SPORTURI  »  ALTELE  »  PRELIMINARII CE POLO 2012

Trei meciuri, trei victorii! România a învins Ucraina în preliminariile Europenelor!

Articol de GSP - Publicat joi, 31 martie 2011 00:00 / Actualizat joi, 31 martie 2011 10:44

Naţionala de polo a României a învins la Mariupol, reprezentativa similară a Ucrainei, cu scorul de 19-6, în cea de-a treia partidă din grupa F a preliminariilor Campionatului European din 2012.

Tricolorii au obţinut o victorie preţioasă la Mariupol, nu atît din cauza valorii adversarei, care este mai modestă, ci a faptului că drumul în Ucraina a fost un coşmar. Echipa României a petrecut peste 16 ore pe drum, din cauza condiţiilor climaterice, avionul de la Kiev spre Doneţk fiind obligat să revină. "Echipa trebuia să ajungă marţi, la ora 23.00, şi a ajuns la Mariupol miercuri, la ora 16.00, cu doar trei ore înaintea începerii meciului, bine că l-au cîştigat?”, a explicat unul din oficialii FR Polo.

În primele două dispute din grupa F, România a învins Israel, în deplasare, cu 14-4, respectiv Slovacia, pe teren propriu, cu 8-5. Următoarele trei meciuri din grupă pentru România vor avea loc în 11 mai, pe teren propriu, cu Ucraina, în 18 iunie, în deplasare, cu Slovacia şi în 2 iulie, din nou pe teren propriu, cu Israel.  După trei partide jucate în grupa F, tricolorii se află pe primul loc, cu 9 puncte.

Primele două clasate în fiecare din cele şase grupe se vor califica în faza eliminatorie, în care se va juca încrucişat (tur-retur, în luna septembrie), cîştigătoarele urmînd să se califice la turneul final al CE din 2012. Acesta va avea loc la Eindhoven, fiind calificate direct primele cinci clasate la ediţia din 2010 a Campionatului European, adică Croaţia, Italia, Serbia, Ungaria şi Muntenegru, plus Olanda, în calitate de naţiune organizatoare.

Citește și:
Dinamo își schimbă din nou sigla!
Superliga
Dinamo își schimbă din nou sigla!
Cornel Dinu, atac fără precedent în direct: „O canalie! Ăștia nu sunt oameni, sunt bestii”
Superliga
Cornel Dinu, atac fără precedent în direct: „O canalie! Ăștia nu sunt oameni, sunt bestii”
Și-a încărcat bateriile la Mamaia! Jaqueline Cristian, vacanță „ca fetele” după operația la genunchi
Tenis
Și-a încărcat bateriile la Mamaia! Jaqueline Cristian, vacanță „ca fetele” după operația la genunchi
Giganții fotbalului, prezenți la înmormântarea lui Franco Baresi! Fețe nemaivăzute de microbiști de ceva vreme și-au făcut apariția
Campionate
Giganții fotbalului, prezenți la înmormântarea lui Franco Baresi! Fețe nemaivăzute de microbiști de ceva vreme și-au făcut apariția
FOTO PREMIERĂ Kaufland în România. A lansat abonamente de parcare, acum pentru mai multe magazine. Compania explică: Răspuns inclusiv la cererea locuitorilor
Profit.ro
FOTO PREMIERĂ Kaufland în România. A lansat abonamente de parcare, acum pentru mai multe magazine. Compania explică: Răspuns inclusiv la cererea locuitorilor
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Omul din umbră din echipa „Zeiței de la Montreal”: „Nota 10? Meritul Nadiei 80%. Eu – 1%!” + De ce nu vorbește Comăneci despre barbariile lui Karolyi

Dinamo își schimbă din nou sigla!


Comentarii (2)
ligax
ligax  •  01 Iulie 2011, 14:09

Felicitari!

harison
harison  •  31 Martie 2011, 11:01

Bravo lor,bravo campionilor.HAI ROMANIA

Vezi toate comentariile (2)
Comentează