Articol de Marius Mărgărit - Publicat joi, 03 aprilie 2014 00:00 / Actualizat joi, 03 aprilie 2014 09:25
Fără piciorul drept de la 16 ani, schioarea este aproape să termine facultatea de medicină la Munchen, acolo unde trăieşte de cinci ani. Deşi a fost ajutată doar de familie, prieteni sau cunoştinţe, Laura visează să urce pe podium în 2018 , tot pentru ţara sa.
A doua zi după ce a încheiat slalomul uriaş de la Soci, la Paralimpiada de iarnă, Laura Văleanu, 24 de ani, pleca direct în vacanţă în Egipt. "Am programat totul împreună cu părinţii mei, încă din timpul Paralimpiadei", a mărturisit tînăra schioare, cel mai bine clasată sportivă care a reprezentat România în ambele Olimpiade de iarnă din acest an, cu un loc 5 la slalom şi o clasare pe 7 la slalom uriaş.
- Laura, cum a fost în vacanţă?
- Super, mai ales că de doi ani n-am avut parte de aşa ceva. De aceea vorbeam cu ai mei, încă de la Soci, aveam nevoie de o evadare de două săptămîni, după atîta stres, emoţii. Am încercat să mă relaxez, să fac plajă, să înot. Am făcut şi scufundări, am prins chiar şi o stea de mare. Mi-am încărcat bateriile, dar, din păcate, mi-am şi stricat proteza de mers. Acum lucrăm la ea, s-o reparăm.
"Aveam răni, mi se vedeau şi tendoanele!"
- Înţeleg că ai o proteză specială.
- Da, de la început am avut o proteză bună, dar de mers, de la firma Terranova, din România. Dar, cînd m-am reapucat serios de schi, anul trecut, au apărut problemele. Din cauza flexiei, cînd schiam, îmi apăreau răni mari, mi se vedeau şi tendoanele. Aşa că, după fiecare antrenament, în funcţie de răni, specialişti din Germania, îmi făceau ajustări, să scoată punctele de presiune. Acum, pentru concursuri, am o proteză cu o valvă care asigură lipirea etanşă de picior.
- Cum a fost la Soci?
- Un mix de emoţii. Am avut un traseu extrem de dificil, cel mai lung dintre cele pe care am concurat vreodată, probabil nu doar eu, dar şi multe dintre celelalte sportive. Adversarele mele, care concuraseră cu o zi înainte la combinată, au avut avantajul că ştiau traseul. Diferenţa de nivel era mare, avea şi o curbă extrem de grea, la 90 de grade. Am concurat, practic, pe aceeaşi pistă ca şi sportivii fără dizabilităţi. În prima manşă a fost cel mai greu, am schiat nu cu frică, dar cu ceva mai mult respect. În manşa a doua am mers mult mai bine.
- De ce aşa mari emoţii, doar concuraseşi şi la Paralimpiada de la Vancouver, acum 4 ani?
- Participarea de atunci nici nu se pune. Nu mă antrenasem deloc de vreo doi ani. A aflat Federaţia de Schi din România de mine, m-au sunat cu puţin timp înaintea Paralimpiadei, să mă întrebe dacă vreau să particip. Am spus că da, dar, de fapt, acolo, doar m-am tîrîit pe zăpadă.
"Doar politicul ne-ar putea ajuta!"
- Acum, pentru Soci te-ai antrenat mai mult?
- Da, am reluat antrenamentele anul trecut, după o discuţie cu Sally Lamont, preşedinta Comitetului Paralimpic Român, cea care m-a ajutat enorm. Mi-a pus doar o condiţie, să fac performanţă, nu doar să particip. M-a înscris în concursuri, mi-a plătit cazările, mi-a dat o pereche nouă de schiuri şi multe altele. Pentru că nu e uşor să faci schi în Germania, te costă cam 300 de euro doar să te antrenezi un week-end.
- Te aşteptai la aceste clasări, locul 5 şi locul 7?
- Eu mi-aş fi dorit să prind chiar podiumul, în prima proba, de slalom. Pentru că rezultatele din ultimele concursuri fuseseră mai bune.
- A fost ceva special totuşi în performanţa ta.
- Dacă te referi la faptul că m-am clasat cel mai bine dintre sportivele cu dizabilităţi la picioare, atunci da, a fost. Primele 4 clasate la slalom aveau probleme la mîini. Pentru cei care au proteze la picioare e un pic mai dificil, dar, repet, putea să iasă chiar mai bine.
- O să mergi şi la Pyeongchang în 2018?
- Da, mi-a revenit pofta de schi. Vreau să particip pentru România şi la următoarea Paralimpiadă. O să am 28 de ani, mai multă experienţă, o să fiu şi mai antrenată, poate de data asta o să prind cel puţin un podium. Nu pentru bani, pentru mine, fiindcă am nevoie de asta în viaţa mea.
"Sînt o rebelă, recunosc!"
Laura era pe o motocicletă, în 2006, cînd a fost lovită de o maşină şi i-a fost amputat piciorul drept de sub genunchi. "De atunci m-am mai dat cu motorul, dar mama mi-a spus că i-e frică şi m-a rugat, dacă o iubesc, să nu mai fac asta. Acum motocicleta Yamaha, una roşie, faină, stă în garaj, acasă, la Sibiu. O să i-o fac cadou finului meu, care împlineşte curînd 16 ani", spune Laura.
Recunoaşte că e o rebelă: "Îmi place adrenalina, îmi place să dansez, să mă distrez cu prietenii. Vreau să-mi fac un tatuaj în curînd. Unul cu mesajul «can walk straight to the hell smyling» (poţi merge în iad zîmbind), scris cu caractere georgiene vechi. Pentru că am avut un prieten georgian, un tip care m-a susţinut enorm în ultimul an".
Vrea să devină medic oftalmolog
Laura Văleanu a venit singură în Germania, la studii, în urmă cu aproape 5 ani. Este studentă la facultatea de Medicină din Munchen, în ultimul an. Se gîndeşte să urmeze o carieră în oftalmologie. "Sînt pasionată de asta, chiar o să-mi fac teza de doctorat în acest domeniu", a spus ea. În octombrie are examenul de stat : "Pînă atunci o să învăţ şi o să fac pregătire fizică. Din noiembrie voi reîncepe sezonul de schi".
7.500 de lei va primi Vălean pentru locul 5 ocupat la Soci în proba de slalom. Un olimpic, primeşte pentru aceeaşi perfomanţă, 7.500 de euro
"I-am scris odată domnului Prigoană, sperînd că, dacă are un handicap, o să înţeleagă şi o să mă sprijine. N-am cerut bani mulţi, doar să mă ajute, să pot schia. Nu mi-a răspuns niciodată" (Laura Văleanu, schioare paralimpică)
"În România, sportivii cu dizabilităţi sînt în continuare discriminaţi. Încerc să conving ministerul ca Laura şi alţi sportivi ca ea să primească aceleaşi premieri ca sportivii normali" (Sally Lamont, preşedinte Comitetul Paralimpic Român)
