SPORTURI  »  BOX  »  BOX PROFESIONIST

Fără polemici

Articol de - Publicat sambata, 08 martie 2008 00:00

Întors acasă, Lucian Bute a spus că nu vrea să comenteze declaraţiile răutăcioase ale lui Leonard Doroftei

Lucian Bute, care săptămîna trecută şi-a păstrat titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, a sosit ieri în România pentru o scurtă vacanţă pe care o va petrece acasă, la Galaţi. Românul a învins prin KO tehnic în meciul cu William Joppy, pe 29 februarie.

"În octombrie, cînd am cîştigat centura, am promis că o voi păstra cît mai mult posibil. Sînt fericit că mi-am putut respecta cuvîntul", a fost prima declaraţie a pugilistului la coborîrea din avion.

Următorul meci al românului va fi, probabil, la finalul lunii mai. "Există mai multe variante de adversari, dar n-am semnat încă nimic", a spus Bute, precizînd că în toamnă va fi meciul cu challenger-ul la titlu. "Am 28 de ani, sînt tînăr, nu mă grăbesc să unific centurile. Îmi trebuie experienţă. De ce să mă duc şi să cad după prima repriză!?", a mărturisit Lucian.

În legătură cu declaraţiile făcute zilele trecute de fostul campion mondial Leonard Doroftei, conform cărora William Joppy a fost un adversar slab, Bute a spus că nu doreşte să intre în polemică. "Nu poate fi un pugilist slab un campion mondial care a păstrat cîţiva ani centura şi a luptat de 16 ori pentru titlu", au fost singurul comentariu făcut de Bute.

Alături de Diaconu
Deşi va pleca înapoi în Canada peste două săptămîni, Lucian Bute a spus ieri că va reveni în ţară pentru meciul lui Adrian Diaconu. "Voi fi alături de Diaconu pe 19 aprilie. Mă bucur pentru el că boxează în România", a afirmat Lucian Bute. Gala în care Diaconu va lupta cu americanul Chris Henry pentru titlul mondial interimar la semigrea, versiunea WBC, a fost reprogramată pe 19 aprilie pentru a putea fi organizată în Sala Polivalentă din Bucureşti.

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (10)
 •  10 Martie 2008, 13:38

Bute va trebui sa-si apere centura cu castigatorul dintre Andrade si Stieglitz in toamna. Andrade este favoritul. Are o barba foarte buna, loveste tare, si pune presiune necontenit pe adversar. Da foarte bine la corp. Andrade va fi cel mai greu adversar pentru Bute. Lui Bute nu ii place sa fie pus sub presiune; nu se descurca grozav. Bute va fi favorit dar numai la limita. Andrade l-ar putea bate pe Bute! Deci, nu fiti rautaciosi; nu ii cereti lui Bute prea mult prea repede. Meci greu si in '08.

 •  10 Martie 2008, 13:31

Pentru ca Bute sa bata mari campioni in varful carierei, trebuie sa devina mai bun si sa mai invete. Daca ar boxa acum cu Calzaghe sau Kessler, ar pierde; nu este pregatit! Anul acesta il va folosi probabil sa isi imbunatateasca apararea si jabul, sa invete sa se descurce sub presiune si sa castige experienta. De la anul, insa, toti se vor astepta de la el sa faca cel putin un meci mare cu un campion dovedit in varful carierei. Totusi, in 2008, va face cel putin un meci foarte greu cu Andrade!!

 •  10 Martie 2008, 13:03

Bute s-a batut cu campioni adevarati: Berrio si Joppy. Berrio nu este un mare campion fiindca a avut noroc sa fie campion; nu a castigat centura de la un alt campion. Joppy a fost un campion adevarat dar in momentul in care Bute l-a batut, era terminat de mult. Victoria impotriva lui Bika a fost mult mai importanta. Berrio, totusi este foarte periculos, si Bute a reusit o performanta batandu-l. Mai este pana cand Bute se va bate cu campioni adevarati in varful carierei. Dar o va face in curand!

Vezi toate comentariile (10)
Comentează
Close