Articol de GSP - Publicat miercuri, 28 noiembrie 2012 00:00 / Actualizat marti, 27 noiembrie 2012 21:01
Dubla campioană olimpică la săritura în înălţime a povestit cum a curs gala de la Barcelona şi prin ce emoţii a trecut, mai ales că a urcat prima pe scenă
Luni seară a sosit de la Barcelona, iar ieri dimineaţă şi-a petrecut două ore la medic. "Picioarele sînt cele care mă tot supără!", mărturiseşte Iolanda Balaş-Söter, pentru care, la cei 76 de ani pe care îi va împlini pe 12 decembrie, vizitele la doctor au intrat în rutină. S-a întors acasă de la Gala IAAF cu un trofeu mare. Mare la propriu. Iolanda Balaş se numără printre primii campioni incluşi în Hall of Fame, în galeria marilor atleţi ai lumii. Alături de ea s-au aflat Serghei Bubka, Sebastian Coe, Betty Cuthbert, Jackie Joyner-Kersee, Alberto Juantorena, Wang Junxia, Kipchoge Keino, Stefka Kostadinova, Edwin Moses, Dan O'Brien, Peter Snell şi Irena Szewinska.
- Doamnă Balaş, cum a fost ceremonia?
- Festivităţile s-au întins pe două zile, dar apogeul a fost, într-adevăr, gala, organizată la Muzeul Naţional de Artă. A fost ceva impresionant. S-a văzut că IAAF este cea mai bogată federaţie internaţională. Au fost 800 de invitaţi, toti campionii din trecut şi din prezent. Eu m-am întîlnit cu 30-40 de atleţi din generaţia mea. Am fost extrem de emoţionată să mă revăd cu fostele adversare... Toţi am fost aşezaţi la mese de culori diferite. Campionii olimpici au stat la mesele roşii, cei medaliaţi cu argint au fost la mesele verzi, iar cei cu bronz la mesele galbene...
- Şi momentul în care vi s-a decernat trofeul....
- M-a mişcat foarte mult, am fost mai emoţionată decît la oricare concurs la care am participat. Am fost şi prima care a fost invitată pe scenă! Ceva special pentru mine... Mă bucur că am apucat să trăiesc acest moment!
- Ce înseamnă pentru atletismul românesc acest trofeu?
- Înseamnă mult. Chiar mă gîndeam pe scenă că trebuie să fiu fericită, chiar dacă atleţii noştri nu au mers prea grozav la Olimpiada de la Londra, s-a auzit la gală de România.
- De ce a fost aleasă acum Barcelona şi nu Monte Carlo, oraşul obişnuit în care se organizează galele federaţiei internaţionale?
- Probabil pentru că Barcelona este un oraş în care spiritul olimpic nu a mai plecat din 1992, de cînd a organizat Jocurile. Îl simţi, îl respiri. De exemplu, sîmbătă seară, aproape de miezul nopţii, pe la ora 23:30, cînd am plecat de la ceremonie, am văzut pe străzi oameni care aleargă, fac jogging. Aici vezi cu adevărat ce înseamnă sportul de masă.
- Cu ce gînduri aţi revenit în ţară?
- Amestecate. Pentru că nu pot totuşi să mă bucur aşa cum trebuie de acest trofeu. Pentru că mă doare sufletul că am ajuns să organizăm campionatele naţionale pe două stadioane, Tineretului şi Dinamo, neavînd o arenă de atletism. Pentru că dacă de obicei pregăteam 100 de atleţi în loturile naţionale şi selecţionam 25 pentru Olimpiadă, acum avem 25, iar la Londra am dus cu greu 17... Pentru că în România atletismul, care este baza tuturor sporturilor, o duce greu...
- Aţi fost singura reprezentantă a României la Barcelona?
- Nu. În total am fost trei români invitaţi la gală. Eu, Gabriela Szabo şi Sorin Matei, în calitate de preşedinte al federaţiei.
- Din 800 de invitaţi... Este România o ţară importantă în atletismul mondial?
- Da. Practic, sîntem membri fondatori ai federaţiei internaţionale. IAAF a luat fiinţă în iulie 1912, cu sediul în Parlamentul suedez. Iar Federaţia Română de Atletism a apărut în decembrie 1912. Şi noi, şi IAAF am împlinit în acest an un secol de activitate. Iar în comparaţie cu o altă ţară fondatoare, cum este Austria, România are 11 campioni olimpici. Eu zic că nu este o performanţă de neglijat.
5 preşedinţi au condus IAAF în cei 100 de ani de activitate: Sigfrid Edstrom (Suedia 1912-1946), Lord Burghley (M.Br. 1946-1976), Adriaan Paulen (Olanda 1976-1981), Primo Nebiolo (Italia 1981-1999), Lamine Diack (Senegal 1999-prezent)
CV-uri atleţi din Hall of Fame
Lamine Diack
preşedinte al IAAF din 1999
Usain Bolt
26 de ani
atletul anului 2012
triplu campion olimpic la Londra
Alyson Felix
27 de ani
atleta anului 2012
triplă campioană olimpică la Londra
Irena Szewinska
66 de ani
triplă campioană olimpică la 4x100 m, 200 m şi 400 m în 1964, 1968, 1976
cvintuplă campioană europeană la 200 m, lungime, 4x100 m şi 100 m în 1966, 1974
Peter Snell
73 de ani
triplu campion olimpic la 800 m şi 1.500 m în 1960, 1964
Dan O'Brien
46 de ani
campion olimpic la decatlon în 1996
triplu campion mondial la declatlon în 1991, 1993, 1995
Edwin Moses
57 de ani
dublu campion olimpic la 400 mg în 1976, 1984
dublu campion mondial la 400 mg în 1983, 1987
Stefka Kostadinova
47 de ani
campioană olimpică la înălţime în 1996
dublă campioană mondială la înălţime în 1987, 1995
campioană europeană la înălţime în 1986
Kipchoge Keino
72 de ani
dublu campion olimpic la 1.500 m şi 3.000 m obstacole în 1968, 1972
Wang Junxia
39 de ani
campioană olimpică la 5.000 m în 1996
campioană mondială la 10.000 m în 1993
Alberto Juantorena
62 de ani
dublu campion olimpic la 400 m şi 800 m în 1976
Betty Cuthbert
74 de ani
cvadruplă campioană olimpică la 100 m, 200 m, 4x100 m şi 400 m în 1956, 1964
Sebastian Coe
56 de ani
dublu campion olimpic la 1.500 m în 1980, 1984
campion european la 800 m în 1986
Serghei Bubka
48 de ani
campion olimpic la prăjină în 1988
sextuplu campion mondial la prăjină în 1983, 1987, 1991, 1993, 1995, 1997
campion european la prăjină în 1986
Iolanda Balaş
76 de ani
dublă campioană olimpică la înălţime în 1960, 1964
dublă campioană europeană la înălţime în 1958, 1962
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
