut puterea sa ia deciziile corecte ! Ori, atunci cand esti acolo ,(cred), dincolo de rezistenta organismului, cea mai mare victorie este sa-ti pastrezi luciditatea. Sa fii atat de aproape, dar sa hotarasti sa faci pasul inapoi in fata naturii , e lucrul ce il admir ! Sunt vii, si vor reusi ! N-are importanta cand ! Au dat dovada ca sunt bine pregatiti luand deciziile cele mai bune ! Orice organizator de expeditii si i-ar dori in echipa !

important este că sunt bine sănătoşi învăţămintele trase din această experinţă le vor putea transmite şi multor altora morţii (deocamdată) nu o prea pot face

duras.
duras.  •  01 Iunie 2014, 13:02
Postat de pe 01 Ianuarie 1970, 02:00

bine atunci! Uite-te in continuare! Unora le place sa "priveasca viata" de pe canapea si sa sparga seminte(ca tine)! Altora le place sa o traiasca(ca aia ). Daca ar fi gandit si Columb cum gandesti tu.........unde eram acum?

bivumu
bivumu  •  01 Iunie 2014, 10:39

Extraordinari ! Au avut puterea sa ia deciziile corecte ! Ori, atunci cand esti acolo ,(cred), dincolo de rezistenta organismului, cea mai mare victorie este sa-ti pastrezi luciditatea. Sa fii atat de aproape, dar sa hotarasti sa faci pasul inapoi in fata naturii , e lucrul ce il admir ! Sunt vii, si vor reusi ! N-are importanta cand ! Au dat dovada ca sunt bine pregatiti luand deciziile cele mai bune ! Orice organizator de expeditii si i-ar dori in echipa !

Vezi toate comentariile (6)
Comentează