Articol de Eduard Apostol - Publicat joi, 14 iulie 2022 18:05 / Actualizat joi, 14 iulie 2022 18:41
Joseph Agbo, 21 de ani, din mamă româncă și tată nigerian, crescut și educat în Irlanda, joacă pentru Dinamo și vrea să reprezinte „tricolorii” în meciurile internaționale.
Joseph Agbo este unul dintre mulții rugbiști străini de la Dinamo București, dar la el este o situație specială. Mama sa este româncă, tatăl nigerian, cei doi s-au cunoscut în Turcia, pentru ca apoi să plece și să se stabilească în Irlanda, acolo unde s-a născut și actualul sportiv!
Joacă atât pentru echipa de seniori, cu care are contract, cât și pentru „Baby Bulldogs”, formația de tineret a alb-roșiilor, el sosind în patria mamei sale în 2020. Falnkerul a vorbit despre el și planurile sale, în țara mamei sale, pe care ar vrea s-o transforme și în a lui, fiindcă vrea să joace pentru naționala României, având cetățenie.
Discuția s-a purtat în limba engleză, sportivul se scuză cu un aer juvenil pentru faptul că nu are un vocabular dezvoltat în limba română.
Joseph Agbo, Dinamo: „Momentan, obiectivul este naționala U20 a României”
- Ce reprezintă rugby-ul pentru tine, Joseph?
- E frumos să faci ceva care să fie pasiune și să o transformi în serviciu, în meserie. Pare vacanță plătită. Dacă-ți place ceea ce faci, ești norocos. Eu mă trezesc zilnic cu bucuria de a merge să fac ceva care-mi place.
- Care este ținta ta în România?
- Momentan, naționala U20 a României, apoi să joc pentru naționala mare. Acesta este visul meu.
- Și cu echipa?
- Campionatul. Am trecut peste o accidentare urâtă, care m-a ținut departe de teren opt luni, dar mi-am revenit și sper să fim cei mai buni din țară, pe valoare.
Joseph Agbo: „Am învățat româna imitând-o pe mama, și ca pronunție”
- Cum îți merge în România?
- Veneam de multe ori în vacanțe, când eram mai mic, acum pot să petrec mai mult timp cu bunica mea, cu mătușa și cu verișorii mei. Îmi place mult România, am fost și la mare, mai ales că unchiul meu avea un apartament acolo, am fost impresionat de Transfăgărășan.
- Ce ești până la urmă, ce nație?
- Chiar nu știu, ca să zic. Pașaportul meu e irlandez, dar am și cetățenie română, sufletul meu este român și nigerian, dar țelul meu principal este să reprezint România.
- Poți vorbi româna?
- (vorbește chiar în română) Da, puțin. Este greu să vorbesc pentru că nu știu chiar toate cuvintele.
- Dar nu ai accentul de străin când vorbești română.
- Da, cred că am ascultat-o pe mama foarte mult, cum vorbea româna, așa că am copiat-o pe ea.
„Mi se potrivea mai mult stilul de viață din Irlanda”
- Ce părere ai despre români?
- Îmi place de ei. Cel mai mult? Au așa un stil de viață... Trec peste orice supărare, chiar dacă se stresează din orice.
- Cum este să trăiești aici?
- Încerc să mă adaptez încă, mi se potrivea mai mult stilul de viață din Irlanda. O țară mai mică, în București e agitație mai mare. Cu cât învăț mai multă română, cu atât îmi este mai ușor.
- Cum s-a schimbat viața ta, în bine, în rău?
- Într-un fel bun. În Galway, în Irlanda, un oraș mic, nu prea există chestii pe care să le faci, este o viață mai degrabă plictisitoare în timpul săptămânii. Un singur centru comercial, un bar pentru tineri, patru terenuri de sport.
- Unde e viața mai scumpă?
- Prețurile sunt foarte mari acolo. Aici, viața e mult mai abordabilă. Nici nu puteți să vă gândiți care sunt diferențele, de 2-3 mai ieftin în România decât în Irlanda. Iar la Dublin e și mai scump. Banii se duc repede acolo, cât ai pocni din degete. Dar, uite, e o chestie acolo, unde e mult mai ieftin decât la București.
- Care?
- Mașinile sunt mai ieftine în Irlanda, chiar dacă n-am văzut bolizii de lux de la București.
Joseph Agbo: „Mă descurc cu metroul și autobuzul”
- Tu cum te descurci cu transportul în Capitală?
- N-am mașină, deși am permis de conducere, oricum nu știu dacă aș conduce aici. Mă descurc cu metroul și cu autobuzul. Mai ales cu metroul, pe distanțe mai lungi, e foarte accesibil, te costă mai puțin. (râde) Iar în metrou nu riști să te calce vreun zănatic pe trecerea de pietoni.
- Ai pățit-o?
- Aproape! Era să dea peste mine, dar nici nu s-a oprit, parcă nici nu m-a văzut. Bine că m-am oprit eu la timp.
„Irlandezii mai rezistenți la whisky și Guinness, românii la celelalte băuturi”
- Ai crescut în Irlanda, așa că trebuie să știi: cine rezistă mai mult la băutură, românii sau irlandezii?
- (râde) Amuzantă întrebare. Irlandezii! Alcoolul îl au în sânge, cum se spune, felul de a bea. Dar dacă vorbim de băuturi tari, cred că românii sunt mai puternici. La Guinness, clar, irlandezii. Am fost la diverse party-uri de colegiu, una de Crăciun a durat până a doua zi, când soarele era sus pe cer. N-am încercat să beau, nici nu-mi place, nici nu rezist. Eu merg pentru distracție, amuzament, socializare. Oricum, dacă aș intra într-un astfel de „cerc”, îți dai seama că te apuci să bei, n-ai ce să faci.
- Și ce mai beau tinerii din ziua de azi?
- Tinerii sunt cu Guinness, dar și Carlsberg și Heineken, foarte mulți. Niște vodcă. Fetele sunt cu ginul. Cei mai bătrâni sunt cu whisky-ul, tinerii nu sunt ahtiați după așa ceva, cel puțin asta am văzut eu.
- Sincer, câte Guinness poți să duci?
- O singură dată am băut patru pahare. Este record și nu cred să mai ajung vreodată, nu sunt fan. Oricum, după aceea, am pierdut gustul total! Dar, îți dai seama, am văzut oameni care rezistă la mult mai multe beri. Eu mai beau câte un Carlsberg, când e foarte cald.
