SPORTURI  »  BASCHET  »  NBA

Uimitor! Cel mai bun aruncător de la distanță din istoria NBA are o afecțiune rară la ochi

Steph Curry, vedeta lui Golden State Warriors/Foto: Imago Images
Steph Curry, vedeta lui Golden State Warriors/Foto: Imago Images

Articol de - Publicat joi, 24 septembrie 2026, 11:39 / Actualizat joi, 24 septembrie 2026 19:47

Celebrul Steph Curry (38 de ani), cvadruplu campion al NBA cu Golden State Warriors, a dezvăluit că o bună perioadă a carierei sale a jucat cu mari probleme de vedere. În prezent, el evoluează cu lentile de contact și merge o dată la 6 luni la control oftalmologic, descoperind că are o afecțiune rară numită keratoconus.

Într-un interviu acordat recent pentru publicația People, Steph Curry, vedeta lui Golden State Warriors, a vorbit despre problemele de vedere pe care le-a avut. În prima jumătate a carierei, fundașul american vedea foarte neclar, iar imaginile erau distorsionate.

Steph Curry suferă de keratoconus: „O afecțiune progresivă, care poate duce la deteriorarea vederii”

Curry s-a obișnuit cu acest lucru și nu plănuia să schimbe ceva, însă Bob Myers, fostul director general al lui Warriors, după un meci din 2018 în care l-a văzut pe jucător mijindu-și puternic ochii pe banca de rezervă, l-a contactat:

„Mi-a trimis un mesaj după meci, pentru că, se pare, transmisiunea mă arăta destul de des când eram pe bancă și mi-a spus: «Tot mijesti ochii, arătând de parcă nu ai putea vedea nimic. Ți-ai făcut vreodată un control oftalmologic? Ar trebui probabil să mergi, pentru că asta nu este normal».”

Curry a ascultat de recomandarea lui Myers, a mers la doctor și a descoperit că are o afecțiune rară numită keratoconus.

Corneea se deformează și capătă o formă conică, ceea ce duce, evident, la vedere încețoșată și imagini distorsionate. Am aflat că este o afecțiune progresivă, care poate duce la deteriorarea vederii în timp și care este ireversibilă dacă evoluează într-o direcție nefavorabilă”, a explicat baschetbalistul de 38 de ani.

Curry a început să poarte lentile de contact, dar și acesta a fost un proces greu, fiindcă a trebuit să găsească lentilele potrivite, cu prescripția potrivită, care să rămână stabile în timpul jocului.

„Mai mult decât orice, această schimbare m-a ajutat foarte mult: mi-a oferit liniște, claritate și m-a ajutat să performez într-un mod în care nu înseamnă că voi șuta mai bine, dar îmi oferă puțin mai multă energie, știind că pot vedea”, a concluzionat Curry.

Palmaresul lui Steph Curry:

  • 4 titluri de campion

  • 2 premii de MVP al NBA

  • MVP al finalei NBA în 2022

  • 12 prezențe în NBA All-Star Game

  • 2 titluri mondiale

  • 1 titlu olimpic

  • Considerat cel mai bun shooter din istoria baschetului

Citește și:
Gigi Becali: „L-am sunat pe Stanciu să îl aduc la FCSB! Asta mi-a zis”
Superliga
Gigi Becali: „L-am sunat pe Stanciu să îl aduc la FCSB! Asta mi-a zis”
Ion Țiriac a scos «bestia» din colecție! Cum arată limuzina din 1968 pe care au avut-o John Lennon, Coco Chanel, Ceaușescu și Saddam Hussein
Special
Ion Țiriac a scos «bestia» din colecție! Cum arată limuzina din 1968 pe care au avut-o John Lennon, Coco Chanel, Ceaușescu și Saddam Hussein
„Îi sparg!” » Reghe s-a ținut de cuvânt din prima zi la FCSB
Superliga
„Îi sparg!” » Reghe s-a ținut de cuvânt din prima zi la FCSB
La 41 de ani, marea campioană și-a oficializat relația cu sportivul cu 11 ani mai tânăr: „E timpul”
Stiri extrasport
La 41 de ani, marea campioană și-a oficializat relația cu sportivul cu 11 ani mai tânăr: „E timpul”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Aici jucăm cu Suedia! » „Căpșuna” de 300 de milioane de euro, cu un cub de 64 de tone și două hoteluri

Ion Țiriac a scos «bestia» din colecție! Cum arată limuzina din 1968 pe care au avut-o John Lennon, Coco Chanel, Ceaușescu și Saddam Hussein


Comentarii (1)
mazepa1
mazepa1  •  24 Septembrie 2026, 13:05

A avut noroc că boala s-a oprit la un stadiu mai puțin avansat că altfel după ce trece de un anumit stadiu se ajunge la transplant de cornee pentru că nu mai vezi nici ce ai în farfurie.Vederea în caz de Keratoconus nu se mai poate rezolva cu ochelari mai ales după ce treci de stadiul 1 plus niște dureri de cap infernale după efort vizual.Ai nevoie de lentile de contact dar nu cele obișnuite moi ci alea dure,care necesită efort de acomodare din partea pacientului și pricepere din partea doctorului pentru ajustare dar din păcate în România există mulți șarlatani care pretind că se pricep la așa ceva.Mare atenție.Cum spunea și Curry ai nevoie de multe încercări ceea ce presupune mulți bani și timp,cei care aveți așa ceva,mare grijă la cine ajungeți.Nu mai vorbesc că dacă ajungi la transplant în România este foarte foarte greu de rezolvat un transplant de cornee pentru un om obișnuit.O intervenție de cross-linking pentru a încerca stabilizare și lentile de contact pentru a rezolva vizual deși nici lentilele de contact nu funcționează întodeauna la stadii avansate.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează