SPORTURI  »  CICLISM  »  DINAMO

Velodromul Dinamo va primi numele marelui ciclist Mircea Romașcanu

Velodromul Dinamo va primi numele marelui ciclist Mircea Romașcanu
Velodromul Dinamo va primi numele marelui ciclist Mircea Romașcanu

Articol de GSP - Publicat vineri, 11 martie 2022 19:20 / Actualizat vineri, 11 martie 2022 19:21

Baza sportivă velodrom Dinamo va primi numele lui Mircea Romașcanu, unul dintre cei mai buni cicliști români din toate timpurile. 

„Decizia vine printr-o inițiativă comună a Ministerului Sportului și a Clubului Sportiv Dinamo din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, chiar astăzi, 11 martie 2022, dată la care Mircea Romașcanu aniversează împlinirea a 69 de ani, în semn de recunoaștere a meritelor sale deosebite în ciclismul și sportul românesc”, se precizează în comunicatul de presă.

Mircea Romașcanu, Maestru Emerit al Sportului, a avut o carieră prestigioasă ca sportiv, concurând în cursa individuală de șosea la ediția din 1980 a Jocurilor Olimpice de vară. Este de trei ori câștigător al Turul României la ciclism, în 1974, 1983 și 1985, clasându-se al doilea în 1988. 

A câștigat etape în Turul Elveției GP Wilhelm Tell, Turul Italiei Giro delle Regioni, Turul Greciei, dar și al Turciei, precum și în patru ediții ale Cursei Păcii, în 1976, 1981, 1982 si 1983. Din anul 1988, a antrenat echipele de ciclism ale C.S. Dinamo București și C.S. Otopeni, transmițând multor generații de tineri sportivi secretele sportului pe două roți.

„Mircea Romașcanu este un erou al sportului, iar sportul românesc are nevoie de eroi. Societatea românească, în ansamblul ei, are nevoie de eroi, de modele, nu doar pe plan atletic, ci și pe plan moral. Un om care a dăruit atât de mult ciclismului românesc va dărui și de aici înainte, prin exemplul său, de care vor afla generații întregi de sportivi. Respectul pentru performanță naște performanța. 

Trebuie să ne prețuim valorile și să ne construim viitorul plecând de la o bază corectă, de la niște principii sănătoase. Nu doar pentru a crește nivelul de performanță, ci și pentru a promova rolul educativ și social al sportului. Vă mulțumim, domnule Mircea Romașcanu, pentru tot ce ne-ați oferit și ne oferiți! Vă suntem recunoscători și mă bucur să vă putem oferi și noi acest dar, de ziua dumneavoastră! 

Îi mulțumesc și domnului Ionuț-Adrian Popa, președintele Clubului Sportiv Dinamo București, pentru alăturarea în acest frumos proiect!”

Eduard Novak, Ministrul Sportului


”Clubul Sportiv Dinamo este casa marilor campioni români și întotdeauna îi va onora pe cei care au adus glorie țării. Mircea Romașcanu este un simbol al ciclismului românesc și merită din plin ca numele lui să rămână legat, pentru totdeauna, de un edificiu al performanței. 

Această inițiativă comună este totodată o asumare a ambelor instituții și un prim pas spre modernizarea velodromului Dinamo.”

Ionuț Adrian Popa - președinte CS Dinamo

Cine e primul sportiv important care s-a lepădat de Rusia » Va concura sub steagul Franței: „Situația din Ucraina m-a făcut să grăbesc totul”
Război în Ucraina
Cine e primul sportiv important care s-a lepădat de Rusia » Va concura sub steagul Franței: „Situația din Ucraina m-a făcut să grăbesc totul”
Wout van Aert: „Ciclismul e cel mai frumos lucru secundar din lume. Este o nebunie că un război mai e posibil azi”
MESAJ
Wout van Aert: „Ciclismul e cel mai frumos lucru secundar din lume. Este o nebunie că un război mai e posibil azi”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează