SPORTURI  »  HANDBAL  »  LIGA CAMPIONILOR

Tadici: "Este un meci esenţial"

Articol de GSP - Publicat miercuri, 13 februarie 2008 00:00

Tehnicianul echipei Oltchim Râmnicu Vâlcea, Gheorghe Tadici, a declarat miercuri, pentru NewsIn, că după egalul de la Nurnberg echipa sa trebuie să obţină o victorie în partida cu Lada Togliatti, care este vitală pentru calificarea în semifinale.

"Este un meci esenţial pentru calificarea în semifinale, o înfruntare directă între două echipe care au ca obiectiv calificarea, pe care sper ca noi să-l câştigăm. Ne preocupă să câştigăm toate cele trei partide de pe teren propriu şi să mai aducem şi puncte din celelalte două deplasări. Dacă vom învinge vineri pe Lada, rusoaicele ies în mare măsură din cursă, ar trebui să câştige apoi în Ungaria", a declarat Tadici.

Tehnicinanul a vorbit şi despre jocul handbalistelor sale: "Vreau să îmbunătăţim calitatea jocului, chiar dacă unele dintre jucătoarele noastre sunt destul de obosite. Vom pregăti cât se poate de bine acest meci, am văzut toate jocurile Ladei din grupă, derby-ul cu Zvezda şi prima partidă din grupa principală, cu Gyor. Lada este o echipă foarte puternică, cu şase campioane mondiale în lot. Noi avem însă patru jucătoare indisponibile şi nu avem soluţii de schimb la nivelul extremelor".

Oltchim a mai învins echipa rusă şi în urmă cu cinci luni, tot la Vâlcea, la Trofeul Campionilor.

Campioana României, Oltchim, va susţine vineri primul meci pe teren propriu în grupele principale ale Ligii Campionilor, la Sala Sporturilor Traian, de la ora 20:00, contra rusoaicelor de la Lada Togliatti.

Citește și:
Cornel Dinu își vinde vila cu 6 camere și 7 băi: „Finisaje premium”. Prețul solicitat
Stiri extrasport
Cornel Dinu își vinde vila cu 6 camere și 7 băi: „Finisaje premium”. Prețul solicitat
Marius Șumudică a scos echipa de pe teren în timpul derby-ului cu U Cluj, apoi a dezvăluit: „Știți ce mi-a zis Chipciu?”
Cupa Romaniei
Marius Șumudică a scos echipa de pe teren în timpul derby-ului cu U Cluj, apoi a dezvăluit: „Știți ce mi-a zis Chipciu?”
Lovitură de teatru în Serie A, Dan Șucu petrece!
Campionate
Lovitură de teatru în Serie A, Dan Șucu petrece!
Milionarul român se opune construirii noului stadion » Miza este uriașă
Liga 2
Milionarul român se opune construirii noului stadion » Miza este uriașă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (6)
 •  15 Februarie 2008, 17:34

Victorie! Altfel nu se poate.

 •  14 Februarie 2008, 15:39

nu zic ca este usor,dar Lada fara Bliznova parca este la potential60%.Succes fetelor!

 •  14 Februarie 2008, 08:41

SUCCES,INTRATI IN PRIMELE 4 ECHIPE DIN EUROPA.MERITATI!FITI ATENTE FETELOR!ATENTIE TADICI!CONCENTRATI-VA TOT TIMPUL LA CE FACETI!

Vezi toate comentariile (6)
Comentează