SPORTURI  »  CICLISM  »  MESAJ

Wout van Aert: „Ciclismul e cel mai frumos lucru secundar din lume. Este o nebunie că un război mai e posibil azi”

Wout van Aert // Foto: Getty Images
Wout van Aert // Foto: Getty Images

Articol de - Publicat duminica, 27 februarie 2022 09:35 / Actualizat duminica, 27 februarie 2022 11:42

Wout van Aert, 27 de ani, câștigătorul de sâmbătă al Omloop Het Nieuwsblad, prima cursă clasică a anului, și-a exprimat solidaritatea cu Ucraina, observând că războiul pune în umbră ciclismul.

Wout van Aert (Jumbo-Visma) a câștigat sâmbătă prima clasică a sezonului, Omloop Het Nieuwsblad, cu un atac convingător pornit la 13 kilometri de linia de final.

Nimeni nu a reușit să îl urmeze pe belgian în momentul în care a accelerat dintr-un grup select de favoriți, în mod interesant, pe o porțiune de plat. Profitând de ezitarea urmăritorilor, van Aert a forțat pe cățărarea finală care a urmat imediat, Bosberg, și a dispărut din vizorul micului pluton.

În tricoul de campion al Belgiei, Van Aert a terminat cursa cu zâmbetul pe buze, așteptat de fanii fericiți.

Eforturile celorlalți favoriți au fost zadarnice. A mai contat doar locul doi, obținut de italianul Sonny Colbrelli (Bahrain-Victorious), câștigătorul de anul trecut al Paris-Roubaix și un favorit al cursei de sâmbătă.

Pe trei a sosit Greg Van Avermaet (Ag2r Citroen), care încearcă să dovedească că în ciuda vârstei mai are suficiente de dovedit în cursele sale preferate.

Wout van Aert: „O nebunie”

O victorie în debutul sezonului ar fi trebuit să fie o veste foarte bună pentru campionul belgian. Dar înainte de a discuta despre acest lucru cu presa, el a insistat să atragă atenția că ciclismul este umbrit de alte lucruri mai importante.

„Aș vrea să spun un lucru: ciclismul este cel mai important lucru secundar din lume, și subliniez lucru secundar”, a declarat Van Aert pentru televiziunea Sporza.

„E pur și simplu o nebunie că un război mai este încă posibil azi, și așa de aproape. Aș vrea să îmi exprim susținerea pentru toți cei afectați din Ucraina”, a completat belgianul.

Victorie istorică! Wout van Aert a câștigat Milano-Sanremo 2020, după un sprint fără istoric cu Julian Alaphilippe
MILANO-SANREMO
Victorie istorică! Wout van Aert a câștigat Milano-Sanremo 2020, după un sprint fără istoric cu Julian Alaphilippe

Nici pe departe o surpriză

E adevărat că van Aert a încercat să reducă așteptările la startul cursei, spunând că nu se simte presat să câștige, că este la prima cursă a sezonului de șosea și că obiectivele sale sunt altele, mai exact Turul Flandrei și Paris-Roubaix.

Le fel de adevărat este însă că nu l-a crezut nimeni.

Șirul uluitor de victorii reușite în sezonul de ciclocros din această iarnă a arătat nu doar că belgianul e într-o formă nebună, dar și că nu se poate abține să lupte pentru victorie.

Dacă aceasta este neapărat și o strategie bună, asta rămâne de văzut.

Van Aert a câștigat suficiente curse anul trecut pentru a fi mulțumit de sezon. Dar unii critici au observat că belgianul s-a obosit în curse mai puțin importante, precum Tirreno-Adriatico sau Turul Marii Britanii, numai pentru a eșua în marile clasice pe care le viza - Turul Flandrei și Roubaix.

Ne așteaptă o primăvară lungă

Omloop Het Nieuwsblad dă în mod tradițional startul sezonului european de clasice de primăvară, așteptat cu nerăbdare de toți fanii ciclismului.

Urmează, duminică, pe 27 februarie, Kuurne-Brussel-Kuurne, o cursă câștigată în general la sprint.

Pe 5 martie mergem pe străzile prăfuite ale Toscanei, în Strade Bianche, clasica care a intrat încă de la primele ediții în istoria ciclismului.

Apoi pe 19 martie ajungem în Milano-San Remo, pe coasta însorită a mării, pentru a afla cine mai atacă pe Poggio, cățărarea finală, pentru a-i frustra pe sprinteri.

Urmează E3 Saxo Bank Classic pe 25 martie și Gent-Wevelgem pe 27. Apoi pe 3 aprilie ajungem în Turul Flandrei, marele premiu al specialiștilor pe pavate. În Belgia i se mai spune „săptămâna sfântă” a ciclismului. Cățărările pe pavate sunt la ele acasă aici.

Uimitoarea evadare a ciclistelor din Afganistan » „O plimbare pe bicicletă putea să-ți aducă moartea”
Afganistan
Uimitoarea evadare a ciclistelor din Afganistan » „O plimbare pe bicicletă putea să-ți aducă moartea”

Turul Flandrei este premiul cel mare, o victorie aici îți asigură sezonul sau chiar cariera. Dar tocmai din acest motiv există și o uriașă presiune. Așa că uneori, mai deschise și mai frumoase se dovedesc a fi curse precum Gent-Wevelgem.

Paris-Roubaix, regina clasicelor, vine cu ceva întârziere anul acesta, din cauza alegerilor prezidențiale franceze. Pe 17 aprilie mai exact.

Așa că până atunci avem prima cursă din Ardeni - Amstel Gold, pe 10 aprilie. Totul se termină cu Flèche Wallonne pe 20 aprilie și Liège-Bastogne-Liège pe 24 aprilie.

Iar între ele avem o mulțime de alte curse mai mici, dar nu neapărat mai puțin frumoase.

Ce am aflat din prima clasică a anului

Faptul că van Aert a câștigat s-a datorat și performanței echipei sale Jumbo-Visma. Întărită cu belgianul Tiesj Benoot, echipa a controlat cursa și încearcă să amenințe dominația obișnuită a QuickStep-AlphaVinyl.

În treacăt fie spus, primul rutier al QuickStep-AlphaVinyl, Florian Senechal, a sosit abia pe locul 9. Iar Kasper Asgreen, câștigătorul Turului Flandrei de anul trecut, a ajuns abia pe 76.

Nu e un semn bun, dar QuickStep a mai avut zile proaste și până acum, numai pentru a confirma ulterior.

Apoi, campionul mondial Julian Alaphilippe nici nu și-a făcut apariția, preferând să intre în luptă în martie, în Strade Bianche.

Nici Tom Pidcock (Ineos Grenadiers), un alt favorit, nu a reușit un loc grozav (terminând pe 18), deși a făcut parte dintr-un atac major în ultima parte a cursei.

Dar Pidcock intră mai greu în ritm, așa că britanicul se va dovedi cu siguranță mult mai abil în următoarele curse.

E greu de spus dacă locul 98 obținut de Peter Sagan (TotalEnergies) reprezintă o dezamăgire. Slovacul evoluează de anul acesta la o nouă echipă și ar putea avea nevoie de ceva timp de adaptare.

Alții au fost mai pregătiți. După sezonul excelent de anul trecut, Sonny Colbrelli (Bahrain Victorious) a venit să dovedească că rămâne în top, și așa a și fost, terminând pe doi.

Nu au dezamăgit nici Oliver Naesen (AG2R Citroen Team) - sosit pe 4, Matteo Trentin (UAE Team Emirates) - venit pe 7, sau Jasper Stuyven (Trek-Segafredo).

Iar specialiștii în contratimp Stefan Küng (Groupama-FDJ) și Victor Campenaerts (Lotto Soudal) au dat senzația că ar putea avea un sezon bun.

Pe cine mai așteptăm

Ineos va mai avea anul acesta un as în mânecă. Contratimpistul Filippo Ganna va alerga în Milano-San Remo și Paris-Roubaix, iar rezultatele din ultimele curse sugerează că ar putea să o facă cu ceva succes.

Italianul a uimit multă lume zilele trecute pe cățărarea de pe Jebel Jais, din Turul UAE, unde a reușit să termine pe locul 11, destul de aproape de câștigătorul Tadej Pogačar. Ganna nu a fost în Omloop, și-a ales atent cursele din primul sezon de clasice.

Un alt absent, mai notabil, a fost Mathieu van der Poel. Olandezul pare să-și fi depășit măcar parțial problemele cu spatele și se antrenează serios în Spania, astfel că ar putea să mai salveze ceva din actualul sezon.

Nici fostul campion mondial Mad Pedersen (Trek-Segafredo) nu a fost prezent în Omloop, din simplul fapt că are ținte mai mari anul acesta.

Danezul a câștigat deja o etapă în Étoile de Bessèges, la începutul lui februarie, așa că se anunță și el drept protagonist al sezonului.

Citește și alte știri din ciclism: 

Pe două roți spre victorie » Un adolescent român concurează într-o cursă câștigată în trecut de Cavendish și Sagan

Cum se „machiază” o tiranie » Legătura dintre revolta sângeroasă din Kazahstan și ciclismul de top din Europa

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează