SPORTURI  »  TENIS  »  TRANSFORMARE

Jelena Dokic în bătălia corpului și a minții » A slăbit 53 de kilograme în 18 luni!

Jelena Dokic pe când avea 120 de kilograme (stânga) și acum Foto Instagram
Jelena Dokic pe când avea 120 de kilograme (stânga) și acum Foto Instagram

Articol de - Publicat luni, 18 mai 2020 18:47

Jelena Dokic are 37 de ani, a fost copil-minune în anii 2000 și a dus o luptă aspră din punctul de vedere mintal în urma abuzurilor tatălui, reflectată și în plan fizic. Și-a găsit însă echilibrul și caută să-l păstreze

Este o înfruntare continuă. Rănile din trecut nu se vindecă niciodată complet, cicatricile tresar când și când, mintea reacționează. Jelena știe acest lucru foarte bine, din proprie experiență, una amară cât încape. Acum totul pare în regulă – și este, în bună măsură. Australianca născută în Croația, la Osijek, dar care a reprezentat Iugoslavia, apoi Serbia, între 2001 și 2005, zâmbește, și-a recăpătat stima de sine, are conștiința propriei valori. Până când o amintire tăioasă o săgetează. Și atunci trebuie din nou să fie tare.

Recent, ea a publicat pe contul official de Instagram un mesaj lung, în care subliniază cât de important e drumul pe care a pornit. Acum 2 ani ajunsese să cântărească 120 de kilograme, o reacție fizică necontrolată la numeroasele și durele abuzuri suferite de-a lungul anilor din partea tatălui ei, Damir. A decis însă că trebuie să schimbe ceva și a reușit. În 18 luni a scăpat de 53 de kilograme, în două faze: primele 20 singură, restul urmând o dietă personalizată pe care i-a alcătuit-o Belinda, consultantul ei personal de la compania Jenny Craig, specializată în probleme de nutriție.

Carieră cu vârfuri excelente

Jelena Dokic în bătălia corpului și a minții » A slăbit 53 de kilograme în 18 luni!
Jelena Dokic la Roma, în 2001, când a cucerit titlul Foto Guliver/GettyImages

Dokic, acum în vârstă de 37 de ani, semifinalistă la Wimbledon 2000, la doar 17, a avut o carieră frământată de schimbări, accidentări, reveniri, încheiată oficial în 2014. A urcat până pe locul 4 în clasamentul mondial, în august 2002, și a atins măcar sferturi de finală la trei din cele patru turnee de Mare Șlem, Australian Open, Roland Garros și Wimbledon. De când a început regimul, și-a documentat evoluția pe Instagram, servind drept exemplu de tărie și voință. 

View this post on Instagram

Where there is a will there is a way!!! So many people struggle to find balance when it comes to fitness,health,food and life. It’s actually very difficult to find the balance in our lives especially when it comes to fitness and food. So don’t beat yourself up if you are struggling to find balance. I struggled with this for a long time and I still do sometimes and that’s normal.No one is perfect. In saying that I think it’s important to work hard,try and find a way and solutions. You don’t need to workout for 5 hours a day,7 days a week.But at the same time it’s important to try and move your body every day.A 20 minute walk or a 20 minute home workout is all it takes to break a sweat and feel good both physically and mentally. I am the first to say that I have always been all or nothing type of person.But I’ve learnt to find the middle ground even though it’s still a challenge at times. I have always been someone who trains for hours and hours a day and if I didn’t do that I felt like I failed and then I wouldn’t do anything at all unless it was a long hard workout. I have learnt to change that and I have learnt to be happy and satisfied with 45 minutes a day.The same goes for my relationship with food.Its all about balance and not going overboard with eating too little or too much. It’s important to except that nothing comes easy in life and that includes our fitness and health goals. You have to work for it,sometimes get up earlier to fit in a workout or do it on your lunch break.But also don’t beat yourself up and know that a little exercise goes a long way and that piece of chocolate that you had won’t kill you. Make yourself,your fitness and health a priority and work for it but don’t forget that you still need to enjoy food,life and even your exercise routine so don’t be too tough on yourself. Find a way and not excuses but remember to have fun along the way. #fitness #fitnessmotivation #fitnessjourney #health #lifestyle #healthylifestyle #healthyliving #balance #balance #transformation #inspo #fitspo #fitspiration #inspiration #motivation #fun #enjoy #enjoylife #workhard #training #workout #melbourne #fitfam #instafit #weightlossjourney #fitnessfun #goals

A post shared by Jelena Dokic 🇦🇺🇦🇺🇦🇺 (@dokic_jelena) on

„Chiar dacă am mai postat poze cu înainte și după, imagini deloc măgulitoare, din timpul călătoriei mele, nu e niciodată ușor să faci public acest lucru. Cred însă că e important s-o faci fiindcă aici, pe Instagram, în mare parte vedem poze frumoase. Este OK, am postat și eu, dar contează să rămânem onești și să arătăm și acele povești, imagini care nu sunt atât de perfecte. Aceasta e realitatea vieții, toți avem istorii dure, bătălii, drumuri proprii, iar eu sunt mândră de ale mele”, a scris Jelena alături la o postare compusă din două poze alăturate, ea la 120 de kilograme și ea, cea de acum. 

”Te întrebi dacă merită... cine sunt și de ce îmi fac mie așa ceva, de ce nu pot găsi soluția și să câștig această bătălie” - Jelena Dokic

Cercul vicios

„Nu sunt aici ca să mă laud cât am slăbit. Este vorba despre lupta dificilă în care încă sunt implicată și care va mai dura multă vreme, bătălia mintală cu mine însămi. Abia apoi vin kilogramele. Decizia de a deveni mai fit și mai sănătoasă vine din cap, din confruntarea cu tine”, continuă ea. „Am avut multe zile dificile și încă am. Obișnuiam să mănânc cu poftă, apoi să mă înfometez, să mă antrenez excesiv, după care nu mă antrenam deloc, să mă simt tristă și vinovată. Era un cerc vicios și, cel mai îngrijorător, nu țineam deloc la mine”, a descris Dokic un traseu experimentat de mulți în asemenea cazuri.

6 titluri WTAa cucerit în carieră Jelena Dokici, cele mai importante fiind Roma și Moscova 2001

„E greu uneori să găsești echilibrul. Dar lupt, cred și nu cedez. Nu contează de câte ori cazi, ci de câte ori te ridici și încerci din nou. Nu e ușor, credeți-mă, știu. Veți avea suișuri și coborâșuri, dar continuați să luptați. Continuați să căutați acea versiune a voastră care e cea mai bună, mai sănătoasă, mai atrăgătoare. Și nu încetați niciodată să vă iubiți pe acest drum”, este îndemnul Jelenei pentru persoanele care trec prin situații identice cu a ei și au nevoie de sprijin.

”Când am început regimul, nu puteam alerga, juca tenis, nu puteam face nimic extrem, așa că am mers mult. A fost ceva plăcut” - Jelena Dokic

Nu a mai suportat

„Am fost sportiv profesionist, să mă urc pe cântar și să-mi arate peste 120 de kilograme a fost ceva extrem de dur, de dificil”, a mărturisit Jelena într-un interviu pentru revista Who. „Ajunsesem într-un punct în care nu mai puteam face lucruri care îmi plac, pe care voiam să le fac, să alerg, spre exemplu. Mă simțeam inconfortabil în preajma oamenilor”. În 2018 însă, și-a spus că e de ajuns. „Am realizat că trebuie să preiau controlul asupra situației pentru că îmi scăpase din mâini ceea ce se întâmpla”, a explicat Dokic.

Un program de viață

Australianca spune că „toți suntem capabili să pierdeam câteva kilograme, dar este vorba despre menținere. Știam că o soluție rapidă nu va dura. Nu voiam o dietă pe termen scurt, ci un program de durată, o schimbare a stilului de viață. De aceea, cele 32 de kilograme date jos cu ajutorul celor de la Jenny Craig au fost cele mai dificile. Dar și partea cea mai importantă. Era vorba despre controlul porțiilor, ceva ce mi-a scăpat din mâini după ce nu am mai jucat tenis”.

Jelena Dokic în bătălia corpului și a minții » A slăbit 53 de kilograme în 18 luni!
Jelena își pregătește singură mesele

Bătăi și jigniri teribile

În autobiografia publicată în 2017, „Unbreakable”, Jelena descrie relația corozivă avută cu tatăl și antrenorul ei, Damir (foto, centru). „Mă bătea rău de tot. A început din ziua în care m-am apucat de tenis și a ajuns la o spirală nesfărșită. Nu doar durerea fizică, dar să auzi la 11, 12 ani acele lucruri urâte... a fost și mai greu pentru mine”. Tatăl abuziv o scuipa pe față, o trăgea de păr și de urechi, pe lovea peste tibii și glezne. În ziua în care a pierdut semifinala de la Wimbledon, în fața lui Lindsay Davenport, în 2000, nu a primit-o la hotel. „Ești patetică, o vacă fără speranță, o rușine. Nu ai ce căuta aici. Du-te să dormi în altă parte. Nu-mi pasă”. A fost găsită de arbitrul turneului, Alan Mills, în vestiar la 11 noaptea, acesta aranjându-i unde să stea peste noapte.

Jelena Dokic în bătălia corpului și a minții » A slăbit 53 de kilograme în 18 luni!

10 victoriiîn fața liderului mondial în funcțiune a reușit australianca, cea mai recentă în 2009

VIDEO EMOȚIONANT. Nu există obstacol peste care să nu trecem! România va fi și mai puternică

Citește și alte știri din tenis

Darren Cahill și-a adus aminte când a fost jefuit într-un tren din Europa

Lovitură neașteptată pentru Simona Halep! Statul român vrea s-o execute silit

De pe patul de spital, Cornel Dinu a vorbit cu GSP despre situația critică a lui Dinamo: „Doar asta mai pot să fac”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează