SPORTURI  »  TENIS  »  CUPA DAVIS

GALERIE FOTO E din nou în centrul atenției! Arbitrul care a penalizat-o pe Serena Williams a "recidivat" și în Cupa Davis

FOTO: Reuters +10   FOTO
FOTO: Reuters

Articol de GSP - Publicat luni, 17 septembrie 2018 09:11

Carlos Ramos, arbitrul care a condus finala controversată de la US Open dintre Serena Williams (36 de ani, 16 WTA) și Naomi Osaka (20 de ani, 7 WTA), câștigată de japoneză în două seturi, s-a aflat din nou în centrul atenției la confruntarea din Cupa Davis dintre Croația și Statele Unite, 3-2. 

Arbitrul portughez, cel care i-a acordat 3 avertismente Serenei Williams în finala de la US Open, l-a taxat și pe croatul Marin Cilic (29 de ani, 6 ATP), în timpul meciului pierdut duminică de croat în fața americanului Sam Querrey (30 de ani, 59 ATP), scor 7-6, 6-7, 3-6, 4-6. 

Portughezul l-a avertizat pe Cilic cu un "code violation" după ce croatul și-a distrus racheta în setul secund, pierdut în tie-break după ce a condus cu 6-1. Fiind la prima abatere, Cilic nu a pierdut vreun punct sau vreun game, așa cum s-a întâmplat cu Serena Williams la finala de la Flushing Meadows.

Carlos Ramos e considerat unul dintre cei mai drastici arbitri din circuit, recunoscut pentru faptul că nu se ferește să aplice penalizări jucătorilor de top.

În ciuda înfrângerii lui Cilic, Croația s-a calificat în finala Cupei Davis după ce Borna Coric (21 de ani, 18 ATP) l-a învins în meciul decisiv pe Frances Tiafoe (20 de ani, 40 ATP), la finalul unui meci dramatic de 4 ore, 6-7, 6-1, 6-7, 6-1, 6-3. Croații se vor duela în finală cu Franța, care a trecut cu 3-2 de Spania.

Vezi și:  Și-a anunțat retragerea din echipa de Cupa Davis a României după eșecul cu Polonia: "Îmi pare rău că s-a terminat"

Citește și:
Tragedie! Fotbalistul a murit pe loc, după ce a fost lovit de fulger
Campionate
Tragedie! Fotbalistul a murit pe loc, după ce a fost lovit de fulger
Cum a ajuns să arate stadionul fostei campioane a României, pe care au jucat mari echipe ale Europei » Dinamo și FCSB au jucat „acasă” aici!
Special
Cum a ajuns să arate stadionul fostei campioane a României, pe care au jucat mari echipe ale Europei » Dinamo și FCSB au jucat „acasă” aici!
Noul atacant al Rapidului a ajuns la București! Pancu e încântat: „Foarte bun, o să vezi!”
Superliga
Noul atacant al Rapidului a ajuns la București! Pancu e încântat: „Foarte bun, o să vezi!”
Viitoarea mireasă a fotbalistului de la FCSB a dat o fugă la Paris: „Cele mai frumoase rochii! Și am băut Pornstar Martini”
Superliga
Viitoarea mireasă a fotbalistului de la FCSB a dat o fugă la Paris: „Cele mai frumoase rochii! Și am băut Pornstar Martini”
Carrefour vinde magazinele către proprietarul spitalului Memorial din București, în Turcia. Cel mai mare lanț turc de magazine alimentare împrumută 250 milioane de dolari pentru achiziție
Profit.ro
Carrefour vinde magazinele către proprietarul spitalului Memorial din București, în Turcia. Cel mai mare lanț turc de magazine alimentare împrumută 250 milioane de dolari pentru achiziție
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Omul din umbră din echipa „Zeiței de la Montreal”: „Nota 10? Meritul Nadiei 80%. Eu – 1%!” + De ce nu vorbește Comăneci despre barbariile lui Karolyi

Dinamo își schimbă din nou sigla!


Comentarii (7)
dinamo_fan
dinamo_fan  •  17 Septembrie 2018, 10:57

ati "recidivat" voi cu ineptii cancaniste. omul isi face meseria si aplica regulamentul, asta nu e nici o recidiva. e un lucru normal pe care il fac miliarde de oameni ni fiecare zi. singurii recidivisti sunt cancanistii spiristi din redactia de impachetat peste care intoxica, exagereaza si scot din context orice stire de dragul cancanului.

dinamo_fan
dinamo_fan  •  17 Septembrie 2018, 11:11

gsp recidiveaza zilnic in imbecilitate.

anne1970_ar
anne1970_ar  •  17 Septembrie 2018, 21:50
Postat de indolentu pe 17 Septembrie 2018, 18:57

ba tu ce vezi aiurea in articolu asta?titlu ie scris cu ghilimele la recidiva iar in articol scrie clar ca a penalizat ruperea rachetei de catre cilici asa cum a facut si cu serena in finala deci unde i can canu?nu s a intimplat asa ceva nici in finala us open nici in meciu de cupa devis?

N=ai priceput nimic, treci la loc. De fapt, dupa limbajul tau colorat, nici nu ma mir.... "Ba"e un cuvant specific unei anumite zone din Romania ...

Vezi toate comentariile (7)
Comentează