SPORTURI  »  HANDBAL  »  EURO 2022

REZUMAT VIDEO România, învinsă dramatic la debutul în grupa C de la Campionatul European de handbal feminin! Zi de dat uitării pentru Cristina Neagu

România, învinsă dramatic la debutul în grupa C de la Campionatul European de handbal feminin! Zi de dat uitării pentru Cristina Neagu FOTO: Răzvan Luțac (GSP.ro)
România, învinsă dramatic la debutul în grupa C de la Campionatul European de handbal feminin! Zi de dat uitării pentru Cristina Neagu FOTO: Răzvan Luțac (GSP.ro)

Articol de GSP - Publicat sambata, 05 noiembrie 2022 23:14 / Actualizat sambata, 05 noiembrie 2022 23:54

România a fost învinsă de Țările de Jos, scor 28-29, în prima rundă a grupei C de la Campionatul European de handbal feminin. 

  • Campionatul European de Handbal din 2022 se desfășoară între 4 și 20 noiembrie, în Slovenia, Muntenegru și Macedonia de Nord
  • „Tricolorele” fac parte din grupa C, alături de Franța, Țările de Jos și Macedonia de Nord. Primele 3 clasate avansează în faza grupelor principale;
  • Următorul joc al naționalei României are loc luni, de la ora 21:30, contra Franței. Va fi liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe Prima Sport și Digi Sport. 

Startul României la cel de-al 14-lea Campionat European, din 15 ediții posibile, nu a fost deloc ușor. În calea elevelor lui Florentin Pera a ieșit naționala Țărilor de Jos, campioana mondială din 2019, o reprezentativă aflată într-un proces de tranziție, avându-l selecționer pe suedezul Per Johansson.

Iulia Dumanska, strigăt de durere la Skopje » Lovitura teribilă suferită în meciul cu Țările de Jos
EURO 2022
Iulia Dumanska, strigăt de durere la Skopje » Lovitura teribilă suferită în meciul cu Țările de Jos

România, eșec la debutul în grupa C de la Campionatul European

Batavele ne-au luat tare, iar după 9 minute aveau deja 3 lungimi avans, scor 6-3. Ofensiva „tricoloră” s-a încălzit mai greu. Cristina Neagu a ratat primele 3 acțiuni, dar tupeul Sorinei Grozav ne ținut în joc.

Pintea a început să își facă numărul, a dominat semicercul, Eliza Buceschi și-a asumat câteva aruncări spectaculoase, iar Iulia Dumanska a scos câteva mingi esențiale.

După un sfert de oră, România se regăsea în avantaj. Prima eliminare din tabăra „tricoloră”, venită în minutul 20, a întors din nou cursul jocului. Dumanska s-a lovit de bară și nu a mai putut intra, iar România s-a recunoscut condusă la pauză, scor 12-14.

Final dramatic în Țările de Jos - România

Repriza secundă a fost deschisă de o acțiune personală a Cristinei Neagu și de o serie de parade din partea lui Hosu. De la 16-16, echilibrul s-a rupt.

Acțiunile ofensive repetitive cu Pintea la finalizare au fost dejucate de Johansson. Fără idei, cu Seraficeanu și Tănăsie ratând din poziții bune din extremă, scorul a căpătat proporții. 

Nimic nu anunța tresărirea rapidistă. Ciucă a scos mingi grele, Alexandra Badea și Dindiligan au tras tare și precis din extreme, iar Sorina Grozav a luat pe cont propriu două acțiuni pentru a readuce România la un punct în spate, 23-24. Mai erau 10 minute din joc.

Finalul a găsit reprezentativa „tricoloră” într-o continuă cursă de urmărire. La fel ca iarna trecută, la Campionatul Mondial, Țările de Jos s-a impus la un gol diferență. Atunci a fost 31-30, acum un 29-28 frustrant. 

Cele mai bune marcatoare din tabăra României au fost Buceschi, Pintea și Grozav, cu câte 5 goluri. Au mai contribuit: Badea (4), Neagu (3), Seraficeanu (3), Dindiligan (2) și Tănăsie (1).

3 goluridin 11 aruncări a avut Cristina Neagu în partida cu Țările de Jos

FINAL » Țările de Jos - România 29-28

Final de meci! Țările de Jos se impune, scor 29-28.
min. 58: Badea nu poate rata astăzi! 28-27
min. 58: Schema funcționează. Neagu o găsește pe Buceschi într-un spațiu liber. 27-26
min. 57: Time-out cerut de Florentin Pera. 27-25
min. 55. Dindiligan e bună și în defensivă! Intercepție prețioasă și revenim în efectiv complet. 26-25
min. 54: Crina Pintea este eliminată timp de două minute. 25-25
min. 53: Dindiligan, lob încântător din extrema stângă! 25-25
min. 52: Alexandra Badea, excepțională din nou! Ciucă prinde aruncarea adversă. 25-24
min. 50: Ciucă scoate două mingi, iar Dindiligan înscrie! România se apropie la un gol. 24-23
min. 49: Acțiune încântătoare a Sorinei Grozav, printre două apărătoare. 24-22
min. 48: Badea aruncă din nou tare și precis din extremă! 24-21
min. 47: Tot o rapidistă, Sorina Grozav, găsește o gaură în defensiva adversă și înscrie rapid. Time-out Țările de Jos. 24-20
min. 46: Alexandra Badea marchează primul gol, la prima aruncare a serii! 23-19
min. 44: Sorina Grozav își depășește elegant adversara și înscrie. 22-18
min. 42: Avem om în plus. Ducem mingea în extremă, dar Seraficeanu încearcă o execuție cu efect. Trimite pe lângă poartă. 20-17

Final în primul meci din grupa României de la Campionatul European! Desfășurare uluitoare: Franța n-a primit gol în primele 16 minute
Euro 2022
Final în primul meci din grupa României de la Campionatul European! Desfășurare uluitoare: Franța n-a primit gol în primele 16 minute

min. 41: Încă o minge pierdută ușor pe faza de construcție. Florentin Pera cere time-out. 20-17
min. 40: Seraficeanu marchează din extremă și încheie o „secetă” de 5 minute. 18-17
min. 39: Hosu prinde o minge și încearcă să declanșeze contraatacul. România nu controlează acest aspect al jocului. Rămânem în pozițional. 18-16
min. 35: Crina Pintea marchează cu un lob. 16-16
min. 33: Crina Pintea nu greșește, iar Hosu blochează din nou! 15-15
min. 32: Cristina Neagu transformă o aruncare de la 7 metri obținută de Pintea. 14-14
min. 31: Cristina Neagu nu stă mult pe gânduri și aruncă formidabil, direct în vinclu. Hosu apără la faza imediat următoare. 14-13
A început repriza secundă! 

S-a terminat prima repriză! România este condusă!
min. 28: Buceschi înscrie norocos cu o aruncare de la șold. 14-12
min. 26: Pristăviță are și ea nevoie de îngrijiri medicale. România obține o aruncare de la 7 metri, transformată de Cristina Neagu. 12-11
min. 23: Sonia Seraficeanu înscrie pe contraatac. 11-10
min. 22: Intrată în locul Iuliei Dumanska, Daciana Hosu are o primă paradă! 11-9
min. 22: Al doilea gol primit în poarta goală. Time-out cerut de Florentin Pera. 11-9
min. 21: Iulia Dumanska se accidentează. A încercat să respingă o minge, dar s-a lovit cu șoldul în bară. Un strigăt de durere a răsunat în sală. Portărița României merge pe banca de rezerve. 10-9
min. 20: Prima eliminare din tabăra „tricoloră” e primită de Crina Pintea. Dumanska ne salvează din nou! 9-9

min. 18: Eliza Buceschi marchează cel mai frumos gol al meciului, o aruncare prin surprindere, de la distanță. 9-9
min. 16: Tănăsie marchează din extrema stânga. 7-8

min. 14: Pintea e la capătul unei acțiuni rapide. Per Johansson cere time-out. 6-7
min. 13: Seraficeanu egalează din extremă, o aruncare cu podeaua. 6-6
min. 11: Dumanska scoate o nouă minge. Pe acțiunea imediat următoare, Buceschi o angajează pe Pintea. Încă o eliminare în tabăra batavă. 6-5 
min. 10: Eliza Buceschi pătrunde spectaculos și aruncă aproape de vinclu. 6-4
min. 9: Cristina Neagu este blocată pentru a 3-a oară. România joacă în superioritate timp de două minute. 6-3
min. 6: Crina Pintea se luptă cu două adversare și marchează. 5-3
min. 2: Sorina Grozav pătrunde în inter dreapta și marchează. 1-1
min. 1: Cristina Neagu interceptează, pleacă pe contraatac, dar lovește bara. 0-0
A început partida! Țările de Jos a avut lovitura de start. 

Lotul României pentru Euro 2022:

  • Portari: Iulia Dumanska (Gloria Bistrița), Diana Ciucă (Rapid), Daciana Hosu (SCM Rm. Vâlcea)
  • Extreme stânga: Ana Maria Tănăsie (Minaur Baia Mare), Alexandra Dindiligan (CSM București), Corina Lupei (SCM Rm Vâlcea)
  • Extreme dreapta: Sonia Seraficeanu (Gloria Bistrița), Alexandra Badea (Rapid), Mihaela Mihai (CSM București)
  • Pivoți: Crina Pintea (CSM București), Lorena Ostase (Rapid), Andreea Țârle (Minaur Baia Mare)
  • Linia de 9 metri: Cristina Neagu (CSM București), Bianca Bazaliu (Gloria Bistrița), Eliza Buceschi (Rapid), Laura Pristăvița (Gloria Bistrița), Sorina Grozav (Rapid), Diana Lixăndroiu (CSM Slatina)

Programul meciurilor din Grupa C la EURO 2022

5 noiembrie

  • Franța – Macedonia de Nord 24-14
  • Țările de Jos – România 29-28

7 noiembrie

  • Ora 19:00: Macedonia de Nord – Țările de Jos
  • Ora 21:30: România – Franța

9 noiembrie

  • Ora 19:00: Macedonia de Nord – România
  • Ora 21:30: Franța – Țările de Jos

Citește și alte știri din handbal: 

VIDEO Primul meci, prima mare surpriză la Campionatul European de handbal » Debut cu înfrângere pentru ocupanta locului 3 de la Mondial

Euro 2022, ultimul turneu continental din cariera Cristinei Neagu: „Coincidența face ca primul să fi fost tot în Macedonia de Nord”

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (38)
ceaiuri
ceaiuri  •  06 Noiembrie 2022, 18:55
Postat de adrian.7 pe 06 Noiembrie 2022, 14:52

@sibelius...”Nu ma refer la Regatul Tarilor de Jos, doar la ce e in Europa” ai vrut să fii doct dar ai sfârșit prin a fi o tristă pastișă a lui Bulă[email protected] ești Tadici ori ești baiatul lui ăla isteric și prost crescut...

credeam ca am scapat de tine indiferent sub ce nik postezi(prostia ta e...inconfundabila)totusi raman la parerea ca peluza ti se potriveste ca o ...manusa

adrian.7
adrian.7  •  06 Noiembrie 2022, 14:52

@sibelius...”Nu ma refer la Regatul Tarilor de Jos, doar la ce e in Europa” ai vrut să fii doct dar ai sfârșit prin a fi o tristă pastișă a lui Bulă[email protected] ești Tadici ori ești baiatul lui ăla isteric și prost crescut...

adrian.7
adrian.7  •  06 Noiembrie 2022, 14:45

”Nimic nu anunța tresărirea rapidistă”pe bune...într-un articol nesemnat...jalnic...

Vezi toate comentariile (38)
Comentează