Finalele pierdute și apăsarea lor » Cum se poate inspira Halep de la marile jucătoare de tenis

Simona Halep a ajuns deja de două ori în ultimul act al unui turneu de Mare Șlem. Când va veni victoria?

Uneori se întâmplă așa, ca în cazul Jelenei Ostapenko: parcurgi tabloul, te califici într-o finală majoră și reușești să o câștigi. În cazul ei, realizarea e și mai deosebită pentru că reprezintă primul titlu de orice fel din cariera ei. O carieră care apoi poate prinde aripi sau se poate hrăni din acea unică izbândă. Alteori însă, drumul nu e direct, conține curbe, suișuri și coborâșuri, iar succesul deplin nu vine imediat. Poate nu vine deloc. Tenisul oferă exemple numeroase din toate categoriile.

Pentru Simona, sunt două finale de Mare Șlem pierdute. Ambele la Roland Garros, ambele cu șanse de partea ei pentru a se impune. Gustul amărui al lui 2017 încă persistă, cel din 2014 probabil s-a estompat de mult.

"Am convingerea că va trece peste. A doua finală de Mare Șlem. E ceva minunat să ajungi acolo, dificil să învingi. De aceea e ceva special când, în fine, reușești să câștigi una. Mulți jucători au pierdut multiple finale înainte de a se impune, până la urmă, într-una", spunea antrenoru Darren Cahill pe site-ul WTA.

Înainte de a cuceri primul său titlu major dintr-un total de 18, Roland Garros 1974, Chris Evert pierduse trei finale, Roland Garros și Wimbledon 1973, Australian Open 1974. Imediat însă ce a cucerit Parisul, s-a impus și la Londra, în același an, iar trofeele au continuat să se adune, până-n 1986.

Nici Martina Navratilova nu a avut succes imediat, iar în cazul ei așteptarea a fost mai mare. A pierdut în 1975 în ultimul act la Australian Open și Roland Garros, iar primul ei titlu a sosit abia în 1978, la Wimbledon. În total, a strâns tot 18, ultimul în 1990.

Din generațiile mai apropiate, un exemplu interesant e cel al lui Kim Clijsters. Ea a cedat în patru finale, Roland Garros 2001 și 2003, US Open 2003 și Australian Open 2004, abia apoi a putut îmbrățișa o cupă de Grand Slam, US Open 2005. Mai târziu, revenită după retragerea temporară, a cîștigat alte trei titluri, US Open 2009 și 2010, Australian Open 2011.

Alte jucătoare au disputat finale majore, dar nu au ajuns la trofeu. Elena Dementieva, spre exemplu, a jucat în 2004 în ultimul act atât la Roland Garros, cât și la US Open.

A pierdut de fiecare dată în fața unei compatrioate, apoi nu s-a mai apropiat de vreun trofeu de Mare Șlem. Dinara Safina a jucat și ea de 3 ori cu cupa în vizor, fără a o putea atinge însă. La Australian Open 2009, Roland Garros 2008 și 2009 ea a fost acolo, în finală, dar nu a câștigat, iar rezultatele ulterioare au scăzut mult. Dintre jucătoarele active, e cazul lui Caroline Wozniacki, finalistă la US Open 2009 și 2014, niciodată învingătoare.

O altă situație e cea a Ivei Majoli. Ea a triumfat la Roland Garros 1997 și a rămas doar cu acel trofeu mare, după mai izbutind doar un sfert de finală, în anul următor, tot la Paris.

Halep crede însă că are timpul de partea ei. "Simt că am mulți ani în față. Ani în care să muncesc și să pot juca multe finale", a spus ea. La 25 de ani, sună foarte convingător

Exemple la băieți

Unul dintre cazurile cele mai notorii e al lui Ivan Lendl. Jucător extrem de valoros al anilor '80, el a pierdut 4 finale majore, Roland Garros 1981, US Open 1982, Australian Open 1983 și US Open 1983, înainte de a reuși să câștige una. S-a impus la Paris, în 1984, apoi și-a dus totalul carierei la 8 trofee de Grand Slam.

Cel pe care îl antrenează, Andy Murray, a suferit la fel înainte de a ajunge campion de Mare Șlem. US Open 2008, Australian Open 2010 și 2011, Wimbledon 2012 sunt finalele ratate, dar în 2012, la US Open, a spart seria neagră, iar acum are 3 trofee majore în vitrină.

"Pot să spun că am fost acolo, aproape, dar din nou am pierdut. Nu pot schimba nimic, trebuie doar să privesc înainte"
Simona Halep