HANDBAL  ·  RETRAGERE

EXCLUSIV Oana Manea, interviu pentru GSP după ce a decis să se retragă: „Handbalul a fost o plăcere. Dar sunt și un pic dezamăgită”

Articol de — Marti, 02 Iulie

Oana Manea, unul dintre cei mai valoroși pivoți români din toate timpurile și-a anunțat retragerea în această vară. La 34 de ani, sportiva mai putea juca, dar vrea să se dedice vieții de familie și să devină mamă.

Oana Manea e hotărâtă. După 24 de ani de handbal continuu, după o carieră de excepție, a decis să spună „Stop”. Dorința de a deveni mamă, de a-și întemeia o familie, e prea mare. Handbalul a reprezentat totul până acum pentru ea. A iubit enorm ceea ce a făcut, a pus pasiune și suflet. Satisfacțiile au fost imense. Ca în orice domeniu însă, au fost și momente grele, decepții, lacrimi și durere.

Pentru Oana Manea handbalul a însemnat două echipe, Oltchim și CSM București, dar mai ales echipa națională a României. A fost căpitanul primei reprezentative, fiind mereu o voce importantă în vestiarul tricolor.

Oana a vorbit deschis despre începuturile ei pe semicerc, povestește întâmplări haioase petrecute în perioada Oltchim, la Rm. Vâlcea, dar și primele ei partide, meciuri care i-au rămas vii în memorie.

- Oana, ți-a fost greu să faci acest pas?
- Încă nu realizez pentru că a venit vacanța și e programul din fiecare an. Realizarea o să vină probabil mai târziu, când o să văd că nu mai merg la pregătire, că nu mai am program, că o să urmăresc meciurile din tribună.

- Hotărâtă sau s-ar putea să revii asupra deciziei?
- Sunt hotărâtă pentru că îmi doresc foarte mult un copil. Eram hotărâtă de anul trecut, dar nu s-a întâmplat să rămân gravidă. Acum am zis să stau, să merg pe drumul ăsta, să nu mai am stresul meciurilor și al antrenamentelor.

- Cum ai caracteriza cariera ta? Au fost 24 de ani plini de handbal!
- La cum s-a terminat anul acesta, sunt un pic dezamăgită. Știam dinainte că o să fie ultimul sezon și-mi doream un final mai frumos, mai fericit. Nu am câștigat decât Cupa României. Ultima impresie contează și, când am terminat, am terminat cu un gust amar, parcă nu am realizat nimic toată viața mea. Dar, sincer, am primit foarte multe mesaje, fanii îmi pun acolo palmaresul și uitându-mă pe el cred că am făcut și eu ceva în handbal. Trebuie să fiu mândră și bucuroasă pentru ceea ce am realizat în acest sport.

- Oana, tu ai trăit în sport, tatăl tău fiind antrenor la Sportul, petreceai cu el cantonamentele. Cum ai ajuns la handbal?
- De mică mi-am dorit să fac sport, cred că am fost făcută să fac sport. Tata m-a cărat după el de la vârsta de 3 ani și mi-am dorit să practic fotbalul. Nu a fost să fie, am ajuns la handbal.

oana manea pe cal +4 FOTO

- Primele amintiri legate de handbal?
- Țin minte și acum prima zi de antrenament, m-au dus părinții mei. Aveam un trening roșu, iar antrenoarea mea de atunci, doamna Elena Gheorghe, m-a alergat și m-a muncit atât de rău încât la finalul antrenamentului eram mai roșie la față decât bluza de trening. Părinții mei glumeau și vorbeau între ei. "Mitică, nu o să mai vină fata asta la antrenament în viața ei cât a alergat și a muncit!", i-a spus mama, atunci, tatei. Ei au încercat să mă ambiționeze, mi-au luat o geantă de antrenament, doar să nu renunț. Dar mie mi-a plăcut și le-am spus clar că vreau să merg la handbal! De atunci nu m-am mai oprit niciodată.
Au transferat toată echipa pentru Oana

- Dintre fetele cu care ai început atunci, a mai rămas cineva în handbal?
- Am început cu Andreea Dospin, Woody cum îi spuneam noi, soția lui Junior Morais, de la Steaua. Am mers la Vâlcea împreună, a mai fost Iulia Geană de la Rapid, care a fost și ea la Clubul Sportiv Școlar 2 București.

oana manea1

- Cum a fost atunci, e adevărat că Oltchim a vrut să te transfere pe tine la echipa de junioare, dar tu nu ai mers la Vâlcea dacă nu veneau și colegele de la CSȘ 2?
- Așa a fost, s-a întâmplat după un turneu final, nea Petrică Berbecaru m-a văzut și a vorbit cu părinții mei. Așa am ajuns șase sau șapte jucătoare la Vâlcea atunci.

- Cum a fost copilăria voastră la Vâlcea?
- Fiind mică, eram ținută din scurt, la ora 9 trebuia să fiu în casă, că altfel venea mama imediat. M-am bucurat când am plecat la Vâlcea. M-am gândit că am puțină libertate, dar nu a fost așa. După două săptămâni plângeam că vreau acasă, mi-era dor de toți. Părinții mi-au spus că trebuie să aleg, ori handbal, ori acasă să fac școală! Până la urmă am ales handbalul.

- Când ai realizat că faci handbal cu adevărat, că ai un viitor în sportul ăsta?
- Cred că eram încă la CSȘ 2 și din întâmplare, după o deplasare, ne-am oprit la Vâlcea să vedem un meci de campionat. Când am văzut atmosfera de acolo, sala plină, mi-am zis atunci: „Doamne, dacă aș ajunge să joc și eu aici, să fie sala plină!”. Nu a mai durat mult și am ajuns la Vâlcea. Apoi, după ce am fost promovată la prima echipă de către doamna Mariana Târcă. La 16 ani am făcut primele antrenamente cu echipa mare, iar de la 17 ani m-am pregătit constant numai cu senioarele. Atunci am realizat, practic, că pot avea un viitor în handbal.

- Ați avut șansă când, în 2002, Oltchim a renunțat la toate jucătoarele de top și a promovat în bloc echipa de junioare, din care făceai și tu parte?
- Cred că toate se întâmplă cu un scop în viață. Am promovat noi, cele mai tinere, am făcut o echipă frumoasă. În primul an am terminat campionatul pe locul 2! Au fost momente extraordinare.

- Cum era perioada de pregătire, e ceea ce orice sportiv urăște, nu?
- Noi, cele mai mici, nu puteam să ridicăm pretenții, ce eram puse să facem, aia făceam. Știu că eram la Piatra Arsă în pregătire cu Vâlcea, era iarnă, zăpadă mare. Venisem atunci direct de la lotul de tineret, alergam până la Cabana Babele și înapoi, aveam "iepure" în față care ținea ritmul. Când am luat o curbă, toate fetele s-au aruncat în zăpadă și au stat acolo cam cât știau ele că facem pe drum. "Aruncă-te, aruncă-te!", ne-au strigat jucătoarele mai vechi. Ce era să facem?, ne-am pitit și noi în zăpadă! Doamna Mariana Târcă ne-a văzut însă, că se urcase pe cabană și ne urmărea. Am luat atunci o ceartă...

Amintiri cu Camilla Andersen

- Ai crescut la Vâlcea, vedeai atmosfera de acolo. Care e primul meci de care îți aduci aminte cu adevărat la senioare?
- Cred că în 2003, am jucat cu Slagelse, echipa antrenată atunci de Anja Andersen. Am jucat extraordinar la Vâlcea, deși noi eram niște puștoaice, abia ne-au bătut. Ele erau cu Camilla Andersen, Ausra Fridrikas, Tanja Logvin, au și câștigat trofeul atunci. Ăla a fost primul meci de care îmi aduc aminte cu adevărat.

- Dacă ar fi să alegem cinci repere ale carierei Oanei Manea, care ar fi acelea?
- Dacă încep cu sfârșitul, ar fi Liga Campionilor din 2016, trofeul cucerit cu CSM București. Apoi sunt medaliile obținute cu echipa națională, bronzurile de la Europeanul din 2010 și Mondialul din 2015. Aș pune apoi acel sezon formidabil cu Oltchim, când am jucat finala Ligii Campionilor, în 2010. Era prima dată când o echipă românească ajungea acolo. Și ar mai fi și promovarea de la junioare la senioare.

- Apropo, ți s-a părut grea trecerea la senioare?
- A fost destul de greu, aveam un program infernal. Mergeam la școală două ore dimineața, apoi ajungeam la primul antrenament la Oltchim. Apoi iar ne întorceam la școală și după-amiază al doilea antrenament. A durat mult timp. Vara nu aveam o zi de vacanță, eram cu loturile naționale. Multe din fete se pierd pe drum la un astfel de program.

- Vâlcea e un oraș mic, puteați să fugiți și voi la o discotecă, să faceți vreo prostie?
- Nu prea. Tot ce făceai se afla, oricât încercam noi să ținem secret. Stăteam la cămin. Când auzeam că avem ședință cu nea Petrică Berbecaru, tremuram și transpiram toate. "Aoleu, ce a mai aflat? Aoleu, ne dă afară!". Sunt amintiri cu care am rămas.

- Fugeați din cămin?
- Eu o singură dată am fugit, la discotecă. Atunci când am ajuns, de frică să nu afle mama, am izbucnit în plâns, de nu mă mai puteau opri. Am renunțat, nu eram făcută pentru asta!

Cura de slăbire de la Vâlcea

- Cât de adevărată e treaba cu regimul la care te pusese Mariana Târcă? Se spunea că te-a prins cu capul în frigider...
- Eram cu Andreea Dospin, făceam școala de șoferi, în perioada în care dădeam de permis. Fuseserăm toată ziua plecate cu Sorin Târcă, soțul Marianei Târcă, pentru că ne luase în spațiu să putem da examenul la Rm. Vâlcea. Când am ajuns la cămin, nu mâncasem nimic, ne-am pus să ne facem un sandvici la prăjitor. A bătut cineva la ușă. S-a dus Woody să răspundă și nu am auzit decât „Sărut-mâna!”. Am luat tot ce tăiasem și am aruncat după frigider. Numai că sandviciul sfârăia, acolo, și era un miros... A apărut doamna Mariana în prag și mi-a zis: „Eu încerc să te ajut să slăbești și tu mănânci cașcaval cu pâine și unt?”. S-a supărat rău.

- Școala cum a fost? Corigențe, repetenție...
- Nu am avut probleme din astea. Învățam să nu ne facem de râs. Aveam noroc cu domnul Aurelian Roșca, era atunci profesor la Liceul Energetic, unde învățam noi. Ne mai ajuta dânsul.

- Care a fost primul trofeu adevărat câștigat în handbal?
- Cred că cel de vicecampioană mondială de junioare la turneul final din Rusia 2003. Am fost aleasă atunci și cel mai bun pivot al turneului. O generație excelentă din care mai făceau parte Adina Meiroșu, Clara Vădineanu, Carmen Gheorghe, Mirela Nechita, Mihaela Smedescu. Mircea Anton era antrenor. Momente frumoase, o echipă bună, nu ne așteptam să mergem atât de departe. Ne-a bătut doar Rusia.

- Ai avut un model în handbal?
- Mi-a plăcut mult de Vali Cozma, dar în perioada aia nu aveai posibilitatea să o vezi prea mult. Îmi plăceau și nordicele, dar nu am mers pe un model, să încerc să copiez.

- Primii bani din handbal?
- La 16 ani, la Vâlcea. Luam 500 de lei parcă. Din primii bani mi-am luat un epilator, eram mândră că nu mai trebuie să-mi trimită părinții bani.

- Erai superstițioasă pe teren?
- Am avut multe fixuri, dar am renunțat la ele. De exemplu, îmi luam aceeași manșetă mereu, jucam cu aceleași șosete, dar pe urmă nu am mai ținut cont. Astea sunt doar în capul meu, ceva mental.

- Numerele de pe tricou au reprezentat ceva?
- Am avut 11, pe urmă 5, 22. Nu au reprezentat ceva anume. Înainte se dădeau numerele de la 1 la 16. Când am ajuns la Vâlcea mi s-a dat numărul 23, mi s-a rupt tricoul și am luat 22. Și așa am rămas cu 22. La națională însă jucam cu 11.

- Unde e acasă pentru Oana?
- La București, aici m-am născut. Nu mă deranjează aglomerația, nebunia, așa am crescut, așa m-am obișnuit. Bucureștiul e București, aici găsești orice, aici nu te plictisești. După 13 ani petrecuți la Vâlcea, nu m-am gândit să mă stabilesc acolo. Acolo, la 8-9 seara nu mai era nimeni pe stradă.

- Ți-ai dori un meci de retragere?
- Nu am zis nimănui nimic, nu m-am plâns de acest lucru, cum s-a speculat. Dacă va fi un meci de retragere, poate mi-l organizez singură, dar nu m-am gândit la acest lucru. Poate peste ceva timp, o să mă gândesc. Încă nu realizez că am pus punct carierei de sportiv. Sincer, la ultimul meci jucat la Vâlcea, cu CSM, m-a emoționat foarte mult felul în care m-au primit oamenii, m-am simțit iubită, apreciată. Au afișat un banner cu: "Oana, întoarce-te acasă!". Eram emoționată că oamenii mă iubesc și sunt alături de mine.

Citește mâine în Gazeta Sporturilor despe perioada petrecută de Oana la naționala României, momentul de cumpănă în cariera pivotului „tricolor”, alte povestiri haioase din cantonamentele echipei, dar și ce s-a întâmplat în ultimul sezon la CSM București, echipă cu care, în 2016, a câștigat Liga Campionilor din postura de căpitan al echipei

CV Oana Manea

  • Născută pe 18 aprilie 1985, la București
  • A jucat la Oltchim Rm. Vâlcea (2001-2013), Krim Ljubljana (2013-2014), CSM București (2014-2019)
  • A câștigat 12 titluri de campioană: 8 la Vâlcea, 4 la CSM
  • A cucerit Cupa și Supercupa României de câte 4 ori
  • A câștigat Liga Campionilor, în 2016, cu CSM, Cupa Cupelor și
  • Supercupa Europei, în 2007, cu Oltchim
  • Medalie de bronz la CM 2015, CE 2010 cu naționala României
  • Desemnată cea mai bună jucătoare din România în 2011

200 de selecții a adunat Oana Manea pentru "naționala" României, înscriind 444 de goluri

Vezi și:

FOTO Handbalista Andreea Pricopi s-a căsătorit! Denisa Dedu i-a fost domnișoară de onoare

 



Fost campion cu Dinamo și cu Rapid, muncește pe un șantier din Londra. În România a divorțat și a pierdut toți banii

Libertatea

Comentarii (1)

rivaldinho  •  02 Iulie 2019, 15:54

Bine ca te-ai retras, slabanoago! Niciodata nu ai fost profesionista si nu ti-ai dorit medalia de aur. Prefer sa le vad pe Pintea si Ostase.

Vezi toate comentariile (1)

Comentează

Agenda

Oră Competiție / Post TV
14:00 Tenis

BRD Bucharest Open

Digi 2, Digi 4
21:00 Fotbal, Liga Campionilor

CFR Cluj - Astana

Digi 1, Look+
Program TV complet

Liga 1