Strămoşul lui Mini în deşertul chilian » TopGear a pornit în căutarea unui model care nu se mai produce de 40 de ani

"Era vreo două cînd am observat prima dată crucile aprinse. Mergînd în lungul autostrăzii Pan-American, în miezul nopţii, undeva în adîncul deşertului Atacama, se arătau pe marginea drumului: înalte de 2,5 metri, luminoase şi lugubre. Statul la volan timp de 18 ore tinde să facă lucruri ciudate creierului, dar cruci incandescente trebuie să recunosc că n-am mai pomenit.

Încetinind pentru a mă pregăti să-L invoc pe Dumnezeu şi să-mi cer iertare pentru păcatele lumeşti, am realizat uşurat că acele cruci nu erau apariţii din alt tărîm, ci unele dintre cele mai ciudate monumente comemorative: crucifixuri enorme făcute în casă, înfăşurate în bandă reflectorizantă.

Scopul acestor "lumifixuri" este să le reamintească şoferilor de propria lor mortalitate şi să dea naiba de nu merge! Pe parcursul celor 1.600 km pe care i-am parcurs către nord, pornind din capitala Santiago, am încercat să-mi dau seama cum, mai exact, au reuşit atît de mulţi şoferi să-şi întîlnească sfîrşitul pe autostrada chiliană.

Camioane de diverse vechimi compun marea majoritate a traficului rural din Chile, tîrîndu-se pe pantele line cu viteza mersului pe jos. Dacă nu intenţionezi să ajungi la destinaţie cu o întîrziere de cîteva decenii, eventual, va trebui să depăşeşti.

Iar în acel moment, de fiecare dată!, un alt camion se va ivi din spatele unei adîncituri insesizabile din peisajul de pe contrasens, îndreptîndu-se către tine cu o viteză scandaloasă, claxonînd şi avertizînd din faruri, dar nereuşind să încetinească. Nu-ţi sincroniza manevra de depăşire şi tot ce va rămîne din tine va fi un crucifix luminos pe marginea drumului.

Atacama necesită o maşină bună pentru depăşiri şi aveam una cu noi: noul Mini Cooper S în cinci uşi. Un guguloi turbo britanic efervescent care are, din fericire, mai mult decît o doză sănătoasă de forţă atunci cînd încerci să croşetezi printre două camioane, dintre care unul vine spre tine cu vreo 230 km/h.

Da, un hatchback pompos poate părea o alegere ciudată pentru sălbăticia chiliană, dar mititelul Cooper avea să fie piesa finală dintr-un puzzle ciudat, intercontinental, care se întinde pe o perioadă de 50 de ani. Mititelul Cooper avea să-şi întîlnească strămoşii. Cel puţin, aşa speram.

MINI din fibră de sticlă
În anii şaizeci, printr-o încercare de a stimula creşterea industriei în Arica – un avanpost costal la cinci zile de Santiago, pitit fix la graniţa cu Peru, guvernul chilian desemnase oraşul ca fiind un port liber, oferind scutiri enorme de taxe pentru cine voia să construiască maşini acolo.

Aşadar, oamenii din Chile au sunat British Motor Corporation şi au întrebat: "V-ar plăcea să construiţi nişte Miniuri pe-aici?". Iar BMC a răspuns: "Sigur, de ce nu? Aveţi o grămadă de oţel în Arica, nu?" Iar chilienii au zis: "Âăă, nu. De fapt, nu avem deloc oţel aici. Dar le putem face din fibră de sticlă?".

Şi le-au făcut. Nu s-a dovedit a fi cea mai de succes investiţie – pentru că Arica era atît de departe de marile pieţe auto din Chile că transportul pînă în Santiago ar fi costat atît de mult încît ar fi eliminat orice urmă de profit.

În puţin peste un deceniu de producţie, BMC a construit doar cîteva mii de Miniuri în Arica, înainte de a închide porţile fabricii la începutul anilor ‘70. Cu toate astea, n-a fost un eşec total. Miniurile din fibră de sticlă erau lăudate pentru caroseriile lor rezistente la rugină şi tendinţa lor de a nu se îndoi în cazul tamponărilor minore. Din nefericire, caroseriile din fibră de sticlă tindeau să "plesnească în două" în cazul unui accident major.

De aceea şi misiunea noastră de a conduce un Mini nou din Santiago, 2.600 km prin deşertul Atacama, către Arica şi să găsim un Mini original din fibră de sticlă cînd ajungem acolo. Un plan simplu, cu numai cîteva bube. Unu, nenorocitele alea de camioane. Doi, nimeni nu ştia dacă în Arica mai exista vreun Mini original din fibră de sticlă care să ne aştepte acolo. Şi trei, enormitatea monumentală a ţării.

Chile este mare. Dincolo de văile verzi de lîngă Santiago şi intrînd în Atacama, există cîte o localitate cam la fiecare 150 km. Benzinăriile nu sînt foarte des întîlnite pe aici. Îţi umpli rezervorul cînd poţi. Şi bidoanele de apă. Atacama este, cu excepţia Antarcticii, cel mai uscat loc de pe Pămînt.

Dialog de poveste cu un poliţist
Poliţistul care ne-a oprit pe lîngă graniţia cu Bolivia părea supărat. Ochelari de soare mari, pistol mare, mustaţă mare. Ne-a gesticulat să coborîm geamul. "Documentos!", lătră el, bătînd darabana pe plafonul Miniului. I-am
înmînat actele Miniului, iar poliţistul le-a răsfoit pentru cîteva minute în tăcere, fără nici un dubiu gîndindu-se în ce cavităţi să mă caute de cocaină boliviană. A dat din cap încet şi a expirat.

"Farzan. Few-rouse," pronunţă el solemn.
"Farzan few-rouse?" întreb eu, presupunînd că asta este spaniolă pentru "Pantalonii în vine, băiete, şi mişcă mai repede!".

Şi poliţistul începuse să zîmbească cu toată faţa.

"Farzan. Few-rouse!" repetă el, lovind plafonul Miniului cu pumnul. "Farzan few-rouse!"

Mi-a picat fisa: "A... Fast and Furious?"

"Si!", zise el lovind plafonul atît de tare că mă aşteptam să-i intre pumnul prin el. "Bună maşină. Vin Diesel! Fast and Furious!"

Întîlnirea cu un Mini de Arica
Cum naiba încerci să găseşti o maşină care s-ar putea să existe sau nu, într-un oraş la marginea deşertului, în mijlocul pustietăţii? Neavînd prea multe fire, ne-am îndreptat spre vechea fabrică, într-un cartier pe undeva prin vechea zonă industrială, aproape de litoral.

Primii cinci tipi cu care am stat de vorbă se uitau la noi de parcă le-am fi cerut să le împrumutăm fiicele virgine pentru o partidă de tăvăleală în jeleuri, dar al şaselea ne-a aruncat un os prăfuit. Un alt tip care locuia la marginea oraşului şi avea un garaj de maşini vechi; poate ştie el ceva. Aşa că am tăiat-o din oraş pentru a găsi o curte îngrădită care găzduia un amalgam ciudat de piese vechi, dar nici un Mini făcut în Arica. Venise vremea să ne dăm bătuţi.

"Deci căutaţi un Mini?" Un domn bronzat cu accent american ieşi dintr-un hambar de peste drum. Se pare că vorbele circulă repede prin Arica. "Vecinul are unul în atelierul său. Dar mă tem că nu este tocmai... întreg. Urmaţi-mă..."

După un drum montan şerpuit, am ajuns la o fermă deasupra Aricăi. Sub un acoperiş prăfuit, se afla un Mini original, indubitabil din fibră de sticlă şi, la fel de indubitabil, într-o stare de descompunere. Nu avea absolut nimic la interior, era tencuit de un deceniu de murdărie, praf şi pînze de păianjen.

Dar era un Mini original fabricat în Arica, avînd caroseria albastră din fibră de sticlă la fel de solidă şi, după cum era de aşteptat, lipsită de rugină ca în ziua în care a ieşit de pe linia de producţie.

Satisfăcuţi, părăsim ferma! Apoi şi Chile. Ce ţară! Peisaje stupefiante? Da. Oameni prietenoşi? Da. Glorios de pustiu? O, da. Îţi oferă aventură în cel mai pur sens: ai libertatea de a merge pînă la capătul civilizaţiei şi, dacă doreşti, dincolo de ea. Dacă te tentează, ţine minte treburile astea: ia-ţi multă apă, fă plinul la fiecare benzinărie şi, dacă întîmpini lame, nu sta contrar vîntului. Pentru că miros groaznic".

Ce mai puteţi citi în TopGear-ul de martie:
- În sfîrşit, un rival pentru BMW Seria 3 şi Mercedes C_Klasse: Jaguar XE
- Vă vine să credeţi? Ford Focus ST diesel!
- Weekend romantic în Scoţia cu noul Land Rover Discovery Sport
- Teste cu Mazda 2, Volkswagen Passat, Skoda Fabia, Ford Tourneo, BMW i8, Mercedes-Benz CLS, Peugeot 508