Articol de Mirela Neag - Publicat luni, 14 martie 2016 00:00
Gabriela Szabo vorbește cu emoție despre ce a însemnat Iolanda Balaș pentru atletismul românesc și cum a ajutat-o pe ea să devină campioană olimpică.
Vestea morții Iolandei Balaș a găsit-o pe Gabriela Szabo la Arad, unde era prezentă la Cupa Europei de aruncări în calitate de reprezentant al președintelui Asociației Europene de Atletism. "Am izbucnit în plâns", mărturisește ea.
Ieri a revenit în București și s-a recules la căpătâiul fostei mari campioane, sicriul cu trupul neînsuflețit fiind depus la Capela Cimitirului Ghencea Militar 1.
Ca președintă a FR Atletism, Iolanda Balaș a relaționat cu toate campioanele României, dar cu Gabriela Szabo a avut o relație aparte.
- Gabi Szabo, ce simți în aceste clipe triste pentru sportul românesc?
- Am inima grea. Sufăr enorm de mult. Pentru mine este o pierdere pe care nu o pot exprima în cuvinte...
- Ai spus că Iolanda Balaș a fost mentorul tău...
- Mi-a fost mentor, idol, prietenă, sfătuitor. Am fost foarte apropiată de doamna Ioli. Știți, a ținut și a apreciat performanța și, de aceea, ea și nea Nae Mărășescu m-au susținut mult. Dar nu numai pe mine, pe toți atleții care făceau performanțe. Ne-a ajutat pe toți cum nimeni nu-și poate imagina.
Întâlnirea de la Băile Felix
- Cum ai cunoscut-o pe Iolanda Balaș?
- Nu o să uit niciodată acea zi. Eram în toamna anului 1990, pe vremea când eram legitimată la Clubul Sportiv Bistrița. Mă aflam în cantonament la Băile Felix. Pe la ora zece dimineața am ieșit la antrenament și alături de mine l-am văzut pe antrenorul Nicolae Mărășescu cu elevul său, Sorin Matei. După două ore vine spre mine, mă întreabă cum mă cheamă și imediat mă anunță că din acel moment sunt componenta lotului național. Apoi m-a dus la Iolanda Balaș. Nu-mi venea să cred că mă aflu atât de aproape de idolul meu!
"Mi-a mângâiat picioarele la Atlanta"
- Cum te-ai apropiat de ea?
- Am început să o îndrăgesc imediat. În calitate de șef de delegație ne însoțea mereu la competițiile internaționale și era mereu în preajma noastră. Îmi aduc aminte de Olimpiada din 1996, de la Atlanta. Era necăjită că România, la atletism, nu a cucerit nicio medalie și eu eram ultima sportivă rămasă în concurs. A stat cu mine în cele două ore de dinaintea cursei de 1.500 metri. În timp ce-mi mângâia picioarele mă încuraja spunându-mi că totul o să fie bine. Și a fost foarte bine. Am devenit vicecampioană olimpică.
- Ce ai învățat cel mai mult de la Iolanda Balaș?
- Multe. M-a învățat cum să fac rost de bani pentru atletism. Într-o zi mă cheamă la federație. Eram încă în activitate, cred că era anul 1998. Mă ia de mână, mă urcă în mașină și ne oprim la Palatul Victoria. Intrăm la Guvern și ajungem la cabinetului primului ministru Radu Vasile. Dorea să obțină bani pentru a finaliza pista de atletism de la Sfântu Gheorghe. A obținut 200.000 de mărci. Altădată m-a dus cu mașina la Policolor. M-a uimit cu câtă ușurință reușea să deschidă ușile și să ceară bani pentru sport. Mereu îmi spunea "Gabi, întotdeauna când vrei să obții ceva, spune ce vrei".
Balaș-Mărășescu, echipa de aur de la FRA
- Ce anume o bucura cel mai mult pe Iolanda Balaș?
- În anul 2000, când a inaugurat sediul Federației de atletism a fost fericită. Aproape că plângea de fericire că și-a văzut roadele muncii. Și performanțele noastre îi aduceau bucurie în suflet. Radia când luam medalii. În ultimii ani era extrem însă de necăjită de lipsa performanțelor...
- Cum era Iolanda Balaș în relațiile cu atleții?
- Un om extrem de blând și sensibil. S-a spus că pe mine m-a tratat preferențial. Nu e adevărat. A luptat pentru toți atleții, caaceştia să aibă tot ce le trebuie. Toți cei din generația mea sunt realizați acum. Între doamna Ioli și nea Nae Mărășescu a existat o simbioză perfectă. Cu ea la conducere și cu nea Nae ca administrator, federația a duduit. Și la finanțe, și la performanțe. Au fost 20 de ani de glorie. Amândoi au construit mult, au știut cum să ne reprezinte, au reușit să creeze o atmosferă de respect, au știut cum să aplaneze rivalitățile dintre atlete...
- Ce ți-a plăcut cel mai mult la doamna Balaș?
- Faptul că a fost extrem de apreciată de atletismul mondial. Peste tot pe unde am mers am întâlnit oameni care m-au întrebat ce face doamna Iolanda Balaș și m-au rugat să-i transmit salutări din partea lor.
"Mereu dorea să ajute"
- Când ai vorbit ultima dată cu doamna Balaș?
- În urmă cu cîteva zile. Și tot ea a fost cea care m-a întrebat cu ce mă poate ajuta! În ultima perioadă era concentrată pe editarea revistei Atletismul românesc. Îi era din ce în ce mai greu să țină în viață această publicație, dar nu dorea să renunțe la ea. Chiar vineri, când s-a stins din viață, am primit ultimul număr al revistei. Și mi-am spus: "Doamne, câtă perseverență are doamna Ioli. Încă luptă pentru atletismul românesc!"
- La ce te gândești acum?
- Mă gândesc că ușor, ușor, oamenii valoroși ai sportului românesc ne părăsesc unul câte unul. Acești oameni care și-au dedicat întreaga viață pentru a aduce valoare, pentru a construi ceva, pentru a păstra ceea ce avem deja. Oameni care au pus multă pasiune în munca lor. Asta e suferința mea de acum. O să-mi fie greu fără doamna Ioli!
- Vrei să mai spui ceva?!
- Îmi doresc ca toți conducătorii de acum din sportul românesc, dar și viitorii lideri să facă măcar o bucățică din ceea ce a făcut Iolanda Balaș, să lase ceva în urma lor. Și să respecte moștenirea lăsată de Iolanda Balaș. Pentru că sediul Federației Române de Atletism, ridicat numai datorită muncii Iolandei Balaș și a lui Nicolae Mărășescu, este un sanctuar. Doamne, cât de dor îmi va fi de doamna Ioli!
Iolanda Balaș, dublă campioană olimpică și deținătoare a 14 recorduri mondiale, a încetat din viață, vineri, la 79 de ani. Fosta mare atletă va fi înmormântată, azi, la ora 12:00 la cimitirul Ghencea Militar 1, în cavoul familiei.
