SPORTURI  »  FORMULA 1  »  DECIZIE

Suma încasată de familia lui Schumacher drept despăgubiri, după publicarea unui interviu fals

Articol de - Publicat joi, 23 mai 2024 11:20 / Actualizat joi, 23 mai 2024 12:38

Familia lui Michael Schumacher a primit despăgubiri de 200.000 de euro din partea editorilor revistei Die Aktuelle care a publicat un „interviu” generat de inteligenţa artificială cu fostul pilot de Formula 1.

  • Pe 29 decembrie 2013, în urmă 10 ani, fostul mare pilot Michael Schumacher a suferit un grav accident în timp ce se afla la schi. De atunci, familia l-a ținut departe de viața publică și nu au apărut informații despre starea lui. 

Publicaţia germană Die Aktuelle a publicat o fotografie a lui Schumacher pe coperta ediţiei sale din aprilie 2023. Și titlul „Michael Schumacher: primul interviu!”. Un subtitlu spunea: „Pare înşelător de real”.

Gest UNIC în Formula 1! » Și-au revopsit monoposturile și vor concura la Monaco în culorile lui Ayrton Senna: „O onoare”
MP MONACO
Gest UNIC în Formula 1! » Și-au revopsit monoposturile și vor concura la Monaco în culorile lui Ayrton Senna: „O onoare”

În paginile interioare a devenit evident că tabloidul scria despre un interviu fals generat de un site web de inteligenţă artificială, conform news.ro.

Schumacher, în vârstă de 55 de ani, nu a mai fost văzut în public de când a suferit răni grave la cap într-un accident de schi în decembrie 2013.

Suma încasată de familia lui Schumacher drept despăgubiri, după publicarea unui interviu fals

Editorul revistei Die Aktuelle a fost concediat

Un purtător de cuvânt al familiei a confirmat pentru agenţia de presă Reuters sentinţa împotriva grupului media Funke, editorul revistei. Editorul revistei Die Aktuelle a fost concediat la două zile după publicarea articolului, iar Funke media a cerut scuze familiei.

Acum familia lui Michael Schumacher a primit despăgubiri de 200.000 de euro!

Familia a mai încasat 4 milioane de euro!

Opt ceasuri care i-au aparţinut legendei Formulei 1 Michael Schumacher - inclusiv două piese unice care au legătură cu titlurile sale de campion mondial - au fost vândute marţi la casa Christie's din Geneva pentru puţin sub 4 milioane de franci elveţieni (4,1 milioane de euro).

Două dintre ceasurile scoase marţi la licitaţie sunt piese unice create pentru pilotul de Formula 1 şi dăruite de şeful echipei Ferrari, Jean Todt, ca dar de Crăciun, a precizat Christie's în prezentarea pieselor.

Piesa de rezistenţă, un Vagabondage 1 de F.P Journe, are un cadran unic în relief cu emblema Ferrari şi 7 V care simbolizează cele şapte titluri de campion mondial de F1 ale lui Michael Schumacher, precum şi casca sa. A fost estimat la o valoare cuprinsă între 1 şi 2 milioane de franci elveţieni.

„Niciun om în istorie nu a primit îngrijiri ca el”

Nicholas Fry, cel care în 2010 era șef la Mercedes când Michael Schumacher semna cu echipa germană, a vorbit despre fostul mare pilot.

„Nimeni, niciodată, nu a primit îngrijirile medicale pe care le primește Schumacher. Nu am aflat nimic despre starea lui, așa că nu pot confirma sau infirma informațiile apărute. Dar știu că Michael are cea mai bună echipă de medici din lume și sunt 100% sigur că în toată istoria nimeni nu a primit tratamentul de care are el parte. Familia lui are resursele necesare pentru asta”, a spus Fry.

Michael Schumacher, de 7 ori campion mondial de Formula 1

Schumi este considerat de mulți a fi cel mai mare pilot din istorie. A concurat timp de 21 de ani, cu 4 sezoane de pauză, între 2006 și 2010. A debutat în 1991, în Marele Premiu al Belgiei, și s-a oprit în 2012, în Brazilia.

Suma încasată de familia lui Schumacher drept despăgubiri, după publicarea unui interviu fals
Michael Schumacher și Jean Todt // FOTO: Imago

Prima victorie a obținut-o tot în Belgia, la doar un an de la debut. Au urmat alte 90, 7 titluri de cel mai bun pilot din lume, 155 de podiumuri și 68 de plecări de pe prima grilă de start. Schumacher a început la Jordan, a continuat la Benetton și a cunoscut măreția la Ferrari.

Neamțul are în CV distincții impresionante. În aprilie 2002, datorită contribuțiilor aduse sportului și datorită implicării active în colectarea de fonduri pentru copiii nevoiași, a fost numit Campion UNESCO al sportului, intrând într-o galerie selectă de 9 persoane, printre care se mai numără Sergey Bubka, Justine Henin sau brazilianul Pele.

Citește și:

Imaginile pe care televiziunile și UEFA le-au vrut interzise! Ce s-a întâmplat pe teren, în prelungirile de la Italia - Albania
Euro 2024
Imaginile pe care televiziunile și UEFA le-au vrut interzise! Ce s-a întâmplat pe teren, în prelungirile de la Italia - Albania
Tenis de poveste, cu 32 de titluri de Grand Slam pe teren » Cele mai tari momente de la Cluj: „sosia” lui Agassi și propunerea americanului
Tenis
Tenis de poveste, cu 32 de titluri de Grand Slam pe teren » Cele mai tari momente de la Cluj: „sosia” lui Agassi și propunerea americanului
Fundaș din Italia la Dinamo. Tratativele au intrat în linie dreaptă, urmează să fie prezentat
Superliga
Fundaș din Italia la Dinamo. Tratativele au intrat în linie dreaptă, urmează să fie prezentat

„Îmi fac testamentul!” » Cornel Dinu, izbucnire teribilă, după o decizie pe care o numește „TÂLHĂRIE”: „M-au nenorocit minciuna și nedreptatea”

Veste cutremurătoare în a doua zi de Euro: s-a stins la numai 26 de ani, după ce jucase admirabil în Belgia - Muntenegru!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează