SPORTURI  »  SNOOKER  »  CM SNOOKER

Primul tur la Campionatul Mondial de snooker: tabloul meciurilor, rezultate și un break fabulos al lui Neil Robertson

Din nou, toți ochii vor fi ațintiți pe englezul Ronnie O'Sullivan, cvintuplu campion mondial, foto: yorkpress.co.uk
Din nou, toți ochii vor fi ațintiți pe englezul Ronnie O'Sullivan, cvintuplu campion mondial, foto: yorkpress.co.uk

Articol de GSP - Publicat miercuri, 22 aprilie 2015 09:05

A început cea mai tare competiție din snookerul profesionist, Campionatul Mondial de la Crucible, ediția 2015.

La start sînt toate numele importante din cel mai greu sport cu bile, jucători precum Ronnie O'Sullivan, John Higgins, Mark Selby (campionul mondial en-titre), Neil Robertson, Judd Trump, Shaun Murphy sau Mark Williams. Turneul este transmis de Eurosport, zilnic, începînd cu ora 12:00.

RonNie, Cîteva recorduri Și o aniversare

Dacă se impune la această ediție, Ronnie O'Sullivan poate să-l egaleze pe Steve Davis la numărul de CM cîștigate, 6, număr ce l-ar lăsa la o singura unitate distanță de recordmanul all-time, scoțianul Stephen Hendry.

Mai mult, englezul în vîrstă de 39 de ani speră să ajungă cel puțin în finală, pentru a treia oară consecutiv, performanță nemaivăzută la Sheffield tot de pe vremea lui Hendry.

Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la finala legendară dintre Steve Davis și Dennis Taylor, încheiată în joc decisiv, la bila neagră, scor 18-17, cu victoria lui Taylor. A fost un meci care a făcut o reclamă explozivă snookerului, cu o audiență TV de 18 milioane de telespectatori! VIDEO AICI

Un alt om care speră să revină în lumina reflectoarelor este scoțianul John Higgins, de patru ori campion mondial, dar un jucător intrat într-un con de umbră în ultima perioadă. Cîștigător de Welsh Open, Higgins are nevoie de foarte multă concentrare și inspirație pentru a ajunge în fazele superioare ale turneului.

Neil reușește un break incredibil

Australianul Neil Robertson a reușit un break senzațional în meciul contra lui Jamie Jones. La scorul de 2-0, în prima sesiune a meciului, fostul campion mondial a închis masa cu un break de 143 de puncte, cel mai mare de pînă acum la Crucible, după ce s-a folosit de două ori de bila roz și o dată de bila albastră, în locul bilei negre. VIDEO AICI

Care sînt rezultatele în primul tur (1/16)

Mark Selby - Kurt Maflin 10-9
Stephen Maguire - Anthony McGill 9-10

John Perry - Zhang Anda 10-4
Shaun Murphy - Robin Hull 10-3

Barry Hawkins - Matthew Selt 10-9
Mark Allen - Ryan Day 10-3

Allister Carter - Alan McManus 10-5
Neil Robertson - Jamie Jones 10-2

Ding Junhui - Mark Davis 10-7
John Higgins - Robert Milkins 10-5

Marco Fu - Jimmy Robertson 10-6
Judd Trump - Stuart Carrington 10-6

Ricky Walden - Graeme Dott 8-10
Stuart Bingham - Robbie Williams 10-7

Mark Williams - Matthew Stevens 2-10
Ronnie O'Sullivan - Craig Steadman 10-3

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (7)
liviu57
liviu57  •  24 Aprilie 2015, 15:11

Cel mai antipatic jucator de varf care a jucat vreodata snooker este O'sullivan care a plecat la jumatatea unui meci cu Hendry pentru ca nu-i mergea bine jocul. Asta e gest de ***. Ai vazut mcar o data cum reactioneaza un jucator de snooker cand face un break de 147?

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

615018485201286
Lukiano Luk  •  22 Aprilie 2015, 16:42

Eu il sustin me Mark Selby dar nu ma convins jocul sau,sincer cu noroc a ajuns in optimi,sper sa fie mai concentrat si sa castige ca anul trecut... din ce am vazut pana acum greu de spus dar daca ar fi sa ne de jocul fiecarui jucator pana acum ma sperie Neil Roberson,tare mi -e teama ca acest antipatic ii va dobora si pe selby si pe osullivan,

jalabert
jalabert  •  22 Aprilie 2015, 14:10

P.S. titlul articolului in special cu break-ul fabulos a lui robertson arata ca redactorul nu are ce cauta la gazeta sporturilor. du-te tata la ppdd sau la can-can ca acolo e nevoie de senzational.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează