SPORTURI  »  TENIS  »  ANALIZĂ

Andrea Petkovic și o analiză a circuitului feminin și masculin: „Meciurile proaste din 2025 sunt mai bune decât cele din 2011”

Andrea Petkovic FOTO Imago Images
Andrea Petkovic FOTO Imago Images

Articol de - Publicat sambata, 03 mai 2025 19:15 / Actualizat sambata, 03 mai 2025 19:22

Andrea Petkovic (37 de ani), fostă jucătoare de Top 10, retrasă în 2022, a analizat felul în care s-a schimbat tenisul din momentul în care premiile în bani au crescut.

Andrea Petkovic, considerată una dintre cele mai inteligente jucătoare care a trecut prin circuitul feminin, a scris o notă personală despre felul în care s-a schimbat tenisul. Semifinalistă de la Roland Garros din 2014 a atras atenția asupra unor aspecte importante.

Primul antrenor al lui Carlos Alcaraz, dezvăluiri inedite: „Să întrerup colaborarea a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o”
DEZVĂLUIRI
Primul antrenor al lui Carlos Alcaraz, dezvăluiri inedite: „Să întrerup colaborarea a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o”

„Creșterea premiilor în bani are și reversul ei. În timp ce la începutul carierei mele încă împărțeam un antrenor și călătoream în grupuri cu alți jucători, dormeam în cameră câte trei pentru a economisi bani, furam șuncă și brânză de la micul dejun și formam prietenii pe viață, creșterea dimensiunii echipei a sporit, de asemenea, singurătatea pe circuit”, a scris ea.

Apoi, a continuat: „Oamenii pe care îi plătești nu sunt prietenii tăi. Repet: oamenii pe care îi plătești nu sunt prietenii tăi. S-ar putea să pară așa și s-ar putea să ajungeți să fiți prieteni, dar atâta timp cât există o dinamică putere-plată în joc, nu există egalitate, iar o prietenie nu este o prietenie adevărată dacă nu există egalitate.

Atunci când jucătorii și jucătoarele călătoresc cu fizioterapeuți, antrenori, psihologi și preparatori fizici, ei sunt înconjurați de persoane care sunt plătite și care ocupă spațiul unei posibile prietenii reale. O prietenie în care prietenul tău nu trebuie să își facă griji că își va pierde slujba dacă îți spune că fusta îți stă groaznic”.

Banii aduc calitate în viață

Ea a atras atenția și asupra faptului că acum există mai mulți jucători și jucătoare care pot produce un joc de calitate. „În primii mei cinci sau șase ani în circuit, reușeam să trec de cel puțin două tururi în turneele mari, chiar dacă eram departe de cea mai bună formă a mea. Eram dură și eram în formă, iar în majoritatea meciurilor asta era suficient. De-a lungul anilor, însă, lucrurile s-au schimbat radical, mai ales pe partea feminină. Premiile în bani au crescut și odată cu ele și profesionalismul”, a subliniat Petkovic, care a urcat cel mai sus până pe locul 9.

Ea a subliniat: „Nu poți cumpăra talentul, dar poți cumpăra antrenori și preparatori fizici buni și îți poți permite să zbori la clasa întâi și să stai în hoteluri mai bune, ceea ce te ajută să treci mai repede peste schimbul de fus orar și să-ți odihnești corpul mai bine. S-ar putea să vedem în continuare meciuri proaste, dar meciurile proaste din 2025 sunt mai bune decât cele din 2011. Cel puțin sunt mai rapizi și mai bine pregătiți fizic”.

Citește și:
„Dădeai «bună ziua» și la clanțe, acum ești altul”. Mihai Stoica acuză modificările de comportament din vestiarul lui FCSB
Superliga
„Dădeai «bună ziua» și la clanțe, acum ești altul”. Mihai Stoica acuză modificările de comportament din vestiarul lui FCSB
Clasament în Liga Campionilor: 18 meciuri de la aceeași oră » Aflăm toate echipele calificate în optimi și în play-off
Liga Campionilor
Clasament în Liga Campionilor: 18 meciuri de la aceeași oră » Aflăm toate echipele calificate în optimi și în play-off
Kyros Vassaras a luat decizia, după controversele din UTA - Rapid: l-a reținut de la delegări!
Superliga
Kyros Vassaras a luat decizia, după controversele din UTA - Rapid: l-a reținut de la delegări!
Americanii au reacționat după lansarea noului Duster: „Arată ca o Dacia pentru oamenii bogați”
Noutati auto
Americanii au reacționat după lansarea noului Duster: „Arată ca o Dacia pentru oamenii bogați”
EXCLUSIV FOTO Sora mai mare a lui George Becali, Domnica Geambazi, intră pe piața imobiliară
Profit.ro
EXCLUSIV FOTO Sora mai mare a lui George Becali, Domnica Geambazi, intră pe piața imobiliară
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (1)
MaxiP
MaxiP  •  04 Mai 2025, 19:49

S-a inceput aceasta dezbetare, probabil dupa dialogul lui Bublik cu arbitrul in care spunea (mai in gluma, mai in serios) ca jucatorii din top 5 de acum 5 ani nu jucau ce joaca jucatori de pluton de acum. Bineinteles, se cam exagereaza si ne cam fura alergatul mult si stilul robotic, care mi se par de fapt marile diferente fata de alte perioade. Asta in conditiile in care Bublik nu prea a tinut cont ca in acel meci, desi intr-adevar juca impotriva unui jucator modest clasat, adversarul sau de atunci e unul foarte tanar si care cam promite sa ajunga destul de rapid spre top 10 mondial, adica nu consider ca joaca toti ce joaca el. Am mai vazut si conceptii conform carora Federer nu ar fi facut fata circuitului de astazi (desi el acum 5 ani facea fata fara problem jucatorilor mult mai fizici el avand aproape 40 ani), cred ca mergem prea departe cu prezentul si sincer, eu din ce vad, suntem departe de tot de vreuna din cele mai bune perioade din tenis. Ok, multa forta, mult fizic, eu cred ca pentru ca asta se invata, un joc robotic de pe fundul terenului. Chiar sa spui ca a crescut atat de mult nivelul in tenis... cred ca cel mai sugestiv contraargument ar fi faptul ca sunt cativa veterani care intr-o zi buna reusesc sa dea clasa unor jucatori mult mai bine clasati si mai tineri, ceea ce se cam contrazice cu ideea ca jucatori de acum 5-10 ani nu ar face fata acum. Sunt cativa care fac fata fiind mult mai in varsta ca cei de acum.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează