SPORTURI  »  ATLETISM  »  CAMPIONATUL EUROPEAN DE ATLETISM

Lidia Şimon a încheiat maratonul pe 12, după ce 25 de kilometri se aflase în plutonul din frunte » Apăsată de căldură

Articol de - Publicat duminica, 01 august 2010 00:00

Europenele de la Barcelona au adus României şi un loc 5, prin Adelina Gavrilă la triplusalt.

Încă o zi şi campionatele continentale găzduite de stadionul Olimpic din Barcelona se încheie. Pînă atunci însă, ieri s-a disputat cea mai lungă probă feminină, maratonul, alergat începînd cu ora locală 10:00. La start s-au aflat şi două românce, una dintre ele fiind campioana mondială din 2001, de la Edmonton, Lidia Şimon (36 de ani). Ea a pornit în ton cu celelalte alergătoare de frunte şi s-a menţinut între primele preţ de 25 de kilometri.

Între timp, căldura se înteţise, temperatura din aer urcînd la peste 30 de grade Celsius. Atletele s-au ajutat de sticle cu apă şi pungi cu gheaţă. Unele au rezistat mai bine efortului teribil, altele mai puţin. Lidia a rămas în urmă faţă de grupul din faţă, pierzînd încet-încet teren. Pînă la urmă, a încheiat pe locul 12, în 2h 36:52. Tempoul cursei a fost însă unul lent, învingătoarea, lituanianca Zivile Balciunaite, avînd un timp de 2h 31:14.
Lidia Şimon a participat pentru a doua oară în carieră la maratonul de la Campionatele Europene, precedenta prezenţă fiind în 1994, cînd a ocupat locul al 10-lea.

Tot ieri, în finala de la triplusalt, Adelina Gavrilă (31 de ani) n-a mai repetat rezultatul bun din calificări, unde sărise 14,48 metri. Cu 14,33 m reuşiţi din a doua încercare, românca s-a plasat, pînă la urmă, pe poziţia a 5-a, cea mai bună însă pentru ea într-o finală europeană. La CE din 2006, de la Göteborg, ea terminase concursul pe 7.

Românii de ieri
Feminin
Maraton    finală    Lidia Şimon    locul 12
Daniela Cîrlan    abandon
4x400 m    serii    România    locul 3, seria 2
Triplusalt    finală    Adelina Gavrilă   

Masculin
Disc    calificări    Sergiu Ursu    locul 7, grupa A
Mihai Grasu    locul 13, grupa B
4x400 m    serii    România    locul 8, seria 1

Românii de azi
Feminin
5.000 m    finală    Roxana Bîrcă
4x400 m    finală    România

Masculin
Disc    finală    Sergiu Ursu

Citește și:
Haos total în FC Botoșani - Rapid! Două intervenții VAR, două cartonașe roșii și un penalty executat după opt minute
Superliga
Haos total în FC Botoșani - Rapid! Două intervenții VAR, două cartonașe roșii și un penalty executat după opt minute
Cine este Elmedina, fotbalista care a încins rețelele de socializare
Campionate
Cine este Elmedina, fotbalista care a încins rețelele de socializare
Fosta mare jucătoare de tenis, de nerecunoscut la evenimentul organizat la Moscova
Tenis
Fosta mare jucătoare de tenis, de nerecunoscut la evenimentul organizat la Moscova
Celebrul fotbalist a câștigat procesul care l-ar fi falimentat: soția îi cerea 415.000 de euro pe lună!
Campionate
Celebrul fotbalist a câștigat procesul care l-ar fi falimentat: soția îi cerea 415.000 de euro pe lună!
Angajat concediat după doar 47 de secunde, chiar în prima zi de muncă
Profit.ro
Angajat concediat după doar 47 de secunde, chiar în prima zi de muncă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fosta mare jucătoare de tenis, de nerecunoscut la evenimentul organizat la Moscova

Noua sală ultramodernă a României va fi inaugurată săptămâna viitoare » Nimeni nu va ghici primul meci care va fi găzduit acolo


Comentarii (1)
cbre
cbre  •  01 August 2010, 16:28

felicitari! am strigat pt tine pe marina, la arcul de triumf si la start!!! bravo Lidia!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează