Articol de Luminiţa Paul, Roxana Fleşeru - Publicat miercuri, 07 august 2019 11:54
Alexandra Dulgheru (30 de ani), câștigătoare a două turnee și care a atins locul 26 WTA, povestește despre senzațiile trăite la a patra operație suferită la genunchiul stâng și despre greșelile ce au adus-o în acest punct.
A jucat ultimul turneu la finalul lui aprilie 2019, la Istanbul, apoi pe 5 iunie, Alexandra Dulgheru, 30 de ani, a suferit a patra operație la genunchi.
„Senzația a fost că mă duc să mă spăl pe dinți sau să fac un detartraj. Sunt obișnuită cu sălile de operații, parcă ar fi ceva normal. Chiar acum, la ultima, mă gândeam cum s-ar simți alții, mi se părea anormal că nu simt vreo emoție, îmi doream doar să se termine”, a spus jucătoarea de tenis.
Știa pe de rost ce urma să se întâmple.
„Prima noapte e mai grea, apoi mergi acasă. Este dificil! Nu mă simt confortabil că iar am ajuns la operație, dar știu că este decizia cea mai bună. Trebuia să repar genunchiul că începuse să mă doară și când făceam activități normale, nu doar la tenis. Doctorul a reparat tot ce a găsit problematic ca să nu mai fie nevoie să mai ajung în această situație. Am simțit și după intervenție că e mai bine”, și-a continuat povestea cea care a urcat cel mai sus până pe locul 26 în ierarhia WTA. Se întâmpla în aprilie 2011.
Salt în necunoscut
Harta durerii și a operațiilor a început în 2012, apoi au venit cele din iulie 2016, noiembrie 2018 și iunie 2019.
„A fost una mai dificilă, cea de anul trecut a fost mai ușoară pentru că a fost vorba doar despre menisc, era puțin ciupit, atunci în două luni deja jucam. De atunci se observase o leziune pe cartilaj, dar nu avea sens să o repare atunci. Între timp s-a deteriorat și am făcut două operații într-una. Ca timp de recuperare, ar fi cam 3-4 luni. Încă îmi place tenisul și îmi doresc să joc”, a explicat ea.
Cât de dispusă e să o ia din nou de la capăt?
„Asta nu-mi place nici mie, ar fi a patra oară. Când am fost cu meniscul nu am pierdut atât de mult din clasament și doar trebuia să încep să joc, dar nici n-am început prea bine că în două luni deja începuse să mă doară iar genunchiul. Am avut o senzație foarte ciudată și știam că nu e ceva la menisc. Am jucat două luni, am văzut că nu merge, am făcut alte tratamente, însă am ajuns în același punct”, a continuat ea.
A cerut mai multe păreri, însă toate au îndreptat-o din nou în sala de operație.
„De data aceasta am avut probleme cu un cartilaj de jos, de pe tibie. Este greu să o iau iar de la capăt pentru că știu ce înseamnă, dar am dorința să joc, știu că pot. În afară de problemele astea la genunchi, per total muscular am stat bine, n-aș avea de ce să nu mă bucur de niște ani pe care i-am pierdut încercând să revin”.
Există multe semne de întrebare.
„Nu știu cum va reacționa și după a patra operație, cum mă va lăsa să joc din nou la un nivel înalt. Dar eu mă voi recupera exact cum am făcut în ultimele dăți, voi încerca să fiu bine în primul rând pentru mine, ca să reiau tenisul, și o să văd anul viitor, când o să încep cum reacționez. Clar că nu o să mai pot să joc ca la 20 de ani, dar o să încerc și o să văd. Dacă simt că nu merge, nu o să mă chinui. Dacă nu merge, o să văd apoi ce o să fac, dar eu sunt optimistă”, a spus ea.
Cauzele vin de departe
De unde această sensibilitate la acest genunchi? „Eu am avut probleme de la 14-15 ani, încă din perioada de creștere, știam că nu e bine să trag de mine prea mult. Eram și foarte slăbuță, abia în timp mi-am făcut masa musculară, dar era pregătirea de atunci în stilul nostru, forțat, rusesc, în care trebuie să tragi cât poți de mult și să simți că dacă nu dai totul nu progresezi", a spus ea.
Apoi a continuat: „Pe fondul acesta, având și multă energie, fâcând chiar mai mult decât era nevoie, pe mine au picat foarte multe. «Hai că se poate, mai fă încă două, încă trei, mai fă și asta, și cealaltă!». Am făcut mult, dar nu și calitativ. Tot timpul am stat bine la capitolul fizic și nu zic că nu m-a ajutat pregătirea pe care am făcut-o atunci, dar nu așa. Puteam să fac toată pregătirea asta cu o intensitate mai mare, dar pe o perioadă mai scurtă, mult mai cu cap și nu aș fi ajuns aici”.
Alexandra Dulgheru spune că abia din 2009 a început să aibă mai multă grijă, să nu mai tragă atât de mult de corpul său.
„Prima oară când am ajuns la Daniel Dobre, la Pescariu, din 2009, am început să fac lucrurile mai cu cap, mai ordonat și de acolo evoluția mea a mers în sus. Chiar și așa, corpul meu se deteriora, am făcut prea mult și prea intens și cu prea puțină recuperare. Am căpătat o sensibilitate la genunchi și asta a fost, iar la 22 de ani am ajuns cu necroză de tendon rotulian”, povestește ea.
Diagnosticul a fost dur pentru că „e un tendon care se rupe foarte greu și când am vorbit cu cei de pe afară și le-am spus ce făceam la tenis, la pregătire fizică, m-au oprit după zece minute și mi-au spus „Nu ne mirăm că ai ajuns să ai problemele astea”.
Primul masaj la 18 ani
Pe lângă pregătirea fizică intensă, dură și fără un program anume, Alexandra mai identifică și alte aspecte care i-au desenat această carieră cu prea multe momente grele.
„Aveam școală, aveam tenis, deci numai așa am dus-o. Poate și alimentația nu a fost cea potrivită, mâncam sandvișuri între antrenamente. Primul masaj l-am făcut la 18 ani și am crezut că este ceva de lux, a doua zi nu puteam să joc, eram prea moale și am zis că masajul e o prostie. La primul WTA la care am participat, fizioterapeutele m-au instruit să fac masaj în fiecare zi, mai ales că eram foarte contractată”, și-a continuat ea istoria.
Indicațiile au fost precise: „Într-o zi faci masaj la spate jumătate de oră, într-o alta la picioare. Și așa am dus-o cu tot cu tratament și am câștigat turneul de la Varșovia. Mi-am dat seama cât timp am pierdut, neștiind să fac lucrurile astea”, a constat, amar, ea.
Înainte, pentru ea recuperarea însemna doar bazin și stretching și asta era tot.
„Nu e de mirare că am ajuns la necroză. Am avut acei doi ani full pe circuit, jucat cap-coadă, tot aveam probleme mari la genunchi. I-am forțat și am ajuns la operație. Știam că așa va fi, am tot încercat cu alte lucruri, injecții cu plasmă, care nu sunt rele, dar eu aveam un strat avansat de necroză și nu prea au mers, făceam două săptămâni și apoi aveam din nou dureri. Stilul meu a fost mereu mai fizic, am mers mult pe structura punctului”, a spus Dulgheru.
Nevoia unei echipe
Privind în urmă, Alexandra Dulgheru e conștientă că ar fi avut nevoie mai devreme de un fizioterapeut în echipa sa.
„Am avut un pic de ghinion pentru că atunci, în primii ani când am urcat în WTA, am vrut să-mi iau fizio cu mine, începusem să câștig niște bani. Știam că trebuie să investesc în chestia asta. Apoi, în nici un an de zile, m-am operat și nu mai avea rost. După aceea, revenind, am început să iau fizio, financiar lucrurile nu mai stăteau la fel și doar cheltuiam în dreapta și în stânga. Dar după ce m-am operat a doua oară de cartilaj, mai ales în Europa, pot să nu îmi mai iau antrenor, dar am nevoie de fizio. Dacă aș fi făcut lucrurile acestea mai din timp, mai compacte, eu nu zic că nu m-aș fi accidentat, că toate avem probleme, dar nu așa de grave”, încheie ea. E optimistă, iar tenisul i-a rămas dator, după cât a chinuit-o. Rămâne de văzut dacă, la un moment dat, o va răsplăti.
Ce urmează?
Alexandra trebuie să facă luni bune de recuperare. Câteva zile după intervenție, ea a fost nevoită să umble în cârje, apoi s-a deplasat cu dificultate, încercând să-și recâștige flexia. În aceste zile, ea lucrează din greu în sala de forță pentru a recupera ce a pierdut în acest timp.
„După operația de anul trecut nu mă mai așteptam să mă operez din nou. A fost o lovitură pentru mine. Am luat decizia cea mai bună, ar trebui ca anul viitor să încep, am clasament protejat pe la 170 și ceva, l-am înghețat înainte de Roland Garros, dar eu nu mai jucasem de la Istanbul. Pot să intru în calificări”, a spus Alexandra.
Asemănări cu băieții
Alexandra Dulgheru a suferit patru operații la genunchiul stâng, iar istoria sa medicală seamănă cu cea a lui Juan Martin del Potro, care a ajuns deja la cinci intervenții chirurgicale, la ambele mâini și la piciorul drept. S-a spus că argentinianul a revenit mai repede decât ar fi trebuit după accidentarea de la genunchi suferită în octombrie 2018.
„Mai este o problemă, noi stăm. Eu dacă aș fi stat după operație și nu aș fi jucat pe dureri, puteam să mă las de tenis curând că dacă e să te iei după doctori... Păi, mai am eu apoi dispoziție? Mai am energie? Cu cât stai mai mult, cu atât e mai greu să revii. Vorbeam cu Rafa chestia asta, el mi-a și zis că «dacă e să mă iau după doctori, ehee, fac și eu ce pot, am chestii de făcut, am promisiuni de onorat, am puncte de apărat și nu pot să stau ca un om normal». Are dreptate! Nici măcar el nu-și permite să stea o perioadă lungă”.
Și-a sărbătorit ziua la Roland Garros
Alexandra Dulgheru a împlinit 30 de ani pe 30 mai 2019, iar atunci era la Roland Garros. „A fost haios pentru că nu știa multă lume. M-am dus dimineață la coafor și mă îmbrăcasem frumos. M-am întâlnit cu Ons Jabeur, e o fată de treabă. I-am spus că nu pot să joc că am o problemă la genunchi de când am jucat cu ea la US Open, din cauza scurtelor ei. Râdea. Și cumva mergeam cu ea, cu antrenorul, cu soțul ei și era o formație pentru public. Iar Ons le-a spus că e ziua mea, au început să-mi cânte, am și dansat. A fost simpatic momentul”, a povestit ea.
O săptămână ca spectator
Jucătoarea de tenis a profitat de săptămâna pe care a petrecut-o la Paris în timpul Roland Garros-ului pentru a urmări meciuri masculine. „Puteam să merg prin Paris, dar n-am vrut, n-am văzut niciun meci de fete. L-am văzut pe Federer, îl mai urmărisem live, dar nu-mi mai aduceam aminte viteza cu care joacă. Am înțeles de ce este atât de bun, nu mai are aceeași rezistență. Dar să-l văd a fost aproape magic. E o prezență care te hipnotizează”, a povestit ea. L-a urmărit și pe Nadal.
„Rafa, Roger, Djokovici, poate și Thiem au o viteză în plus a mingii, au alt efect. Și ceilalți joacă bine, dar le este anihilat jocul”, a concluzionat ea. A repetat expriența și la Londra, la Wimbledon.
„La meciul dintre Wawrinka și Tsitsipas de la Roland Garros am realizat ce efort fizic facem, ce eroi suntem, pentru că reușim să stăm atât pe teren”
„A fost ciudat pentru mine să merg la două turnee de Mare Șlem și să nu joc Pe de o parte, mi-a plăcut că am putut să fac ce mi-a trăsnit prin cap, să văd meciuri. A fost incredibil”Alexandra Dulgheru
2 turnee WTAa câștigat Alexandra Dulgheru, ambele la Varșovia, în 2009 și 2010
467 este locul pe care-l ocupă acum Alexandra Dulgheru, dar când se va întoarce în circuit va beneficia la câteva turnee de un clasament înghețat, o oportunitate oferită jucătorilor atunci când se accidentează
