Articol de Andra Mocanu - Publicat sambata, 12 septembrie 2026, 10:13 / Actualizat sambata, 12 septembrie 2026 10:13
Artista americană Megan Thee Stallion (31 de ani), pe numele real Megan Jovon Ruth Pete, a vorbit despre recenta despărțire de baschetbalistul NBA Klay Thompson (36 de ani), acuzându-l că a înșelat-o.
Într-un interviu acordat revistei InStyle, artista, cunoscută pentru hitul Savage, a mărturisit că sfârșitul relației cu actualul jucător al celor de la Miami Heat a făcut-o să se simtă ca și cum ar fi fost „mereu în alertă”.
Megan și Thompson au început să se întâlnească anul trecut și, timp de luni de zile, relația părea să se îndrepte spre căsătorie. Cuplul era văzut frecvent împreună, iar cântăreață de rap a asistat chiar la mai multe meciuri din NBA ale fostului iubit, susținându-l din primul rând.
FOTO. Artista Megan Thee Stallion, dezvăluiri incendiare: „Klay Thompson m-a înșelat!”
Cu toate acestea, în aprilie, Megan însăși a anunțat despărțirea printr-o postare pe Instagram, în care îl acuza pe Thompson că a înșelat-o.
Acum, la 5 luni de la separare, Megan Thee Stallion a vorbit despre ruptura cu baschetbalistul în vârstă de 36 de ani.
„Cum pot spune asta într-un mod delicat?”, a început ea, mărturisind apoi: „M-a înșelat! Dacă ceva te face constant să te simți inconfortabil, mereu în alertă, probabil că nu ar trebui să fii acolo. Cred că am continuat să încerc să potrivesc piese care nu-mi aparțineau, să încerc să mă integrez în viața altcuiva. M-am pierdut puțin. Acum sunt în faza de a mă regăsi”.
Privind spre viitor, rapperița cu peste 32 de milioane de urmăritori pe Instagram a afirmat că își dorește o relație bazată pe egalitate.
„Nu pot fi minimalizată. Nu voi sta în spatele niciunui bărbat. Nu voi fi niciodată pe planul secund pentru nimic. Și dacă nu poți accepta asta, trebuie să ne urmăm drumurile separat, cu respect”.
Klay Thompson, de patru ori campion NBA

Klay Thompson a evoluat în ultimii doi ani pentru Dallas Mavericks, după 13 sezoane petrecute la Golden State Warriors.
La echipa din San Francisco, a câștigat de patru ori campionatul NBA și a fost de cinci ori în echipa All-Star. În această vară s-a transferat la Miami Heat.
Romelu Lukaku a apărut împreună cu Megan la nunta lui Lautaro Martinez
În 2023, presa internaţională a speculat că Megan Thee Stallion a avut o relație cu Romelu Lukaku (33 de ani), atacantul belgian de la Fenerbahce.
Cei doi au fost surprinși împreună la nunta lui Lautaro Martinez, pe malul lacului Como, unde au stat unul lângă celălalt și au fost fotografiați ținându-se de mână.
Nici Megan, nici Lukaku nu au confirmat oficial relația, astfel că legătura dintre cei doi a rămas la nivel de zvon.
VIDEO. Megan Thee Stallion, o celebră artistă din lumea rapului
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
A divulgat mesajele! » Ce compromis a făcut Răzvan Burleanu ca să ajungă președintele FRF