SPORTURI  »  TENIS  »  ROLAND GARROS

Finalele pierdute și apăsarea lor » Cum se poate inspira Halep de la marile jucătoare de tenis

FOTO: Guliver/GettyImages
FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat marti, 13 iunie 2017 12:43

Simona Halep, locul 2 WTA, a pierdut finala Roland Garros 2017, 6-4. 4-6, 3-6, cu Jelena Ostapenko, pierzând a doua finală la turneul de la Paris, după ce din 2014, când a fost învinsă de Maria Șarapova, scor 4-6, 7-6, 4-6.

Simona Halep a ajuns deja de două ori în ultimul act al unui turneu de Mare Șlem. Când va veni victoria?

Uneori se întâmplă așa, ca în cazul Jelenei Ostapenko: parcurgi tabloul, te califici într-o finală majoră și reușești să o câștigi. În cazul ei, realizarea e și mai deosebită pentru că reprezintă primul titlu de orice fel din cariera ei. O carieră care apoi poate prinde aripi sau se poate hrăni din acea unică izbândă. Alteori însă, drumul nu e direct, conține curbe, suișuri și coborâșuri, iar succesul deplin nu vine imediat. Poate nu vine deloc. Tenisul oferă exemple numeroase din toate categoriile.

Pentru Simona, sunt două finale de Mare Șlem pierdute. Ambele la Roland Garros, ambele cu șanse de partea ei pentru a se impune. Gustul amărui al lui 2017 încă persistă, cel din 2014 probabil s-a estompat de mult.

"Am convingerea că va trece peste. A doua finală de Mare Șlem. E ceva minunat să ajungi acolo, dificil să învingi. De aceea e ceva special când, în fine, reușești să câștigi una. Mulți jucători au pierdut multiple finale înainte de a se impune, până la urmă, într-una", spunea antrenoru Darren Cahill pe site-ul WTA.

Înainte de a cuceri primul său titlu major dintr-un total de 18, Roland Garros 1974, Chris Evert pierduse trei finale, Roland Garros și Wimbledon 1973, Australian Open 1974. Imediat însă ce a cucerit Parisul, s-a impus și la Londra, în același an, iar trofeele au continuat să se adune, până-n 1986.

Nici Martina Navratilova nu a avut succes imediat, iar în cazul ei așteptarea a fost mai mare. A pierdut în 1975 în ultimul act la Australian Open și Roland Garros, iar primul ei titlu a sosit abia în 1978, la Wimbledon. În total, a strâns tot 18, ultimul în 1990.

Din generațiile mai apropiate, un exemplu interesant e cel al lui Kim Clijsters. Ea a cedat în patru finale, Roland Garros 2001 și 2003, US Open 2003 și Australian Open 2004, abia apoi a putut îmbrățișa o cupă de Grand Slam, US Open 2005. Mai târziu, revenită după retragerea temporară, a cîștigat alte trei titluri, US Open 2009 și 2010, Australian Open 2011.

Alte jucătoare au disputat finale majore, dar nu au ajuns la trofeu. Elena Dementieva, spre exemplu, a jucat în 2004 în ultimul act atât la Roland Garros, cât și la US Open.

A pierdut de fiecare dată în fața unei compatrioate, apoi nu s-a mai apropiat de vreun trofeu de Mare Șlem. Dinara Safina a jucat și ea de 3 ori cu cupa în vizor, fără a o putea atinge însă. La Australian Open 2009, Roland Garros 2008 și 2009 ea a fost acolo, în finală, dar nu a câștigat, iar rezultatele ulterioare au scăzut mult. Dintre jucătoarele active, e cazul lui Caroline Wozniacki, finalistă la US Open 2009 și 2014, niciodată învingătoare.

O altă situație e cea a Ivei Majoli. Ea a triumfat la Roland Garros 1997 și a rămas doar cu acel trofeu mare, după mai izbutind doar un sfert de finală, în anul următor, tot la Paris.

Halep crede însă că are timpul de partea ei. "Simt că am mulți ani în față. Ani în care să muncesc și să pot juca multe finale", a spus ea. La 25 de ani, sună foarte convingător

Exemple la băieți

Unul dintre cazurile cele mai notorii e al lui Ivan Lendl. Jucător extrem de valoros al anilor '80, el a pierdut 4 finale majore, Roland Garros 1981, US Open 1982, Australian Open 1983 și US Open 1983, înainte de a reuși să câștige una. S-a impus la Paris, în 1984, apoi și-a dus totalul carierei la 8 trofee de Grand Slam.

Cel pe care îl antrenează, Andy Murray, a suferit la fel înainte de a ajunge campion de Mare Șlem. US Open 2008, Australian Open 2010 și 2011, Wimbledon 2012 sunt finalele ratate, dar în 2012, la US Open, a spart seria neagră, iar acum are 3 trofee majore în vitrină.

"Pot să spun că am fost acolo, aproape, dar din nou am pierdut. Nu pot schimba nimic, trebuie doar să privesc înainte"
Simona Halep

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (9)
merace
merace  •  13 Iunie 2017, 22:00

Important e ca Simona e de ani buni in Top 5 mondial, si acum se lupta pentru locul 1 mondial, intr-o situatie de punctaje foarte stranse intre primele 3 clasate. Fata de campioanele inalte si robuste, ca Serena si Sharapova, care s-au impus de la varste mai tinere, Simona e scunda dar agila, si poate din cauza asta are de muncit mai mult. Dar eu sunt convins ca ea poate sa ajunga no.1 mondial, si poate si sa castige Grand Slam-uri. Hai Simona!

catalynn
catalynn  •  13 Iunie 2017, 18:10
Postat de Nicolae Grecu pe 13 Iunie 2017, 17:34

Chestia cu suprafetele: Simona e buna pe zgura, perfect de acord. Cele mai multe titluri le are pe hard si nu pentru ca sunt turnee mai multe, ci pentru ca se descurca de minune. OK, imi puteti explica, Mr. Huidu&Gainusa, cum poate fi o jucatoare excelenta pe zgura si hard si slaba pe iarba?

Djokovici a fost si el extrem de aproape de GS in 2015 si 2016 de altfel l-a si facut in decursul unul an (4 GS consecutive) precum Serena, doar ca nu in acelasi an :-) Simona se descurca extrem de bine si pe hard, insa problema e ca pe hard are adversare mult mai puternice decat pe zgura, iar pe iarba nu prea putem vorbi despre specialiste. De exemplu Pliskova va fi mult mai greu de batut pe hard unde o sa iti dea 15 asi pe meci decat pe zgura unde loviturile sale ca din tun sunt mult atenuate de suprafata de joc. Deci, in opnia mea, a castiga la USO este mult mai dificil decat a castiga Wimbledon. Insa pana la urma depinde mult si de noroc, adica ce tablou va avea si ce adversare ii vor iesi in cale, daca ploua sau nu, forma de moment si alte mici detalii care atunci cand trebuie sa castigi 7 meciuri consecutiv si nu domini circuitul autoritar precum o Serena, pot face la final diferenta. Succes!

1626497344230564
Nicolae Grecu  •  13 Iunie 2017, 17:34

Chestia cu suprafetele: Simona e buna pe zgura, perfect de acord. Cele mai multe titluri le are pe hard si nu pentru ca sunt turnee mai multe, ci pentru ca se descurca de minune. OK, imi puteti explica, Mr. Huidu&Gainusa, cum poate fi o jucatoare excelenta pe zgura si hard si slaba pe iarba?

Vezi toate comentariile (9)
Comentează