SPORTURI  »  HANDBAL  »  DINAMO BUCUREȘTI

„La anul o voi antrena pe Dinamo” » Tehnicianul „revelației” de la Campionatul Mondial a confirmat sosirea la campioana României

Paulo Pereira, noul antrenor al lui Dinamo București/Foto: Getty Images
Paulo Pereira, noul antrenor al lui Dinamo București/Foto: Getty Images

Articol de - Publicat luni, 02 iunie 2025 19:58 / Actualizat luni, 02 iunie 2025 19:59

Paulo Jorge Pereira (60 de ani), antrenorul naționalei masculine de handbal Portugaliei, a confirmat săptămâna trecută că, începând cu sezonul 2025-2026, o va pregăti pe Dinamo București, campioana României.

În urmă cu mai bine de două luni, GSP.ro a anunțat că Paulo Pereira este unul dintre cei doi antrenori aflați pe lista scurtă a lui Dinamo București pentru poziția de antrenor principal, eliberată după plecarea lui David Davis.

Apoi, câteva zile mai târziu, Ionuț Popa, președintele „dulăilor”, a confirmat această informație.

Negocierile sunt foarte avansate, dar în proporţie de 99% el este noul antrenor al echipei. Am căutat un antrenor valoros, care să cunoască campionatul României. Ştie bine campionatul nostru”, a declarat Popa, conform orangesport.ro, despre Pereira.

O nouă „ciocnire” David Popovici - Pan Zhanle: „O să vedeți”
ÎNOT
O nouă „ciocnire” David Popovici - Pan Zhanle: „O să vedeți”

Paulo Pereira va fi noul antrenor al lui Dinamo București

La finalul lunii mai, în cadrul unei conferințe video despre „înalta performanță în medii solicitante”, ținută la campusul din Braga al Universității Minho, Paulo Pereira a oficializat venirea sa în România.

La anul o voi antrena pe Dinamo București, care deja are echipă și va trebui să lucrez așa”, a spus lusitanul, citat de abola.pt.

Pereira și-a început cariera de antrenor în 1996 și, de-a lungul timpului, a pregătit formații din Portugalia, Spania, Angola, Tunisia, România, Kuwait și Slovenia. În perioada 2017-2019, acesta s-a aflat pe banca lui CSM București.

De asemenea, după ce a antrenat naționalele Angolei și Tunisiei, în 2019, Pereira a devenit tehnicianul reprezentativei Portugaliei. În 2024, cu un bilanț de 4 victorii, un egal și 2 înfrângeri, lusitanii s-au clasat pe locul 7 la Campionatul European de Handbal Masculin.

La începutul acestui an, Portugalia a izbutit o performanță remarcabilă, terminând Campionatul Mondial pe poziția a 4-a, cu un bilanț de 6 victorii, un egal și 2 înfrângeri.

În sezonul 2024-2025, Paulo Pereira a antrenat în Slovenia, la RK Celje, formație eliminată în semifinalele campionatului național de Gorenje. În această perioadă, trupa viitorului antrenor al lui Dinamo luptă pentru locul al 3-lea, într-o serie cu Trimo Trebnje.

Scorul este 1-1, iar următorul joc se va disputa în 6 iunie, la ora 20.

Citește și:
Ce pedeapsă riscă Cristiano Bergodi în urma scandalului cu jucătorii de la CFR Cluj
Superliga
Ce pedeapsă riscă Cristiano Bergodi în urma scandalului cu jucătorii de la CFR Cluj
Nemaivăzut la TV! Pancu a început să țipe și l-a distrus pe Bergodi: „Eu eram arestat! Să-mi vină un străin în țară să-mi bată jucătorul pe teren?!”
Superliga
Nemaivăzut la TV! Pancu a început să țipe și l-a distrus pe Bergodi: „Eu eram arestat! Să-mi vină un străin în țară să-mi bată jucătorul pe teren?!”
Scene HALUCINANTE după derby-ul câștigat de CFR Cluj » Bergodi își iese din minți, sare să-i bată pe Cordea și Muhar » Antrenorul DĂ CU PUMNII în adversari
Superliga
Scene HALUCINANTE după derby-ul câștigat de CFR Cluj » Bergodi își iese din minți, sare să-i bată pe Cordea și Muhar » Antrenorul DĂ CU PUMNII în adversari
Gigi Becali a acceptat oferta! Fundașul pleacă de la FCSB și semnează în Israel
Superliga
Gigi Becali a acceptat oferta! Fundașul pleacă de la FCSB și semnează în Israel
Surpriză pe piața auto din Germania: o marcă est-europeană a depășit în premieră Mercedes și BMW
Profit.ro
Surpriză pe piața auto din Germania: o marcă est-europeană a depășit în premieră Mercedes și BMW
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Nemaivăzut la TV! Pancu a început să țipe și l-a distrus pe Bergodi: „Eu eram arestat! Să-mi vină străin în țară să-mi bată jucătorul pe teren?!”

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (1)
maistor_kokir
maistor_kokir  •  03 Iunie 2025, 00:36

Bun antrenor, ne-a ajutat sa mergem la Euro la anu, a venit Romania cu echipa de rezerve a Portugaliei, dar totusi a invins Israelul, daca pierdea cu evreii Romania termina pe 4 si rata calificarea. Vai s-amar cu handbalul romanesc, din cvatrupla campionala mondiala am ajuns la mila Portugaliei pt a ne califica la un Euro cu 24 de echipe :))). Si culmea nu ar fi vorba de bani, din moment ce Dinamo are bani pt cei mai buni jucatori din lume. Eu unul am prins Euro 1994, jucat chiar in Portugalia, Romania era deja in declin ca nationala de handball, am terminat penultimii acel turneu exact inaintea Portugaliei pe care i-am batut la cel mai categoric scor de la acel european.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează