SPORTURI  »  BASCHET  »  EUROCUP

Zi istorică la Sfântu Gheorghe » Echipa feminină locală luptă cu Reyner Venezia pentru „Final Four”-ul Eurocup, a doua competiție continentală

Annemarie Gödri-Părău  în acțiune FOTO Miska Brigitta
Annemarie Gödri-Părău în acțiune FOTO Miska Brigitta

Articol de - Publicat joi, 18 martie 2021 14:00 / Actualizat joi, 18 martie 2021 15:33

Sepsi SIC  întâlnește acasă în această seară echipa italiană  Reyner Venezia pentru un loc în „Final Four”-ul Eurocup, iar Sepsi Arena a găzduit jumătate dintre optimile” și sferturile” acestei competiții

Moment istoric pentru orașul Sfântu Gheorghe. Echipa de baschet Sepsi SIC a reușit calificarea în sferturile de finală ale Eurocup, după victoria împotriva lui Lointek Gernika Bizkaia din Bilbao (76-73). Va lupta în această seară, de la ora 19:00,  pentru un loc în „Final Four”-ul competiției cu formația italiană Reyner Venezia.

Contextul performanței este unul aparte. Sepsi Arena a găzduit, zilele trecute, nu mai puțin de patru din cele opt optimi de finală, iar două dintre „sferturi” se vor juca tot în moderna sală a municipiului covăsnean. De altfel, și grupa din care a făcut parte multipla campioană a României s-a jucat tot pe teren propriu (în ianuarie), la fel ca numeroase turnee din Liga Națională de Baschet Feminin.

„După reușita primului turneu FIBA, ne-am gândit să candidăm și pentru următorul. Dintr-un turneu, ne-am ales cu două (n.r. – de câte patru echipe). O reușită a diplomației sportive, prin care orașul își câștigă locul nu doar pe harta României, ci și pe cea a Europei. Delegația FIBA este foarte mulțumită, echipele la fel, suntem mândri pentru asta!”, a spus Istvan Rusz, director executiv al lui Sepsi SIC.

Zi istorică la Sfântu Gheorghe » Echipa feminină locală  luptă cu Reyner Venezia pentru „Final Four”-ul Eurocup, a doua competiție continentală
Antal Árpád András (primar Sfântu Gheorghe), Zane Juriane (delegat tehnic FIBA), Carmen Tocală (vicepreședinte FIBA Europe), Rusz István László (director executiv Sepsi-SIC), la meciul de „infarct” Sepsi-Bizkaia, din optimile Eurocup

Și handbalul s-a „refugiat” la Sfântu Gheorghe

Și handbalul s-a „refugiat” la Sfântu Gheorghe în acest sezon pandemic: 14 din cele 18 etape din Liga Zimbrilor, respectiv 5 din cele 12 din Liga Florilor s-au jucat în Covasna. „Din septembrie organizăm turnee sub această formulă, cu mai multe sau mai puține echipe de baschet și handbal, masculin și feminin. Am găzduit și turnee de junioare. Experiența ne-a ajutat mult la organizare în Eurocup”, a completat Rusz.

„Investim în sport, în copii, în viitor!”

„Dacă investim în copii, investim în viitor! Dacă investim în sport, investim în copii!” este deviza după care gândesc cei de la Sfântul Gheorghe fenomenul sportiv. Orașul are o sală polivalentă de nivel european, lângă care, spre finalul acestui an, va fi inaugurat un cochet stadion de fotbal. Pe lângă acestea, destule săli mai mici, dar și terenuri folosite de juniori.

„Tot ceea ce se întâmplă în oraș este un exemplu de urmărit, aș zice. Dacă ai o infrastructură sportivă, copiii se vor îndrepta către sport. Dacă ai o echipă bună de baschet, copiii vor veni la baschet. La fel și în handbal sau alte sporturi. Investițiile au început să dea roade și suntem apreciați în toate domeniile. Nu în ultimul rând, în plină pandemie, evenimentele organizate de clubul nostru au impact și asupra firmelor din turism și HoReCa. Prin echipele oaspete am atras numeroase sume care au ajutat acest sector să supraviețuiască”, a mai adăugat directorul lui Sepsi.

Zi istorică la Sfântu Gheorghe » Echipa feminină locală  luptă cu Reyner Venezia pentru „Final Four”-ul Eurocup, a doua competiție continentală
Suporterii echipei de baschet feminin din Sfântu Gheorghe au făcut spectacol în afara sălii


„Avem cluburi sportive care oferă stabilitate, avem antrenori buni și suporteri care susțin performanța. Dar avem şi o infrastructură modernă, de înaltă calitate, iar toate aceste lucruri sunt recunoscute şi apreciate atât la nivel naţional, cât şi iată la nivel european. Investim în sport, pentru a avea modele de urmat pentru copiii și tinerii din oraș. Sunt foarte fericit când văd sute de copii făcând sport în oraș. Investiția în sport, în copii este o investiție pe termen lung, rezultatele se văd după decenii. Este o investiție în viitor. În viitorul orașului și comunității”, a declarat și Arpad Antal, primarul din Sfântu Gheorghe.

Meci de gală cu liderul Serie A

Joi seară, Sepsi SIC va juca împotriva italiencelor de la Reyner Venezia, cu miza unui loc în „careul de ași” al Eurocup. „Ținând cont de pandemie, am avut multe semne de întrebare la începutul sezonului. Dar am încercat să construim o echipă bună nu doar pentru campionatul intern, cât și pentru cupele europene. În Liga Națională defilăm deocamdată, am câștigat din nou Cupa, am făcut un pas înainte și în Eurocup. O mare performanță marți seară, dar încercăm mai mult. Meciul cu Venezia ne va da șansa de a intra în istorie, vom da totul să câștigăm!”, a încheiat Rusz, completat de primarul Antal: „Este un moment important în viața sportivă a orașului și o confirmare a faptului că eforturile depuse și seriozitatea aduc rezultate”. 

Au încredere că trec cu bine pandemia

Pandemia de coronavirus durează deja de un an și încă nu sunt semne că ne-am apropia curând de finalul ei, însă cei de la Sfântu Gheorghe au încredere că sportul din oraș va depăși cu bine această perioadă.  „Deşi restricţiile au afectat viaţa sportivă din oraş şi din toată lumea, oamenii din Sfântu Gheorghe continuă să facă mişcare, iar echipele şi cluburile sportive din oraş au rezultate excelente în acest sezon. Mai ales echipa de fotbal, care s-a calificat în playoff în Liga 1, cât şi echipa de baschet feminin, care joacă în premieră în sferturile EuroCup Women. Pierderile financiare există din lipsa spectatorilor în tribune, dar cu ajutorul sponsorilor şi al autorităţilor locale, sunt convins că sportul local va trece cu bine peste această perioadă!”, a spus primarul orașului transilvănean.

Citește mai multe știri din baschet:

A murit Anton Netoliţchi, unul dintre cei mai mari jucători din istoria baschetului românesc

Voluntariul câștigă primul trofeu din istorie » Revenire senzațională de la 0-18!

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează