SPORTURI  »  TENIS  »  TURNEUL CAMPIOANELOR

Cele două chipuri ale Simonei » Cariera lui Halep e plină de momente de vîrf şi de abis

Simona Halep debusolată şi Simona Halep încărcată pozitiv // Foto: AFP
Simona Halep debusolată şi Simona Halep încărcată pozitiv // Foto: AFP

Articol de , - Publicat vineri, 30 octombrie 2015 00:00

Românca, numărul 2 mondial, arată uneori o forţă mentală incredibilă, iar alteori emoţiile o sufocă. Cum arată un Top 5 al luminilor şi al umbrelor.

Calificată pentru al doilea an consecutiv la Turneul Campioanelor, Simona Halep s-a oprit ieri în faza grupelor. După un debut fulminant de concurs, victorie în viteză în faţa Flaviei Pennetta, a urmat înfrîngerea la Maria Şarapova şi perspectiva unei întîlniri cu o Agnieszka Radwanska aflată în situaţie de "totul sau nimic". Iar românca a fost cea care nu a rezistat. Un complex de factori care au agravat presiunea: apăsarea meciului decisiv, nonşalanţa adversarei, gîndul că e principala favorită a turneului.

De cînd a izbucnit în circuit, la mijlocul lui 2013, urcînd constant şi apoi menţinîndu-se între primele jucătoare ale lumii, Simona a avut momente de contrast extrem. Meciuri senzaţionale, ori dominate cap la cap, ori întoarse din situaţii aproape pierdute, de o parte.

De cealaltă, ceea ce în engleză se exprimă prin "choke", sufocare. Dispute în care miza sau jucătoarea de dincolo de fileu au dominat-o decisiv. Uneori în momente importante, care i-ar fi împodobit şi mai mult cariera, una care a crescut vertiginos în ultimele două sezoane şi jumătate.

Top 5 eşecuri surprinzătoare

Eliminarea în grupe la Turneul Campioanelor 2015
După forfaitul Serenei Williams, Simona pornea drept favorită numărul unu a competiţiei care le reuneşte pe primele 8 jucătoare ale lumii. Ea nu a avut suficientă energie şi inspiraţie în înfruntarea cu Radwanska, cea hotărîtoare

Înfrîngerile rapide la Wimbledon, Roland Garros şi Madrid din 2015
Erau exact turneele în care anul trecut strălucise, turnee cu greutate, aducătoare de puncte şi de prestigiu. În acest sezon, tocmai acolo Halep a pierdut repede, în faţa unor adversare mai jos cotate

Meciul pierdut în sferturi la Australian Open 2015
Întîlnind-o pe Ekaterina Makarova, românca părea a avea şansa ideală de a-şi bate rezultatul anterior de la Melbourne. A cedat însă abrupt, 4-6, 0-6, spunîndu-şi apoi că a fost ultimul meci în care nu a luptat

Eliminarea în turul 3 la US Open 2014
Făcuse anul trecut un Roland Garros şi un Wimbledon de referinţă şi toată lumea vedea un Flushing Meadows pe măsură. Era în premieră favorită 2 la un turneu major, dar s-a împiedicat în faţa unei Mirjana Lucici-Baroni fără complexe

Înfrîngerea în turul 1 la primul ei turneu ca jucătoare de Top 10
Se întîmpla în februarie 2014. După ce atinsese "sferturile" la Melbourne, îşi asigurase urcarea între primele 10 în lume. La turneul următor, cel indoor de la Paris, a cedat însă din primul meci la Kristina Mladenovic

Top 5 reuşite strălucitoare

Revenirea din această vară, cu trei turnee excelente pe hard
A avut bucata de sezon ocupată de zgură şi iarbă de pus într-o cutie şi uitat. Halep s-a întors însă puternică în august, disputînd finale la Toronto şi Cincinnati, turnee Premier, şi ajungînd în semifinale la US Open pentru prima dată în carieră

Cucerirea celui mai mare titlu, Indian Wells 2015
Cîştigase turneul de la Dubai şi a intrat cu încredere la Indian Wells, unde a mers pînă la capăt, obţinînd primul ei trofeu Premier Mandatory după o finală a efortului şi a emoţiilor cu Jelena Jankovici

Finala de la Turneul Campioanelor 2014
Venea după o perioadă tulbure, cu rezultate mai puţin convingătoare, dar a renăscut la Singapore. A învins-o în grupe pe Serena Williams, dar a cedat cîteva zile mai tîrziu în faţa liderului WTA în finală

Performanţele de la Roland Garros şi Wimbledon 2014
Cucerise titlul la Doha, ajunsese în finală la Madrid, dar ultimul act jucat la Paris şi semifinalele atinse la Londra i-au consolidat portretul de jucătoare modernă şi periculoasă

Cele 6 trofee din 2013
A fost anul exploziei pentru Simona, anul în care şi-a pus în vitrină şase cupe, între care două de la turnee Premier şi unul cîştigat la Tournament of Champions de la Sofia

Citește și:
A coborât pe gazon și a sărbătorit titlul alături de Baiaram
Superliga
A coborât pe gazon și a sărbătorit titlul alături de Baiaram
Petrecerea Craiovei s-a mutat pe malul lacului! Mihai Rotaru, scandări cot la cot cu jucătorii
Superliga
Petrecerea Craiovei s-a mutat pe malul lacului! Mihai Rotaru, scandări cot la cot cu jucătorii
David Matei, interviu alături de părinți: „Îi iubesc, sunt tot ce am!” + „Poate îmi va face o surpriză domnul Hagi”
Superliga
David Matei, interviu alături de părinți: „Îi iubesc, sunt tot ce am!” + „Poate îmi va face o surpriză domnul Hagi”
Cine e personajul misterios de lângă Gică Hagi și Gino Iorgulescu » Fost conducător în Divizia A, acum de nerecunoscut
Superliga
Cine e personajul misterios de lângă Gică Hagi și Gino Iorgulescu » Fost conducător în Divizia A, acum de nerecunoscut
Cum știe telefonul unde ești: GPS-ul explicat simplu
Profit.ro
Cum știe telefonul unde ești: GPS-ul explicat simplu
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră


Comentarii (7)
650572175082385
Popa Constantin  •  30 Octombrie 2015, 09:57

Retrospectiva este amanuntita , dar nu cred ca eliminarea de la Turneul Campioanelor trebui sa tina cap de lista. Excluzand-o pe Serena nu trebuie sa fi mare cunoscator , in ale tenisului , ca sa observi ca nivelul de joc ,al celorlate jucatoare din TOP 20 este forte , foarte apropiat si diferanta este facuta , valoric , doar de forma si de ziua ,, prinsa'' intr-un anume moment . Sigur ca Simona putea si mai mult si sigur ar trebui ca turneele de mare anvergura sa le pregateasca , mental in primul rand , altfel si motivatia sa fie alta decat ,, nu am mari asteptari '' . Cu certitudine ca a INVATAT MULTE din acest an si avem INCREDERE TOTALA ca a a juns la maturitatea necesara si ca abordarea de la anul viitor va fi cu totul si cu totul alta .Sa- uram , Simonei , sa fie sanatoasa , sa se odihnesca pe masura efortului depus in acest an , si sa revina cu mai multa forta si curaj pentru ca VALOARE , CARACTER si AMBITIE are cu CARUL . MULTUMIM , BIBI , pentru toate bucuriile si emotiile ce ni le-ai adus , le aduci si NI LE VEI MAI ADUCE , mult timp inainte . HAI SIMONA

supereduardo10
supereduardo10  •  30 Octombrie 2015, 09:54

Simona este un sportiv desavarsit, este inca tanara va mai creste. Sa ai nr. 2 mondial la tenis de camp un sport astazi complex cu o sportiva mica de inaltime si sa-o critici inseamna ca esti putin dus cu capul. Sa-ne bucuram de tenis si de meciurile unei mari sportive ce reprezinta Romania indiferent daca mai si pierde. Pentru mine Simona intra in categoria marilor sportivi romani, si o apreciezi enorm pentru talentul ei si munca pe care o depune. Numai niste oameni care nu stiu ce inseamna sportul si mai ales tenisul pot vorbi urat de ea.

utilizator șters
utilizator șters  •  30 Octombrie 2015, 09:11

Avem alta mai buna?! Intrebarea e desigur retorica ... Ca urmare ciocu' mic, keep calm si respect Simona Halep! Vacanța plăcuta si bafta in 2016!

Vezi toate comentariile (7)
Comentează