SPORTURI  »  GIMNASTICA  »  CAMPIONATE MONDIALE

CM GIMNASTICĂ // SUA, la un pas de recordul României » Americancele pot egala performanțele uluitoare ale „tricolorelor”

Articol de - Publicat joi, 03 octombrie 2019 16:11

Echipa feminină a Statelor Unite este favorită la cucerirea medaliei de aur în concursul de marți, ceea ce ar înseamna cucerirea celui de-al cincilea titlu mondial consecutiv, o serie reușită doar de ”tricolore” în trecut. 

Americancele au dominat întrecerea pe echipe de când s-a schimbat codul de punctaj în 2005. Dintre cele șapte concursuri care s-au scurs până acum, cinci au fost câștigate de ele și câte unul de China în 2006, respectiv Rusia în 2010. 

Anul acesta, la Stuttgart, au o echipă atât de puternică încât campioana mondială la individual compus în 2017, Morgan Hurd, nu a avut loc în ea.  

O echipă completă 

Simone Biles, Jade Carey, Kara Eaker, Sunisa Lee, Grace McCallum și MyKayla Skinner sunt fetele care vor reprezenta SUA la această ediție. Până la finala de marți, ele vor trece prin calificări, dar la nivelul la care sunt nu au emoții pentru accederea între primele opt.

 "Simt că dinamica echipei este una foarte puternică. Avem șase gimnaste extrem de bune pe toate cele patru aparate, lucru care ne diferențiază de toate celelalte adversare ale noastre. Nu ne temem de nimic", a spus Simone Biles, cea care ar putea deveni la Stuttgart cea mai medaliată gimanstă din toate timpurile la CM. Americanca în vârstă de 22 de ani a adunat până acum 20 de distincții, în timp ce rusoaica Svetlana Horkina, cea care deține acest record, are 21.  

Dominația din trecut 

Americancele pot egala un alt record la Stuttgart. Dacă se vor impune în concursul pe echipe, vor ajunge la cinci titluri consecutive, ele începându-și seria în 2011, la Tokyo. În istoria Campionatelor Mondiale, doar România a reușit să adune cinci medalii de aur consecutive în concursul pe echipe, între 1994 și 2001.  

Echipa României trăiește alte vremuri acum și speră la această ediție, după calificările care vor avea loc vineri și sâmbătă, să se claseze între primele 12 pentru a obține biletele pentru Jocurile Olimpice le Tokyo, acolo unde SUA e deja calificată pentru că în 2018 a fost podium la CM de la Doha. 

7 titluripe echipe a cucerit echipa feminină a României, pe lângă cele cinci consecutive, ele au fost pe 1 în 1979 și 1987

CM GIMNASTICĂ // SUA, la un pas de recordul României » Americancele pot egala performanțele uluitoare ale „tricolorelor”

VIDEO / Exercițiul la sol al Laviniei Miloșovici în 1994: 

6 titluri mondialepe echipe a cucerit echipa feminină a SUA, pe lângă cele patru consecutive, ele au fost pe 1 în 2003 și 2007

CM GIMNASTICĂ // SUA, la un pas de recordul României » Americancele pot egala performanțele uluitoare ale „tricolorelor”

Vezi și: 

CM DE GIMNASTICĂ // Ambasador din România » Cătălina Ponor, surpriză din partea organizatorilor

Citește și:
Pleacă de la FCSB! Ultimele decizii ale lui Gigi Becali l-au convins să își caute o altă echipă » Sunt negocieri tot în Superliga
Superliga
Pleacă de la FCSB! Ultimele decizii ale lui Gigi Becali l-au convins să își caute o altă echipă » Sunt negocieri tot în Superliga
Ianis Hagi, „dublă” în Cupa Turciei! Alanyaspor a urcat pe primul loc
Campionate
Ianis Hagi, „dublă” în Cupa Turciei! Alanyaspor a urcat pe primul loc
Hermannstadt a luat decizia în cazul lui Dorinel Munteanu, după eșecul brutal cu Rapid
Superliga
Hermannstadt a luat decizia în cazul lui Dorinel Munteanu, după eșecul brutal cu Rapid
Predau armele?! Prima echipă care admite că „n-o să se năruie cerul dacă nu ajungem în play-off”
Superliga
Predau armele?! Prima echipă care admite că „n-o să se năruie cerul dacă nu ajungem în play-off”
ULTIMA ORĂ Concedieri la Dacia: până la 50.000 de euro pentru cei care pleacă
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Concedieri la Dacia: până la 50.000 de euro pentru cei care pleacă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (8)
respect2014
respect2014  •  03 Octombrie 2019, 17:17

Gimnastica feminina a fost una dintre marile mandrii ale Romaniei pentru noi. Cei care ne uitam si aplaudam, bucurandu-ne de performante. Fetele insa au trait o copilarie teribil de grea. Bine, probabil ca daca le intrebi or sa spuna toate ca a meritat. Dar daca le intrebi daca si-ar da copilul ( fata ) la gimnastica probabil ca toate ar spune nu. Vremurile se schimba. Nu ma bucur ca numai suntem in topul mondial dar sincer nici nu fac un caz din asta. Sunt putini parinti care mai au sufletul de a duce copila lor intr-o lume pina de durere si privatiuni pentru medalii la sport. Revenind, chiar ar fi interesant sa aflam cine a initiat schimbarea punctajului, pentru ca cine a beneficiat de schimbare vedem.

1391972634181505
Adrian Popescu  •  03 Octombrie 2019, 17:10

Domnișoară, domniță, doamnă...de ce jurnaliștii care se ocipă de un sport copiază metaforele din presa străină fără să le treacă prin filtrul propriu? La campionii României, Cristina Neagu, Simona Halep sau fetele de aur de la tenis de masă termenii jongleria cu superlativele a fost mult mai reținută iar autocenzura prezentă din plin...Nu toți cei care se ocupă de un sport au discernământ și nu toți cei care se uită la un sport pot face comparații. Aș fi vrut să văd de la specialiștii GSP un material despre cum a transformat noul cod de punctaj gimnastica și cum au evoluat salturile, grația și exercițiile...Așa să traduci superlative, expresii și vorbe din presa străină poate oricine...Care este diferența în Roxana Fleșeru și o traducătoare cu acces la google?

1401192300199411
Daniel Irimescu  •  03 Octombrie 2019, 18:36
Postat de Raoul Fulgos pe 03 Octombrie 2019, 18:18

Da. Lance Armstrong, Jackie Joyne-Kersee, Ben Johnson sint doar citeva nume care-mi vin in minte. Prinsi chiar de americani, USADA -United States Anti-Doping Agency.

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (8)
Comentează