SPORTURI  »  FORMULA 1  »  RED BULL

Helmut Marko, comparație între Verstappen și un nume surprinzător din Formula 1: „Max s-ar fi descurcat mai bine în anii '70 decât el astăzi”

Max Verstappen și Helmut Marko // FOTO: Imago Images
Max Verstappen și Helmut Marko // FOTO: Imago Images

Articol de - Publicat marti, 13 ianuarie 2026 18:42 / Actualizat marti, 13 ianuarie 2026 18:42

Helmut Marko, fostul consilier al celor de la Red Bull și un nume cunoscut în Formula 1, a făcut o comparație neașteptată între campionii mondiali de Formula 1 Max Verstappen și Jochen Rindt.

Max a câștigat 4 titluri mondiale consecutive cu Red Bull înainte de a fi detronat de Lando Norris în 2025, iar în 1970, Rindt a devenit primul și singurul pilot care a câștigat postu-mortem titlul mondial. Potrivit lui Marko, atât Verstappen, cât și Rindt sunt incredibil de rapizi și gata să împingă limitele, dar se deosebesc în anumite aspecte.

Helmut Marko, comparație surprinzătoare între Max Verstappen și Jochen Rindt: „Nu era la fel de analitic ca el”

„Vizual, Rindt este complet diferit de Max. Verstappen seamănă mai mult cu un «ginere de vis» elegant și tânăr. Rindt avea mereu o țigară în gură.

Prima conversație cu Max a durat mult mai mult decât de obicei. În fața mea stătea corpul unui tânăr de 15 ani, dar cu mintea unui om de 25 de ani. Știa exact ce vrea. Și imediat se putea spune: va face totul pentru a-și atinge scopul.

Rindt era mai degrabă un aventurier, se dăruia până la capăt. Nu era la fel de analitic ca Max. Atunci nu existau simulatoare, nu existau senzori. «Senzația din fund» era încă decisivă. Verstappen s-ar fi descurcat mai bine în anii '70 decât Rindt astăzi. Jochen nu ar fi stat ore întregi pentru a analiza datele colectate”, conform celor de la sportal.bg.

Marko crede că în zilele noastre nici cele mai mari talente nu pot câștiga dacă mașina nu este la nivel, dar există o excepție: chiar Verstappen.

Max demonstrează că poți câștiga curse cu o mașină care nu este absolut de top – datorită controlului său incredibil asupra automobilului și pentru că a învățat atât de multe.

-Helmut Marko a vorbit despre Max Verstappen

Jochen Rindt a fost campionaul sezonului 1970 din Formula 1, dar titlul său are o poveste tragică. Austriacul a fost desemnat campion mondial după moartea sa. Jochen Rindt a murit în sesiunile de antrenament de la Marele Premiu din Italia din 1970, cu 4 curse înainte de final, dar avantajul pe care îl construise până în acel punct a fost prea mare pentru a fi depășit.

Helmut Marko, comparație între Verstappen și un nume surprinzător din Formula 1: „Max s-ar fi descurcat mai bine în anii '70 decât el astăzi”
Jochen Rindt / Foto: Imago Images

Jochen Rindt a fost primul în clasament cu 45 de puncte, urmat de Jacky Ickx cu 40 de puncte și Clay Regazzoni cu 33 de puncte.

A concurat în Formula 1 pentru Walker, Cooper, Brabham și Lotus. 6 victorii, 13 podiumuri a avut în cariera sa.

Citește și:
Gabi Tamaș a câștigat Survivor 2026 cu o diferență zdrobitoare » A plecat acasă cu o mică avere
Altele
Gabi Tamaș a câștigat Survivor 2026 cu o diferență zdrobitoare » A plecat acasă cu o mică avere
Denis Alibec s-a căsătorit discret cu fosta gimnastă
Superliga
Denis Alibec s-a căsătorit discret cu fosta gimnastă
FCSB a ratat două transferuri în aceeași zi! MM Stoica explică: „Nu o să fim atât de idioți”
Superliga
FCSB a ratat două transferuri în aceeași zi! MM Stoica explică: „Nu o să fim atât de idioți”
Și Dennis Man s-a căsătorit astăzi: căpitanul Stanciu i-a fost naș
Nationala
Și Dennis Man s-a căsătorit astăzi: căpitanul Stanciu i-a fost naș
VIDEO Investiție majoră în România. Cel mai mare parc fotovoltaic din țară este acum oficial conectat la rețea
Profit.ro
VIDEO Investiție majoră în România. Cel mai mare parc fotovoltaic din țară este acum oficial conectat la rețea
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Expert cardiolog despre colapsul lui Eriksen, salvat de defibrilator: „E ca și cum ai fi lovit în piept de un cal!”

Gabi Tamaș a câștigat Survivor 2026 cu o diferență zdrobitoare » A plecat acasă cu o mică avere


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează