SPORTURI  »  TENIS  »  ROLAND GARROS 2020

EXCLUSIV Chris Evert, câștigătoare a șapte trofee la Paris, despre Simona Halep: „Este cea mai bună jucătoare de zgură din tot tenisul feminin"

Simona Halep în acțiune pe zgură FOTO Guliver/GettyImages
Simona Halep în acțiune pe zgură FOTO Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat vineri, 09 octombrie 2020 10:26 / Actualizat vineri, 09 octombrie 2020 12:11

Chris Evert, expert Eurosport, a vorbit despre Simona Halep și evoluția sa la această ediție a Roland Garros, dar și pe suprafața cărămizie

Fosta jucătoare, în vârstă de 65 de ani, a răspuns întrebărilor Gazetei Sporturilor, venind cu câteva observații fine despre jocul Simonei Halep de-a lungul timpului. Chris Evert, deținătoare a 18 trofee de Grand Slam, susține, în ciuda eliminării în optimi de finală, că românca e cea mai bună jucătoare pe zgură și că jocul său a evoluat de la an la an. 

EXCLUSIV Chris Evert, câștigătoare a șapte trofee la Paris, despre Simona Halep: „Este cea mai bună jucătoare de zgură din tot tenisul feminin
Chris Evert FOTO Guliver/GettyImages


- Doamnă Evert, care credeți că sunt punctele forte ale Simonei Halep pe zgură și care sunt punctele ei vulnerabile? 
- Puterea Simonei vine dintr-o combinație dintre deplasare, acoperă foarte bine terenul, și plasamentul loviturilor sale. Nu are un serviciu mare, nu te va zdrobi cu forța sa, dar construiește foarte bine punctele, așa că mai mereu e în controlul lor. Ceea ce îi lipsește în materie de forță suplinește prin plasament și acoperirea terenului.

 - A existat vreo vulnerabilitate pe care a reușit să o depășească? 
- Pe măsură ce au trecut anii nu mai e atât de emoțională pe teren. În trecut, era cel mai mare dușman al său, avea emoții negative, era perfecționistă și cerea foarte mult de la ea. Acum a devenit mai bună la acest capitol, dar mereu va avea momente în care va duce lupte cu ea pentru că e pasionată de ceea ce face - așa este ea. De asemenea, emoțional și mental s-a maturizat. 

- Totuși s-a oprit în optimi de finală, învinsă de Iga Swiatek... 
- Era favorita mea la câștigarea turneului, iar dacă ajungea în semifinale, ar fi trebuit să se impună. Meciul de duminica trecută e unul dintr-o mie, unde Iga Swiatek a jucat meciul vieții ei și cred că Simona nu s-a așteptat la așa ceva, nu a fost la fel de iscusită cum e de obicei. Încă susțin că este cea mai bună jucătoare de zgură din tot tenisul feminin! 

Forehand cu puțin topspin 

- Cum credeți că au influențat condițiile evoluția Simonei, pentru că există diferite opinii în ceea ce privește subiectul?
 - Nu cred că au ajutat-o, au fost apăsătoare. Dar nu știu dacă îi convin vreunui jucător. Toată lumea s-a plâns de ele, chiar și Rafa Nadal. Nu cred că a reușit să lovească în nota ei. Mingea trimisă de ea nu avea greutatea pe care o are de obicei, pentru că dacă ne uităm la fizicul ei, nu poate genera forța pe care o au fetele mari și înalte. 

- Ce schimbări ați observat în jocul ei – de la finala din 2014, trecând prin cele din 2017 și 2018? 
- Reverul este lovitura ei de paradă, mai ales cel în lung de linie. Cred că Darren Cahill a ajutat-o foarte mult cu dreapta, a adăugat puțin topspin, ca să rămână în teren. Cred că aceea era slăbiciunea ei, rata multe drepte. Acum forehand-ul ei are mai multă claritate și e mai sigur, cu puțin topspin. Primul serviciu, atunci când îi intră, e o adevărată armă. Poate avea prime servicii tari, plate cu care câștigă puncte prețioase. Are mai multă forță în lovituri, în jocul său și pare că ia mingea mai devreme și stă mult mai aproape de linia de fund. Acum patru ani, era una dintre cele mai bune jucătoare defensive, doar aștepta ca adversara să facă o greșeală, dar acum caută lovitura câștigătoare mai mult decât vreodată. 

- Când v-a impresionat Simona cel mai mult, fie pe teren, fie în afara lui? 
- Mereu mă gândesc când îi privesc deplasarea în teren că ea face trei pași, în timp ce altele fac unul. Spre exemplu, Pliskova, Kvitova sau alte fete înalte. Simona are 1,68 m, așa că trebuie să muncească mai mult decât celelalte. Și în meciuri e la fel, ea trebuie să muncească mai mult pentru că nu are o armă mare care să închidă punctul. Aleargă după fiecare minge și se bazează pe picioare pentru a câștiga meciuri. De aceea tot timpul trebuie să fie fit. În concluzie, asta mă impresionează la ea: lupta ei, pregătirea fizică și anduranța, dar și voința.

 „Stilul se construiește pe datele fizice ale fiecăreia" 

- Considerați că Darren Cahill i-a schimbat cariera fundamental? Cât de importantă este o relație atât de bună cu un antrenor?
 - Trebuie să existe chimie, comunicare, să fii pe aceeași lungime de undă. Nu poți doar să-i spui unui jucător ce are de făcut, trebuie să-l și asculți! E o relație în care oferi și în care primești. Ei au o relație bună. Antrenorii sunt cei care pot face diferența și îți pot oferi o încredere mare, dar și tehnică și tactică. De asemenea, trebuie să fie și un soi de psiholog, așa că rolul de antrenor este unul foarte important. 

- Va exista un loc în tenisul feminin, în viitor, pentru jucătoare de statura sa, 1,68 m, și cu stilul el de joc? 
- La un moment dat, jucătoarele din fruntea clasamentului erau Simona, Kerber, Wozniacki, Radwanska - iar asta a fost doar acum cinci ani. Ele erau agresive din spatele terenului. Mereu vor exista astfel de jucătoare, care au lovituri puternice de pe linia de fund. Ideea este că stilul se construiește pe datele fizice ale fiecăreia. De asemenea, el este influențat și de suprafața pe care crești. Simona are destulă forță, dar nu poate lovi mai tare de atât pentru că i-ar pica brațul. 

- Totuși, sunt fete din ce în ce mai înalte... 
- Nu vreau ca tenisul să devină un sport pe care poți să-l practici doar dacă ai peste 1,80 metri. Ar trebui să fie pentru toată lumea - chiar dacă ai 1,60. Să ne uităm la Diego Schwartzman, care e minunat. E cel mai tare jucător de înălțimea sa, mai ales că nu are un serviciu foarte bun. Cum de a câștigat atât de multe meciuri? Îmi place că tenisul e deschis pentru toată lumea - scund, mediu sau înalt.

31-10 este raportuldintre victorii și înfrângeri pentru Simona Halep pe zgura de la Paris în cele 11 participări de până acum

9 trofeeare Simona Halep în carieră pe zgură, ultimele două fiind cucerite în acest sezon la Praga și Roma

13 meciuria câștigat Simona Halep pe zgură în acest sezon din 14 disputate

Citește ce au spus și alți experți Eurosport despre Simona Halep:

EXCLUSIV Alex Corretja, expert Eurosport, despre Simona Halep: „Seamănă un pic cu Rafa"

EXCLUSIV Tim Henman, despre Simona Halep: „Rezultatul de la Paris nu va păta deloc ceea ce face”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (3)
jimmy_jones
jimmy_jones  •  12 Octombrie 2020, 23:19

Evident ca o sa spuna doar cuvinte de lauda unor jurnalisti romani care vin s-o intrebe despre singura care mai misca ceva in sportul romanesc. Chiar daca ar avea ceva de criticat, n-o sa o faca in fata oamenilor care au venit la ea asteptand preamarire. Oricare dintre fostii sau actualii sportivi vor face exact la fel. Trebuie sa fii PC peste tot, comes with the territory of being a public figure.

mikidiki
mikidiki  •  09 Octombrie 2020, 13:47

Chris Evert imbatraneste urat daca nu vede ca Simona a fost facuta mop de neica nimeni,se recomanda un consult la oftalmolog urgent!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează