SPORTURI  »  TENIS  »  WTA MONTERREY

Jaqueline Cristian, eliminată în primul tur la Monterrey, după a 3-a înfrângere consecutivă

Jaqueline Cristian, eliminată de la Monterrey/Foto: Imago Images
Jaqueline Cristian, eliminată de la Monterrey/Foto: Imago Images

Articol de - Publicat marti, 19 august 2025 10:18 / Actualizat marti, 19 august 2025 10:20

Jaqueline Cristian (27 de ani, 50 WTA) a fost eliminată în primul tur al turneului de categorie WTA 500 de la Monterrey, după o înfrângere în 2 seturi, 3-6, 5-7, în fața lui Leylah Fernandez (22 de ani, 33 WTA), favorita numărul 7 a competiției.

La aproape două săptămâni după eliminarea de la Cincinnati, Jaqueline Cristian a revenit din nou pe teren, în Mexic, la Monterrey. Românca a avut-o ca adversară pe canadianca Leylah Fernandez, una din favoritele la titlu.

Jaqueline Cristian, învinsă în 2 seturi de favorita numărul 7 a competiției

Meciul a durat doar o oră și 33 de minute, iar sportiva de 27 de ani nu a rezistat în fața adversarei. Fernandez a făcut rapid break-ul în setul inaugural, care s-a încheiat în 35 de minute: 3-6.

Secvența secundă a fost mult mai echilibrată, Cristian și Fernandez oferind un duel spectaculos. În primele 10 game-uri, ambele jucătoare au izbutit să își câștige propriul serviciu, astfel că scorul a devenit 5-5.

A fost momentul în care tenismena de pe locul 33 mondial și-a arătat calitățile, a făcut break-ul și apoi a închis meciul: 6-3, 7-5. În optimile de finală, Leylah Fernandez va juca fie cu Rebecca Sramkova (28 de ani, 38 WTA), fie cu Victoria Rodriguez (30 de ani, 420 WTA).

În schimb, pentru Jaqueline este a 3-a înfrângere consecutivă, după cea contra Elenei Rybakina, în turul 3 la Montreal, și cea împotriva Marketei Vondrousova, în primul tur la Cincinnati.

Prima „rachetă” a României se pregătește acum de participarea la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului.

Alte 3 jucătoare de tenis din România au evoluat în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore au mai evoluat și alte jucătoare din România. Patricia Țig (31 de ani, 215 WTA) a fost învinsă de Jodie Burrage (26 de ani, 168 WTA), scor 4-6, 0-6, în calificările pentru US Open, iar Gabriela Ruse (27 de ani, 67 WTA) a pierdut împotriva lui Hailey Baptiste (23 de ani, 49 WTA), scor 2-6, 6-7 (2), în primul tur de la Cleveland.

În schimb, Sorana Cîrstea (35 de ani, 112 WTA) continuă să arate o formă excelentă, obținând un succes în primul tur de la Cleveland, scor 6-4, 6-1, împotriva japonezei Moyuka Uchijima (24 de ani, 92 WTA).

Citește și:
Becali și Șucu construiesc de zor » Imaginile surprinse astăzi lângă București: asta l-a convins pe Pancu să semneze!
Superliga
Becali și Șucu construiesc de zor » Imaginile surprinse astăzi lângă București: asta l-a convins pe Pancu să semneze!
Lovitură în Superliga! Tatăl lui Eissat, Sorin Blejnar și Tăriceanu au venit să cumpere clubul: „Am avut primele discuții”
Superliga
Lovitură în Superliga! Tatăl lui Eissat, Sorin Blejnar și Tăriceanu au venit să cumpere clubul: „Am avut primele discuții”
Alertă la FRF, după dezvăluirile Gazetei! Sesizare de urgență în scandalul momentului » Președintele riscă doi ani de suspendare!
Liga 2
Alertă la FRF, după dezvăluirile Gazetei! Sesizare de urgență în scandalul momentului » Președintele riscă doi ani de suspendare!
Hegemonie absolută a unui miliardar! „Becali de Tijuana” are 23 de copii și a cumpărat tot fotbalul mexican: „Femeia este animalul meu preferat”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Hegemonie absolută a unui miliardar! „Becali de Tijuana” are 23 de copii și a cumpărat tot fotbalul mexican: „Femeia este animalul meu preferat”
Gigafabrică de miliarde euro în România
Profit.ro
Gigafabrică de miliarde euro în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Hegemonie absolută a unui miliardar! „Becali de Tijuana” are 23 de copii și a cumpărat tot fotbalul mexican: „Femeia este animalul meu preferat”

Impact MAJOR în Superliga! » FIFA a aprobat două noi reguli parcă făcute special pentru fotbalul românesc


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează