SPORTURI  »  CICLISM  »  TURUL SPANIEI

Alejandro Valverde a cîştigat Turul Spaniei

Articol de GSP - Publicat duminica, 20 septembrie 2009 00:00

Ciclistul Alejandro Valverde a reuşit duminică să se impună în Turul Ciclist al Spaniei, acesta fiind primul succes de marcă din cariera rutierului iberic, informează AFP.

Alejandro Valverde, 29 de ani, a reuşit să mai obţină până acum în Turul Spaniei doar un loc 3 în 2003 şi o poziţie secundă în 2006. El i-a devansat în clasamentul general pe compatriotul său Samuel Sanchez şi pe australianul Cadel Evans.

"Sunt foarte bucuros după această performanţă. Îmi doream foarte mult să câştig un tur important şi am reuşit. Ştiam că am şanse şi am profitat de ele", a spus ciclistul după sosirea la Madrid.

Valverde, care în luna mai a câştigat Turul Cataluniei, nu a participat anul acesta nici la Turul Franţei şi nici la cel al Italiei, pentru că este implicat într-un scandal de dopaj.

Citește și:
Gigi Becali o acuză frontal pe Dinamo: „Dacă spui asta, ne iei de idioți! Nu mai am încredere în Nicolescu”
Superliga

„Ăsta e pronosticul meu!” » Pățit cu Sepsi, Dioszegi face dezvăluiri-șoc din noaptea retrogradării și numește prima echipă care va pica din Superliga: „Enigma e alta”
Liga 2

Gigi Becali anunță că plătește 900.000 de euro pentru a-i obține semnătura: „Gata, e rezolvată treaba”

3 transferuri aliniate la Dinamo » A mai rămas doar prezentarea oficială

2026 începe cu un mare faliment
Profit.ro
2026 începe cu un mare faliment
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cosmin Olăroiu, investiție de milioane de euro într-un proiect major din București

Cuplul viral din sport s-a despărțit după o săptămână de relație intensă

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează