Articol de GSP - Publicat luni, 19 octombrie 2020 08:17 / Actualizat luni, 19 octombrie 2020 08:52
Belgianul Van Aert, 26 de ani, și olandezul Van der Poel, 25 de ani, vechi rivali din ciclocros, au dominat Turul Flandrei 2020. Monumentul desfășurat duminică, câștigat de Van der Poel, anunță o luptă strânsă și spectaculoasă în următorii ani, în cele mai frumoase curse ale calendarului ciclist: clasicele de primăvară.
de Adrian Cochino
Ultimii kilometri ai Turului Flandrei 2020 trebuie să fi avut un aer familiar pentru Wout van Aert (Jumbo-Visma) și Mathieu van der Poel (Alpecin-Fenix): o luptă în doi, cu aproape un minut în fața celorlalți competitori, așa cum s-a tot întâmplat în zecile de curse de ciclocros în care s-au duelat în ultimul deceniu.
Poate că francezul Julian Alaphilippe (Elegant-Quickstep) ar fi avut o șansă în fața lor pe ultima cățărare a cursei, abruptul Paterberg, dar campionul mondial nu a mai apucat să-l urce. A rămas în urmă, întins pe asfalt, victimă a unei nefericite coliziuni cu o motocicletă.
Ceilalți cicliști din cursă au fost pur și simplu cu un nivel mai jos, incapabili să răspundă când favoriții s-au îndepărtat de ei, incapabili să reducă diferența de timp care s-a tot mărit.
Cei doi au colaborat și nu s-au atacat nici pe Oude Kwaremont, acolo unde își spulbera Fabian Cancellara competitorii, nici pe Paterberg. Nervozitatea a devenit vizibilă în ultimul kilometru, ritmul a încetinit semnificativ, Van der Poel rulând în față și întorcând în fiecare secundă capul, pentru a-și ține rivalul sub observație.
Sprintul a fost o nouă dovadă a egalității de forțe. S-a sfârșit cu victoria olandezului, pentru doar câțiva centimetri. „Am știut că cu cât încep mai târziu sprintul cu atât sunt mai avantajat. Faptul că Wout a început târziu a fost un semn că și el era obosit de moarte”, a declarat Van der Poel la final.
„A fost mai puternic”, a spus de cealaltă parte Van Aert. „Am ieșit prea mult în vânt, diferența a fost mică, doar câțiva centimetri, dar Mathieu a fost mai puternic”, a admis el. „A fost incredibil să sprintez pentru victorie în De Ronde, ținând cont de unde venim amândoi”, a concluzionat Van der Poel, cu o aluzie la trecutul comun cu rivalul său.
Cursa de duminică a clarificat un lucru pe care mai toată lumea îl intuia deja după clasica Gent-Wevelgem de săptămâna trecută: Van der Poel și Van Aert, campionii la ciclocros în ultimele șase sezoane, oamenii care acum se întrec pentru titlul onorific de ”cel mai bun ciclist din lume”, s-au stabilit definitiv în ciclismul de șosea, iar lupta lor spectaculoasă va domina clasicele din următorii ani.
Wout van Aert și Mathieu van der Poel: o rivalitate veche
A fost așa de la bun început. Cei doi s-au ridicat la vârful plutonului din juniorat, când Van Aert, încă prea mic pentru rivalii săi, era mai mereu bătut de Van der Poel, dar și de alți belgieni și olandezi împotriva cărora concura. Pe măsură ce a înaintat în vârstă, situația s-a echilibrat.
În 2012, Mathieu van der Poel a câștigat Campionatele Mondiale de Ciclocros la juniori, iar Van Aert a sosit pe locul doi. Doi ani mai târziu, Van Aert a câștigat Campionatele Mondiale U23, în vreme ce Van der Poel a venit pe 3. Duelul a continuat la seniori.
În 2015, când în clasicele de șosea mai luptau încă Fabian Cancellara, Peter Sagan și alții, un Mathieu van der Poel probabil necunoscut publicului larg câștiga primul său titlu de campion mondial la ciclocros în rândul elitelor. Van Aert a răspuns pe măsură. Belgianul a câștigat următoarele trei ediții consecutive, reușind să își bată rivalul inclusiv în sezoane în care acesta arătase că este, per total, mai bun.
Olandezul a câștigat apoi următoarele două ediții, 2019 și 2020, ultima mai ușor, ținând cont că Van Aert încă se mai recupera după un groaznic accident suferit în Turul Franței. An după an, cursă după cursă, cei doi au luptat unul împotriva celuilalt și și-au împărțit victoriile. Când unul a câștigat, celălalt a venit imediat după sau pe podium, în orice caz.
Stiluri diferite
Pentru Van Aert, victoriile nu au venit așa de simplu. A avut nevoie de câțiva ani pentru a descoperi ciclismul, apoi de alți câțiva ani de muncă pentru a-și ajunge din urmă rivalii un pic mai dezvoltați din punct de vedere fizic.
Mathieu van der Poel s-a născut într-o familie de cicliști, fiu al lui Adri van der Poel, campion de ciclocros și câștigător de Turul Flandrei și Amstel Gold Race, dar și nepot al legendei Raymond Poulidor, francezul care a câștigat Turul Spaniei și a sosit de opt ori pe podiumul Turului Franței, niciodată pe treapta superioară. Victoria lui Mathieu vine la 34 de ani după cea a tatălui său.
Experții în genetică ar putea probabil să vorbească mult despre fenomenul Van der Poel. Cert este că olandezul nu a avut nevoie să urce încet în lumea ciclismului, a sosit în pluton și a început pur și simplu să câștige. În timpul sezonului 2012-2013, potrivit VeloNews, a câștigat toate cele 30 de curse la care a participat.
- Van der Poel este mai abil din punct de vedere tehnic și foarte exploziv, mereu dornic să atace și destul de intuitiv.
- Van Aert este analitic, are un motor diesel și este foarte determinat, lucru vizibil în numeroasele curse în care a fost nevoit să tragă din greu în spatele rivalului său, scăpat printr-un atac violent încă din primii metri după start.
Determinarea belgianului s-a văzut și în 2017, într-un sezon de ciclocros dominat de Van der Poel, când olandezul părea gata să câștige și cursa de la Campionatele Mondiale din Bieles, cu un avans considerabil chiar. Van Aert nu a renunțat. A continuat să apese în pedale, prin noroiul semi-înghețat de pe traseul vălurit și a reușit să-și ajungă rivalul din urmă, în al patrulea tur de circuit.
În al cincilea tur, belgianul s-a îndepărtat, profitând de o pană a lui Van der Poel și nu a mai fost ajuns. Olandezul, scrie Cyclingtips, a încheiat cursa la 44 de secunde după, în lacrimi, și nu s-a oprit din plâns până după conferința de presă. „A fost cea mai mare dezamăgire de până acum din carieră”, a spus el ulterior.
„Cel mai bun ciclist din lume”
Atât Van Aert cât și Van der Poel au sosit de câțiva ani în ciclismul de șosea, dar primele sezoane au fost mai degrabă de explorare. La momentul respectiv, comentatorii se mai întrebau încă dacă campionii din ciclocros, o disciplină ce presupune un efort intens, de o oră și un pic, vor face față rigorilor din ciclismul de șosea, cu cursele lui clasice de peste 250 de kilometri. Retrospectiv, aceste întrebări par acum amuzante.
S-a dovedit că tocmai abilitățile fizice și tehnice deprinse în anii de ciclocros erau cele care le ofereau un avantaj în fața noilor lor competitori. Oricum, amândoi au explodat în 2019.
Wout van Aert a venit pe locul trei în Strade Bianche, pe șase în Milano-San Remo și a câștigat două etape în Critérium du Dauphiné și una la sprint în Turul Franței. Figura absolut bulversată a lui Elia Viviani, sprinter de top, învins de Van Aert în etapa a zecea a Turului, a devenit virală. Van der Poel a fost și mai bun, câștigând mai multe clasice mici și venind pe primul loc în Amstel Gold Race, după o cursă nebună de urmărire în care i-a bătut pe Alaphilippe și Jacob Fuglsang, ce păreau scăpați în câștigători, un final care va rămâne în istoria ciclismului.
S-a spus la momentul respectiv că este cel mai bun ciclist din lume, bun la toate, ciclocros, șosea și chiar Mountain Bike. Încă odată, olandezul lua cu puțin fața rivalului său belgian, care și-a și încheiat sezonul mai repede, după accidentarea din Turul Franței.
Accidentarea, care i-a afectat tendoanele și mușchii piciorului, ar fi putut să-i pună în pericol cariera, dar Van Aert s-a întors în 2020, după o muncă asiduă de recuperare.
A câștigat Strade Bianche, cea mai frumoasă dintre noile clasice, în care sosise de două ori pe locul trei și cu care avea socoteli neîncheiate. După o săptămână, a sosit pe primul loc în Monumentul Milano-San Remo, unde l-a bătut la sprint pe Alaphilippe pe care l-a urmat într-un atac pe Poggio.
Apoi a câștigat două etape la sprint în Turul Franței, în fața marilor campioni ai acestei discipline, și a tras plutonul pe cățărări lungi de categoria I, spre uimirea comentatorilor.
A fost rândul lui să primească titlul neoficial de cel mai bun ciclist din lume, mai ales că a venit pe locul doi la Campionatele Mondiale atât la proba de șosea cât și la contratimp.
În Gent-Wevelgem, cei doi s-au marcat atât de strâns unul pe celălalt încât au ratat șansa de a lupta pentru victorie, deși erau probabil cei mai puternici din cursă. Discuțiile despre duelul lor au pus în umbră în ultima săptămână, un pic nedrept, faptul că cursa fusese câștigată de un spectaculos Mads Pedersen, fostul campion mondial.
Ultima mare clasică a anului, Turul Flandrei, a restabilit o oarecare egalitate pentru cei doi: fiecare are acum câte un Monument în buzunar. Paris-Roubaix ar fi putut tranșa lupta pentru 2020, dar din păcate, clasica franceză a fost anulată din cauza epidemiei COVID.
În vreme ce restul cicliștilor de pe șosea se pregătesc de o odihnă de iarnă binemeritată după haoticul 2020, pentru cei doi urmează acum un sezon selectiv de ciclocros. Două sunt motivele pentru care nici Van Der Poel, nici Van Aert nu părăsesc deocamdată cursele noroioase.
În primul rând, sunt prea atașați de ele. În mare parte ignorat de publicul larg, ciclocrosul este o disciplină iubită în Belgia și Olanda, iar campionii, necunoscuți în alte țări, sunt acolo superstaruri ale sportului. În al doilea rând, amândoi știu cât de importante sunt aceste curse pentru forma fizică cu care vor intra în clasicele din primăvara lui 2021.
