Articol de GSP - Publicat miercuri, 12 februarie 2014 00:00 / Actualizat miercuri, 12 februarie 2014 12:23
Jocurile Olimpice sînt frumoase şi cînd nu iese totul perfect. Între timp, CIO amendează gesturi, chiar dacă acestea ţin de o opţiune personală.
Totul e OK la Soci. Mă rog, aproape totul. Organizatorii, care au comunicat că 70 la sută din bilete au fost cumpărate de ruşi şi doar 30 la sută de persoane de peste hotare, sînt nevoiţi să premieze voluntarii cu tichete la competiţiile mai puţin populare. Tribunele goale la o ediţie a Jocurilor Olimpice dau rău, rău de tot. Nu e ceea ce vrei să vezi, nici ca sportiv care concurează şi are nevoie de atmosferă, nici ca organizator, nici ca telespectator invidios.
Doar patru zile scurse din marea întrecere de la Soci şi au mai fost incidente pe ici, pe colo. O uşă spartă de un bober american blocat pe termen nedefinit în baie. Ce bine că nu era de la patinaj artistic, n-ar fi reuşit să găsească ieşirea cu un cvadruplu toe loop! Sau n-ar fi avut loc pentru elan. În fine, se întîmplă, broaşte proaste sînt peste tot, chiar şi la fabrică. Sau mai ales acolo.
Apoi, generos şi împăciuitor, preşedintele Putin a oferit o îmbrăţişare scurtă şi trei cuvinte de felicitare olandezei Ireen Wust, campioană olimpică la patinaj viteză 3.000 m, una dintre puţinele sportive care a venit la Soci fără să-şi ascundă sexualitatea. Una care nu e hetero, mă înţelegeţi, că altfel nu se mai năştea nici o discuţie. Ce discuţie, e vreo discuţie? Dacă şi preşedintele Putin a felicitat-o...
Avem şi zăpadă la Krasnaia Poliana pentru probele de schi fond şi biatlon, dar şi la Rosa Hutor, pentru cele de schi alpin. Adevărată, artificială suflată din tunuri, conservată de anul trecut, chiar nu contează. E zăpadă, fără ea n-ar mai fi Jocuri de iarnă.
Pînă la urmă, nimic nu e perfect. Dincolo de scîndurile care scîrţîie, altele sînt imaginile care domină, care colorează albul de la Soci, natural sau vopsit. Bucuria Juliei Mancuso pentru bronzul de la supercombinată, mai zgomotoasă şi mai fierbinte decît a cîştigătoarei.
Victoria unei legende în vîrstă de 40 de ani, Ole Einar Bjorndalen, în prima probă de biatlon din program, apoi revanşa lupului tînăr, francezul Martin Fourcade. Micile mari recorduri: sănierul Armin Zoeggler - medaliat la şase ediţii ale JO de iarnă, faptă unică şi greu de egalat vreodată. Furia olandeză pe gheaţă şi pe patine, portocalie, veselă, contagioasă. Şi multe altele.
Şi printre toate o scrisoare trimisă de CIO către Comitetul Olimpic Norvegian, în care erau certate schioarele de fond care purtaseră o banderolă de doliu în semn de solidaritate cu una dintre colege. Aceasta îşi pierduse fratele cu cîteva zile înainte de începerea JO. Formularea din epistolă, "să găsească un loc mai bun pentru a-şi exprima durerea", nu e doar nefericită, ci de-a dreptul cinică. Există locuri mai bune sau mai rele pentru a exprima durerea, precum locurile dintr-o sală de teatru, mai aproape de scenă sau mai departe?
La Jocurile Olimpice nu se ţin momente de reculegere, e o convenţie respectată şi necontestată. Interzicerea protestelor pentru diverse cauze, politice, ecologice sau de oricare fel e de înţeles şi ea pentru că ar transforma întrecerea olimpică într-o platformă. Dar doliul? Doliul e ceva personal, ceva ce nu trebuie explicat sau argumentat. Iar solidaritatea cu cel care îl poartă ar trebui să fie trecută la categoria calităţi, nu la gesturi sancţionabile. CIO n-are însă sentimente, mai mult, nu pare să le agreeze. Sper să nu vină vreodată ziua în care şi manifestările de bucurie ale cîştigătorilor să fie şi ele pedepsite prin scrisori.
În rest, toate bune, Olimpiada continuă. Nu uitaţi că azi începe turneul masculin de hochei!
