Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat miercuri, 12 martie 2025 20:57 / Actualizat miercuri, 12 martie 2025 20:57
Ion Țiriac (86 de ani) a vorbit pe larg la „Prietenii lui Ovidiu” despre testele medicale pe care trebuie să le facă din șase în șase luni ca să mai poată pilota avioanele pe care le deține.
Miliardarul a dezvăluit că în acest moment are trei avioane și un elicopter, dar că preferă să nu se urce la manșă în elicopter, fiind „un aparat de zbor care este sută la sută dependent de vreme”.
- Domnule Țiriac, ochelarii ăștia fumurii sunt de vedere?
- Nu, nu, nu de vedere. Mi-am aranjat ochii din nou acum zece zile și văd de aici până la Ploiești fără niciun fel de probleme.
- Ce înseamnă că v-ați aranjat ochii?
- Laser. Adică, pe vreme ce trece, și ochii mai îmbătrânesc. Și atunci, din când în când, dacă vrei să-i mai ai, te duci acolo și, durează zece secunde, îți pune laserul ăla pe ei și ai plecat acasă.
Ion Țiriac: „Permisul meu de pilot profesionist s-a transformat în pilot privat”
- Când pilotați avionul, pilotați cu ochelari sau fără?
- Nu, nu, păi n-aveam nevoie de ochelari. În schimb, s-a schimbat legislația. Americanii sunt diferiți de europeni. La americani organizația care reglementează este FAA (n.r. Federal Aviation Administration / Administraţia Federală a Aviaţiei), în Europa e EASA (n.r. European Union Aviation Safety Agency / Agenția pentru Siguranța Aviației a Uniunii Europene). În Europa, la 60 de ani, permisul meu de pilot profesionist s-a transformat în pilot privat. Deci nu mai poți să fii angajat de o linie aeronautică. Înainte să fac 60 de ani, puteam să zbor pentru Lufthansa.
- Acum sunteți privat.
- Acum am devenit privat. Ai același drepturi, același lucruri, numai că este privat. Eu mi-am prelungit permisul meu de elice, acum 40 de ani ăla a fost primul permis pe care l-am avut. Avionul cu tărtăreață, cu elice, nu știu ce... Am cumpărat un avion pentru Africa, un „Caravan", așa se numește. Îți trebuie în Africa, că aterizează pe pământ, aterizează în curte la mine, și de asta mi l-am luat. Și trebuia să-mi prelungesc permisul american.
- Am înțeles, deci are o singură elice.
- O elice. Americanii mi-au dat permisul meu ATPL (nr. Airline Transport Pilot Licence / Licență de pilot de transport aerian). Asta înseamnă permis pentru profesioniști. Americanii îți dau atât timp cât ai „medicalul" în regulă. „Medicalul" îl dau o dată la șase luni.
„Îți face teste pentru vedere, inimă, te întreabă și cum te cheamă, ca să nu fii complet nebun”
- Îl dați că vreți la șase luni sau e obligatoriu?
- Sunt obligat. La fiecare șase luni, eu mă duc la Spitalul Militar, în București. Sau mă duc la Paris sau la orice organizație acreditată. Îți face teste pentru vedere, inimă, te întreabă și cum te cheamă, ca să nu fii complet nebun, ca să o iei pe arătură. Vede despre ce este vorba, iar dacă ești sănătos îți pune ștampila și ești în regulă.
- Am înțeles că sunt și niște teste speciale?
- M-au băgat într-o cușcă pe mine. Autoritatea română a zis: „Domn' Țiriac, dumneata trebuie să nu dai în zbor testele". Dar eu îl dau în zbor. ... mai reduce un motor, aterizezi cu un motor și așa mai departe. Testul ăsta îl dau la șase luni. Dar e mult mai bine să-l faci în cușcă. Adică să-l faci în simulator.
- Există simulator și în România?
- Nu, nu, nu. Este unul la Dubai și unul la Londra pentru „bombardeurile" astea. Atâta. Unul la Dubai și unul la Londra. În afară de Statele Unite, Canada și așa mai departe.
- Bun și-aveți licență pentru toate tipurile de avion?
- Nu. Fiecare tip, licența lui.
„Eu zbor la 17 kilometri sus. Avioanele normale de linie zboară undeva până la 10 kilometri”
- Iertați-mă că vă întreb, câte avioane aveți?
- Trei avioane și un elicopter.
- Și conduceți și elicopter?
- Nu. N-am vrut niciodată. Elicopterul este un aparat de zbor care este sută la sută dependent de vreme. E norul ăla acolo, putem să mergem, că nu e atâta, ci mai ieșim din nor, mai intrăm, nu știu ce, nu știu cum... Totdeauna sută la sută greșeală de pilot! E dependent absolut de vreme. Și atunci nu mi-am luat. Prefer să mă ducă altcineva și când văd eu că nu-mi place, ne întoarcem. Sau ne lăsăm jos.
- Mie mi-e frică.
- Dacă faci ce trebuie, nu ți-e frică. Eu zbor la 17 kilometri sus. Avioanele normale de linie zboară undeva până la 10 kilometri.
- Atât de sus?
- Da, pentru că acolo este mult mai liniștit, ai vreme mai cumsecade, ai absolut tot.
Un „Bombardier” costă 80 de milioane! „Și aștepți vreo trei, patru ani”
- Dar trebuie să fie și un avion performant, că nu orice avion se duce până acolo.
- Păi, este. De asta îl am, ca să fie.
- Cât costă un "Bombardier" d-ăsta?
- Mâine dimineață nu cred că sunt, trebuie să așteptați acuma... Eu nu mi-am luat unul nou, cu toate că și feciorul voia să-mi ia unul nou, dar nu mi-am luat, pentru că-s prea bătrân. Al meu merge extraordinar. Am schimbat Bombardier 5.000 cu unul care e 6.000. Ca să zboare 14 ore. Că poate voiam să mă duc la Los Angeles de la București.
- Vă mai duceați în Namibia, nu?
- În Namibia, da. Mergeam și cu 5.000-ul, dar în Africa de Sud, încă două ore nu le aveam.
- Dar nu mi-ați spus cât costă.
- Ultimul, care e 7.500, costă vreo 80 de milioane! Și aștepți vreo trei, patru ani!
Urmărește aici toată emisiunea cu Ion Țiriac


