SPORTURI  »  TENIS  »  AUSTRALIAN OPEN

AUSTRALIAN OPEN // Start la Melbourne! 5 lucruri de urmărit în prima zi de la Australian Open

Roger Federer va încerca să câștige al treilea titlu consecutiv la Australian Open // FOTO: Reuters
Roger Federer va încerca să câștige al treilea titlu consecutiv la Australian Open // FOTO: Reuters

Articol de - Publicat duminica, 13 ianuarie 2019 20:19

Australian Open începe în această noapte, iar prima zi a turneului de la Melbourne aduce câteva confruntări extrem de interesante. 

Mai jos sunt 5 lucruri de urmărit în prima zi de la Australian Open

1. Start pentru românce

Nu mai puțin de trei jucătoare din România vor intra în turneu în prima zi de competiție de la Melbourne. Sorana Cîrstea, 84 WTA, Monica Niculescu, 88 WTA și Irina Begu, 76 WTA, urmează să aibă meciuri extrem de atractive.

De la ora 02:00, Sorana o înfruntă pe suedeza Rebecca Peterson, 64 WTA, iar o eventuală victorie i-ar putea aduce o confruntare-șoc în turul secund cu Maria Sharapova, 30 WTA.

În jurul orei 07:00, Irina Begu are parte de un meci extrem de interesant cu nemțoaica Andrea Petkovic. Jucătoarea noastră are un istoric bogat al duelurilor cu Petkovic, pe care a învins-o de trei ori în 5 meciuri directe, ultima oară la Sankt Petersburg, în ianuarie 2018.

Tot luni dimineața, după ora 04:00, va juca și Monica Niculescu, care are un meci complicat contra americancei Amanda Anisimova, 17 ani, 87 WTA, considerată una dintre viitoarele staruri din WTA.

2. Caroline Wozniacki, primul pas spre apărarea trofeului

Caroline Wozniacki, 3 WTA, deținătoarea titlului de la Australian Open, a avut un final de 2018 plin de incertitudini, în care s-a confruntat cu mai multe accidentări, fiind diagnosticată cu artirită reumatoidă, o boală autoimună.

Având în spate un start de sezon nesatisfăcător, tur II la Auckland, învinsă de Bianca Andreescu, Wozniacki, debutează la Melbourne, după ora 10:00, împotriva belgiencei Alison Van Uytvanck, 51 WTA, jucătoare pe care a învins-o în unica lor confruntae directă, pe zgura de la Roma, în 2018.

Extrem de interesant de urmărit va fi forma lui Wozniacki, care are de apărat nu mai puțin de 2000 de puncte.  Pentru daneză, turneul ar putea însemna și revenirea pe primul loc. Caroline Wozniacki trebuie să își apere titlul cucerit anul trecut chiar în fața Simonei Halep, dar chiar și acest lucru ar putea fi insuficient în cazul în care Halep pătrunde în turul III.

3. Ultimul meci pentru Murray!?

Andy Murray, 230 ATP ar putea disputa luni dimineață ultimul său meci al carierei! Scoțianul a făcut un anunț tulburător vinerea trecută, când a mărturisit într-o conferință de presă emoționantă că Australian Open ar putea fi ultimul său turneu.

Problemele mari la șoldul drept au schimbat traiectoria carierei triplului câștigător de turnee de Grand Slam, care, chinuit de dureri, a absentat luni bune în 2017 și 2018.

Fără să lege trei victorii consecutive de doi ani și jumătate, când se oprea în sferturile de la Wimbledon, Murray va avea o misiune infernală în primul tur. Îl va întâlni, în jurul orei 09:00, pe spaniolul Roberto Bautista Agut, 23 ATP, un jucător extrem de incomod, care în urmă cu două săptămâni l-a învins pe liderul mondial Novak Djokovic pentru a triufma ulterior în turneul de la Doha.

4. La ce nivel e Rafael Nadal?

Rafael Nadal, 2 ATP, se duelează în primul tur, de la ora 03:30, cu australianul James Duckworth, 238 ATP, cel care a pătruns pe tabloul principal după ce a primit un wild-card. Va fi primul meci oficial al lui Nadal după patru luni, ibericul fiind ținut pe bară de accidentări la genunchi, gleznă sau coapsă.

Fostul lider mondial s-a declarat pregătit pentru turneul de la Melbourne, însă rămâne de văzut dacă forma lui Nadal îi va conferi un loc printre favoriții turneului.

Spaniolul de 32 de ani va aduce la acest turneu un element nou jocului său, Nadal lucrând intens în ultimele săptămâni la schimbarea mișcării de la serviciu.

5. Federer caută „hattrick-ul”

Prima zi de pe tabloul masculin e interesantă și prin prisma unghiului de abordare al formei lui Roger Federer, 3 ATP. Ajuns la 37 de ani, elvețianul e campionul ultimelor două ediții și luptă pentru cel de-al șaptelea titlu de la Melbourne și al 21-lea trofeu de Mare Șlem. 

Federer a etalat o formă bună la Cupa Hopman, turneul neoficial disputat în Australia în urmă cu două săptămâni, însă a doua parte din 2018 nu a fost la fel de sclipitoare.

Cu înfrângeri timpurii la Wimbledon și US Open, capacitatea lui Federer de a mai fi competitiv în meciurile cu miză a fost serios pusă sub semnul întrebării, iar primul turneu de Mare Șlem al anului va răspunde într-o bună măsură acestor întrebări.

Federer joacă în primul tur, în ultimul meci al sesiunii de seară de pe Rod Laver, contra uzbecului Denis Istomin, 99 ATP, adversar pe care l-a învins fără mari probleme în cele șase meciuri directe.

Vezi și: Simona Halep, amenințată de 10 jucătoare! Calculele făcute de Luminița Paul pentru locul 1 WTA: o adversară pierde când liderul WTA intră marți pe teren!

Playtech: TRAGEDIE! Doliu URIAȘ în politica din România! A MURIT în urmă cu puțin ...

Ianis Hagi și Dennis Man, în centrul atenției la reunire » Ținute extravagante alese de „tricolori”


Comentarii (1)
2155082331274649
Radu-Victor Barcari  •  14 Ianuarie 2019, 06:11

Consider ca Simona Halep ar trebui sa urmareasca in mod repetat meciul dintre Kvitova vs Ashleygh Barty si sa vada ca o jucatoare cerebrala nu are nevoie de sfaturile antrenorului ca sa gaseasca solutii la problemel puse de adversara

Vezi toate comentariile (1)
Comentează