TENIS  ·  TENIS DE MASĂ

INTERVIU EXCLUSIV // Ovidiu Ionescu, vicecampionul european la tenis de masă: „Simt că nu mai există graniță cu asiaticii!”

Articol de — Vineri, 03 Mai

Vicecampion european la simplu și medaliat cu argint la Mondiale, în proba de dublu, Ovidiu Ionescu și-a stabilt targetul pentru viitor. Vrea să urce pe podium la Jocurile Olimpice.

După 14 ani, un cuplu din Europa a reușit să spargă bariera asiatică și să urce din nou pe podium, la Mondiale, în proba de dublu masculin. Între cei doi curajoși temerari s-a aflat și buzoianul Ovidiu Ionescu (29 de ani).

Românul a făcut pereche cu ibericul Alvaro Robles și a ajuns până în finală! O săptămână de vis, o performanță remarcabilă după care, recunoaște, că nu a putut dormi câteva zile bune. 

„Nu știam ce se întâmplă. Mă puneam în pat, dar doar mă zvârcoleam. Adrenalina aia, euforia de după rezultat. Sincer, au trebuit să treacă zile bune până să am puțină liniște interioară”, spune Ovidiu. „Prietena mea s-a speriat, pe la patru dimineața mă găsea treaz. Dar acum a trecut starea de euforie”.

Ovidiu spune că același lucru a pățit și după argintul din 2018 de la Alicante, de la Europene, doar că acum simte că rezultatul e și mai mare.

„E vorba de Mondiale, aici se bat numai asiaticii. Pentru europeni e cam teritoriu închis. Dar uite că noi am arătat că se poate. Și acest rezultat îmi dă speranțe că putem și mai mult. Cel puțin în ceea ce mă privește”, spune buzoianul. 

Cum a ajuns să facă dublu cu Robles?

Ovidiu și Alvaro nu sunt la prima ispravă împreună. Anul trecut, la Openul Chinei, un turneul de categoria Platinum, cel mai mare rang, au jucat finala! În semifinale i-au învins pe campionii mondiali Ma Long și Xu Xin, pentru ca în ultimul act să piardă la alți chinezi, Zhendong și Lin Gaoyuan.

„Cum am ajuns să facem dublu împreună? Cred că se întâmpla prin noiembrie 2017. Atunci ne pregăteam amândoi la Dusseldorf, și eu l-am abordat. Nu aveam parteneri stabili de dublu și i-am propus să încercăm. A fost de acord, mai ales că avem stiluri diferite, ne ajutăm. Am vrut să participăm, țin minte, la Openul Qatarului, dar nu am putut intra în calificări, pentru că nu aveam clasament. La Openul Chinei am avut noroc, nu s-au înscris mulți în calificări. Și de acolo, am jucat finala”, își amintește Ovidiu.

Povestește ce premoniție a avut românul atunci. „I-am spus lui Alvaro, că dacă participăm împreună la mai multe turnee și ne facem un clasament, la Mondiale cu o tragere bună, avem șanse să ajungem sus. Acum, la Budapesta, la Mondiale, și-a adus aminte. Și din favoriți 7, uite că am jucat finala”, spune mândru Ovidiu Ionescu. 

Miza pe dublu mixt

Pentru că proba de dublu masculin nu mai este probă olimpică din 2008, Ovidiu Ionescu mărturisește că ținta lui rămâne proba de dublu mixt. „Acolo cred că avem șanse. Să nu se creadă acum că sunt un înfumurat și că gata, am luat și eu o medalie și mă dau mare. Dar eu sper, în nebunia mea, că pot urca împreună cu Bernadette Szocs pe podiumul olimpic. Ne antrenăm împreună la Bremen și vorbim de multe ori despre asta. Ar fi ceva incredibil pentru România. Important e ca acum să ne calificăm între cele 16 perechi de la Tokyo și abia apoi putem să ne facem alte planuri”, spune Ovidiu. 

La Mondiale au fost eliminați de o pereche din Hong Kong, 4-1, dar spune că rezultatul e mincinos, pe undeva. „Am condus în fiecare set cu 4-2, 6-2, am avut 10-8, dar am pierdut seturile. Cred însă că putem mult mai mult”, consideră Ovidiu. 

Nu a simțit sărbătoarea de Paște

Ovidiu Ionescu nu a ajuns acasă, la Buzău, de Paște. „Am terminat concursul de la Budapesta sâmbătă, și de acolo am plecat direct la echipa de club, în Germania. Primeam pe telefon felicitări, încurajări, și acolo mai apărea și câte un «Paște fericit!» sau «Christos a înviat!». Atunci am realizat, aoleu, e Paștele. Cu meciurile, cu concursurile, nici nu am știut când a trecut. Dar asta e viața. Până acum, cred că doar de Crăciun nu am jucat niciodată. În rest, de Revelion, de Paște, am jucat mereu", povestește Ovidiu. A avut însă familia aproape, pe iubita sa, și a simțit sprijinul. "Și la Mondiale, iubita mea, Marina a ajuns la sală cu cinci minute înainte de a începe finala. Pentru mine a contat enorm. Le mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături, de la federație la familie, prieteni, colegi, clubului meu din Germania”, a declarat Ovidiu. 

Promisiunea lui Alvaro

Spaniolul Alvaro Robles (28 de ani), joacă, la fel ca și Ovidiu Ionescu în Germania. Ibericul e la TTC Bergneustadt, iar românul e la Post SV Mühlhausen. După ce au cucerit argintul mondial, la Budapesta, cei doi și-au făcut câteva promisiuni. „El mi-a promis că vine să viziteze România, i-a plăcut foarte mult ceea ce eu am mai postat pe Facebook și instagram. Acum, că și prietenele noastre s-au cunoscut, putem face o vacanță împreună. Singurul nostru dușman, cum se spune, e timpul. Că nu prea avem când”, a spus Ovidiu. 

ovidiu ionescu

INTERVIU / Ovidiu Ionescu: „Simt că nu mai există graniță cu asiaticii!”

Ovidiu Ionescu vorbește despre calificările la Tokyo, despre disputele cu chinezii și cu asiaticii, în general. Mentalul său e pregătit să facă față oricărei provocări

- Ovidiu, ce faci? Ești în Germania?

- Da, merg la antrenament. Starea de euforie a trecut, o luăm de la capăt. Muncă, muncă și iar muncă. La tenis de masă asta e baza. Nu degeaba chinezii au rezultate. Ei dorm în sala de antrenament! (râde)

- Ce urmează pentru tine acum?

- Ca să fiu sincer, mă gândesc la Jocurile Europene, de la Minsk, de la finalul lunii iunie. Acolo voi participa împreună cu Bernadette la proba de dublu mixt. Poate reușim să calificăm echipa la Tokyo. 

- Ce rezultat vă trebuie?

- Oooo, trebuie să câștigăm concursul. Mai obțin locuri la Tokyo primii trei de la individual, plus echipele câștigătoare.

- Aveți o șansă că nu sunt asiaticii, nu?

- Vă spun sincer, pentru mine nu mai există graniță cu asiaticii. În calificări orice e posibil. Am câștigat împotriva lor. Aș putea spune că singurii care sunt cu un pas în fața tuturor sunt chinezii. În rest nu sunt de speriat. În funcție de zi, de tragere, de noroc, se poate face un rezultat.

 - Vor fi 16 perechi de dublu mixt la Tokyo. Voi trebuie să fiți între ele, nu?

- Da, neapărat. Fiecare țară are dreptul la o singură pereche. Vor fi turnee de calificare. Degeaba ești tu lider mondial, trebuie să te califici separat pentru proba de mixt. De aceea am vorbit cu Berni și noi ne axăm pe asta. Firește că vrem ca și echipele să ajungă la Tokyo. Că dacă ai echipă, ai automat și doi calificați la simplu. Și tot așa. Dar procesul ăsta de calificare abia începe. E mai complex ca niciodată, nici noi nu știm cu adevărat toate detaliile. 

5probe de la tenis de masă vor figura în programul olimpic din 2020: individual (feminin și masculin), echipe (feminin și masculin) și dublu mixt

2005fusese ultimul an cu o echipă europeană pe podium în proba de dublu masculin până la isprava lui Ionescu și Robles. Atunci perechea germană formată din Timo Boll și Chistian Suss cucerea medalia de argint. În 2007, 2009, 2011, 2013, 2015 și 2017 podiumul mondial a fost ocupat complet de jucători din Asia

47este locul mondial pe care se află românul, la simplu. În martie 2019, el a fost pe poziția 39, cea mai bună în ierarhia ITTF

Repartizarea medaliilor României la CM de tenis de masă

 tabel

Citește și:

Cât contează Campionatele Mondiale în calificarea la JO de la Tokyo



Adrian a omorât 3 femei, după ce le-a violat. Șocant ce s-a întâmplat acum cu 'taximetristul morții'

Libertatea

Comentarii (2)

fibra  •  03 Mai 2019, 13:38

Ovidiu esti de toata isprava.Ma bucur sincer pentru tine.Sa fii sanatos si sa ai rezultate cat mai bune in continuare.

Manolescu Remus  •  03 Mai 2019, 12:17

BRAVO Ovidiu !

Vezi toate comentariile (2)

Comentează

Agenda

Oră Competiție / Post TV
11:00 Tenis, WTA

Turneul din Moscova

Digi 2
13:00 Tenis, WTA

Turneul din Luxemburg

Digi 4
Program TV complet

Liga 1

Acum, în direct

Urmărește aici

acum!
×