SPORTURI  »  HANDBAL  »  DINAMO

La treabă, băieți! Dinamo debutează astăzi în Liga Campionilor la handbal masculin, ultima ediție în formatul care îi oferă și României un loc

Articol de - Publicat joi, 12 septembrie 2019 13:30

Startul noii ediții a Ligii Campionilor la handbal masculin. Dinamo, campioana României, are poate cea mai bună echipă din ultimii mulți ani și speră să ajungă cât mai sus, alături de superputerile Europei.

  • Liga Campionilor e transmisă de DigiSport, Telekom și LookSport;
  • Dinamo debutează astăzi, de la 21:15, împotriva elvețienilor de la Kadetten.

La fel ca în ultimele patru sezoane, Federația Europeană a împărțit echipele în două categorii. Cele din Elită, 16 la număr, au fost trimise în grupele A și B, iar celelelalte, doar 12, în grupele C și D. Sistemul de desfășurare e și el identic cu anii trecuți.  

Va fi ultima ediție cu o astfel de desfășurare, Federația Europeană revoluționând competiția din sezonul 2020/2021. Echipele mici vor fi alungate de la masa bogaților Ligii Campionilor, doar 16 echipe mai putându-se alinia la start. România nu va mai avea echipă în cea mai importantă competiție, la masculin, fiind pe locul 13 conform coeficienților EHF.  

O altă schimbare majoră va fi aceea a disputării meciurilor, băieții urmând să joace la mijlocul săptămânii, miercuri și joi, iar fetele în week-end. 

Dar până atunci, să ne mai bucurăm de handbalul celei mai importante competiții, alături de campioana României. Dinamo a avut anul trecut un traseu foarte bun. A fost eliminată de Sporting Lisabona în barajul optimilor de finală, la capătul unei duble dramatice. "Câinii roșiii" și-au arătat însă colții, mai ales în meciurile de acasă, pe care le-au câștigat pe toate, 7 la număr.  

Transferuri tari 

Deși a pierdut trei oameni de bază, pe rusul Vitali Komogorov,pe francezul Hugo Descat și pe românul Andras Szasz, achizițiile sunt și ele la nivelul plecărilor. În Ștefan cel Mare au venit jucători cu nume precum ungurul de origine iraniană Imam Jamali, egipteanul Mamdouh Shebib, sârbul Stefan Vujici sau brazilianul Raul Nantes Campos. După un an în campionatul maghiar, croatul Jakov Vrankovici se întoarce și el la prima iubire, Dinamo.  

„Pentru noi va fi a patra participare consecutivă în faza grupelor. Ne bucurăm că facem parte din spectacol și ne dorim să întrecem rezultatele din sezonul trecut, mai ales că vom avea din nou în spatele nostru, cei mai buni suporteri din Europa”, a declarat managerul lui Dinamo, Ovidiu Semen.  

Apărarea dinamovistă este considerată una redutabilă, deși nici atacul nu s-a lăsat mai prejos în ediția trecută. Tunisianul Amine Bannour, cu cele 60 de goluri marcate, a fost golgeterul echipei.  

„E o grupă mai grea decât anul trecut, dar și noi cred că avem o echipă mai valoroasă. Obiectivul nostru este acela de a ajunge în optimi, să întâlnim un nume mare al Europei” - Dan Savenco, căpitan Dinamo 

Grupa A 

  • Paris Saint Germain (FRA)
  • Barcelona (SPA)
  • Flensburg (GER)
  • Aalborg (DAN)
  • Pick Szeged (UNG)
  • PPD Zagreb (CRO)
  • Elverum Handball (NOR)
  • Celje Lasko (SLO)

Grupa B

  • Vardar Skopje (MAC)
  • Veszprem (UNG)
  • Vive Kielce (POL)
  • Meshkov Brest (BLR)
  • Motor Zaporojie (UCR)
  • Montpellier (FRA)
  • FC Porto (POR)
  • THW Kiel (GER)

Grupa C 

  • IK Savehof (SWE)
  • Tatran Presov (SVK)
  • Cocks (FIN)
  • Eurofarm Rabotnik (MAC)
  • Bidasoa Irun (SPA)
  • Sporting Lisabona (POR)

Grupa D 

  • Dinamo București (ROU)
  • Cehovski Medvedi (RUS)
  • Kadetten Schaffhausen (ELV)
  • IFK Kristianstad (SWE)
  • Wisla Plock (POL)
  • GOG Gudme (DAN)

Sistemul de desfășurare  

Se va juca fiecare cu fiecare, tur-retur. Câștigătoarele grupele A și B se vor califica direct în "sferturi". Prima clasată în grupa C va întâlni a doua clasată în grupa D, iar prima din D va juca un meci de baraj cu a doua echipă din C. Cele două calificate se vor califica în "optimi". Acolo vor avea ca adversare echipele de pe locurile 2 în grupele A și B. Celelalte meciuri din "optimi" se vor forma după ce echipele se împerechează astfel: 3A-6B, 4A-5B, 3B-6A, 4B-5A. Ultimele patru echipă rămase vor juca sistem Final Four, la Koln, pe 30/31 mai 2020.  

PSG iar favorită 

Bookmakerii văd în Paris Saint Germain, și în acest an, principala favorită la câștigarea Ligii Campionilor. Cea mai bogată echipă din handbalul mondial, cu un buget de 17,3 milioane de euro, va avea însă adversari pe măsură. Barcelona, echipa care are în vitrină 9 trofee, vrea să și-l treacă în cont și pe al 10-lea, mai ales că nu a mai triumfat din 2015. Vardar Skopje, marea surpriză a ultimelor trei sezoane, e și ea pe lista favoritelor, deși an de an a pierdut jucători importanți. La fel ca PSG, ungurii de la Veszprem nu au ajuns să pună mâna pe trofeu, deși au avut de patru ori posibilitatea. Au pierdut însă de fiecare dată în finală. Nemții atacă și ei Liga cu Kiel și Flensburg, dar suprize pot venii și de la Montpellier, Vive Kielce sau Pick Szeged. 

Favoritele caselor de pariuri 

  • PSG 2.75
  • Barcelona 3.50
  • Veszprem 5.00
  • THW Kiel 10.00
  • Vardar Skopje 15.00
  • Pick Szeged 15.00
  • Flensburg 20.00
  • Dinamo 750.00

Programul meciurilor lui Dinamo 

12.09 - 21:15 Kadetten-Dinamo 
18.09 - 18:00 Dinamo-Kristianstad 
25.09 - 19:00 Dinamo-GOG Gudme 
12.10 - 15:00 Cehovski-Dinamo 
20.10 - 18:30 Wisla Plock-Dinamo 
06.11 - 18:15 Dinamo-Kadetten 
13-11 - 20:00 Kristianstad-Dinamo 
20.11 - 19:00 Dinamo-Cehovski 
27.11- oră nestabilită GOG Gudme-Dinamo 
30-11 - 19:00 Dinamo-Wisla Plock 

Echipele considerate a avea cel mai bun atac 

1. FC Barcelona 
2. Flensburg 
3. Veszprem 
4. PSG 
5. Kristianstad 

Echipele considerate a avea cele mai bune defensive 

1. FC Barcelona 
2. Veszprem 
3. PSG 
4. Flensburg 
5. Montpellier 

De pe patul de spital, Cornel Dinu a vorbit cu GSP despre situația critică a lui Dinamo: „Doar asta mai pot să fac”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (8)
redbuldog
redbuldog  •  12 Septembrie 2019, 16:43

Dah...au avut putin ghinion,grupa C fiind mult mai favorabila,Kristianstad,Cehovski si Wisla sunt nuci greu de spart si va trebui maxima concentrare sa-i dovedim,conteaza mult si debutul de astazi,cu o victorie practic ne cresc cu 10% sansele de calificare!

908431252639885
Lucian Preda  •  12 Septembrie 2019, 16:38
Postat de Lucian Preda pe 12 Septembrie 2019, 14:15

Acum sigur că va schimba inepția cu CSM... Dar tot ursescu rămâne! Da, ursescu!

Ce surpriza surprinzătoare! Nu mai debutează CSM, acum debutează Dinamo! Bravo, ursescule! Te-ai prins și tu, pe semne, cine joacă, de fapt, până la urmă! ????????????

hotcocoa
hotcocoa  •  12 Septembrie 2019, 16:19

iata un titlu pe care nu credeam ca o sa il vad vreodata intr un ziar sportiv =))) ...ma speriasem, am crezut ptr o secunda ca sunt pe TNR ..or something... :))

Vezi toate comentariile (8)
Comentează
Close