SPORTURI  »  CICLISM  »  TURUL FRANȚEI

Victorie australiană cu lacrimi în penultima etapă a Turului Franței: „Nu este chiar un vis din copilărie, am început târziu ciclismul”

Kaden Groves, câștigător al etapei 20 în Turul Franței 2025 Foto: Imago Images
Kaden Groves, câștigător al etapei 20 în Turul Franței 2025 Foto: Imago Images

Articol de - Publicat sambata, 26 iulie 2025 20:29 / Actualizat sambata, 26 iulie 2025 20:31

Kaden Groves (26 de ani/Alpecin-Deceuninck) s-a impus în etapa a 20-a, penultima, din Turul Franței, reușind astfel să bifeze victorii de rundă în toate cele trei mari tururi. Tadej Pogacar mai are o zi până se va încorona din nou în Marea Buclă.

Australianul Kaden Groves și-a completat seria de victorii de etapă în marile tururi după ce a câștigat-o pe penultima a Turului Franței, evitând un accident pe drumurile alunecoase înainte de a obține o victorie solitară în runda de 184,2 km dintre Nantua și Portarlier.

Abilitățile lui Groves de a manevra bicicleta au fost evidente când a reușit să rămână în picioare în timp ce spaniolul Ivan Romeo și francezul Romain Gregoire au derapat în fața lui pe o coborâre umedă, la 21 de kilometri de sosire.

Ciclistul echipei Alpecin-Deceuninck a atacat apoi dintr-un grup redus de evadați și nu s-a mai uitat înapoi în cei 17 kilometri rămași, izbucnind în lacrimi într-un amestec de neîncredere și epuizare după linia de sosire.

Groves, care a adus echipei sale a treia victorie în Turul din acest an, după ce Jasper Philipsen și Mathieu van der Poel au câștigat și ei, are în palmares șapte victorii de etapă în Vuelta și două în Giro d'Italia.

Kaden Groves: „Le-am demonstrat că sunt bun”

Rutierul în vârstă de 26 de ani, obișnuit să câștige în sprinturi masive, nu și-a ascuns mândria, dar și emoția la capătul unei curse memorabile.

„Sunt atât de multe emoții legate de victoria de aici, echipa a venit aici cu multe planuri diferite cu Jasper și Mathieu, iar în final, am primit propriile mele oportunități”, a spus Groves, cu lacrimi în ochi, după etapă, conform cyclingnews. „Acestea nu au mers în direcția cea bună, dar acum am avut picioare super și am suferit până la linia de sosire, iar acum am fost răsplătit cu o etapă din Turul Franței”, a adăugat.

„Echipa mi-a dat libertate în ultimele zile, mai ales astăzi, când nu eram siguri dacă să mergem pentru victoria de etapă sau să ne păstrăm forțele pentru mâine. Dar când începe să plouă, de obicei mă simt foarte bine pe vreme rece, și este ca și cum aș câștiga pentru prima dată în solitar, și este o etapă din Turul Franței, așa că este destul de incredibil”, a elaborat australianul.

Nu este chiar un vis din copilărie, pentru că am început să practic ciclismul destul de târziu, dar presiunea la Turul Franței este foarte mare, iar după ce am câștigat Giro și Vuelta, eram întrebat mereu: «Ești suficient de bun pentru a câștiga în Turul Franței?», iar acum le-am demonstrat că da”, a conchis el.

Victorie australiană cu lacrimi în penultima etapă a Turului Franței: „Nu este chiar un vis din copilărie, am început târziu ciclismul”
Kaden Groves după victoria în etapa 20 a Turul Franței 2025 Foto: Imago Images

Olandezul Frank van den Broek a ocupat locul al doilea, la 54 de secunde în urmă, iar compatriotul său Pascal Eenkhoorn a terminat al treilea, după alte cinci secunde.

Campionul en-titre Tadej Pogacar a petrecut o zi liniștită în plutonul principal și a făcut un nou pas către al patrulea titlu în Turul Franței, păstrându-și tricoul galben de lider în clasamentul general, cu un avantaj de 4:24 față de danezul Jonas Vingegaard. Slovenul va sărbători victoria dacă va evita vreun incident duminică.

Etapa finală se întinde pe 132,3 km de la Mantes-la-Jolie la Paris, unde plutonul va urca de trei ori faimoasa Butte Montmartre înainte de ultimele ture pe Champs-Elysees.

Citește și:
Salariul pe care îl va avea Gică Hagi la echipa națională » Toate cifrele contractului: bonusuri imense pentru „Rege”
Nationala
Salariul pe care îl va avea Gică Hagi la echipa națională » Toate cifrele contractului: bonusuri imense pentru „Rege”
Dacia lansează un nou model în vară, la doar 6.000 de euro » De 20 de ani nu a mai existat așa ceva
Noutati auto
Dacia lansează un nou model în vară, la doar 6.000 de euro » De 20 de ani nu a mai existat așa ceva
Ioan Varga îi răspunde violent și-l acuză public: „Cine e Mafalda ăsta? Escrocherii, el e deștept, toți sunt proști”
Superliga
Ioan Varga îi răspunde violent și-l acuză public: „Cine e Mafalda ăsta? Escrocherii, el e deștept, toți sunt proști”
Românca Maria, senzație la turneul ATP de la Houston: „Cea mai atrăgătoare antrenoare din circuit”
Tenis
Românca Maria, senzație la turneul ATP de la Houston: „Cea mai atrăgătoare antrenoare din circuit”
EXCLUSIV ANAF lansează o platformă de vânzare a bunurilor confiscate, la preț redus
Profit.ro
EXCLUSIV ANAF lansează o platformă de vânzare a bunurilor confiscate, la preț redus
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Abuzuri în lanț: „Monica Iacob-Ridzi a cerut să trântească finala pentru fiica ei!” + Înregistrare audio ȘOCANTĂ cu soțul-primar: „Ce p*** mea îi trebuie competiție?”

A doua variantă de antrenor a lui Gigi Becali nici nu vrea să audă de FCSB: „Nu sunt tipul care primește ordine și le execută”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează