SPORTURI  »  TENIS  »  WIMBLEDON

Kings of London » Horia Tecău și Jean-Julien Rojer s-au încoronat ieri campioni de dublu la Wimbledon

Articol de , - Publicat duminica, 12 iulie 2015 00:00

Perechea româno-olandeză, favorită numărul 4, s-a impus cu 7-6 (5), 6-4, 6-4, în o oră și 52 de minute, în fața lui Jamie Murray și John Peers (M.Br/Aus)

Cînd totul s-a sfîrșit și Horia s-a lăsat jos, pe genunchi, cu mîinile în cap, o grămadă de lucruri s-au amestecat în fața ochilor. Emoție, ușurare, fericire curgînd năvalnic, ca un foc prin vene, și undeva, printre gene, o imagine veche de 3 ani. Cea cu Tecău și Lindstedt, urcați în Loja Regală și săltînd dezamăgiți trofeele finaliștilor. Era atîta oboseală, tristețe, gol în irișii lor atunci! A treia finală la rînd pierdută, parcă începi să crezi că nu se va mai întîmpla niciodată, că ghinionul te fugărește pe iarba asta rapidă, picantă. "Curînd o să strîng un serviciu întreg de tăvițe", zîmbea amar Horia.

Cupele mari, aurite

Ieri însă, cei doi au primit din mîinile Ducelui de Kent cupele mari, cu interiorul aurit. Le-au putut ridica în voie deasupra capului, simțindu-le greutatea. Greutatea unui trofeu de Mare Șlem, primul pentru fiecare la dublu masculin, primul pentru echipă. Pare că a fost simplu, trei seturi, o intrigă aproape inexistentă, doar cele trei mingi de break din debutul meciului, una pe serviciul lui Rojer, două pe cel al lui Tecău. Dar simplitatea e lucrul cel mai greu de obținut, iar cei doi, favoriții 4, au reușit acest lucru magistral ieri, în finală.

O finală care a început, de fapt, o dată cu turneul. Cu un prim tur scurt, derutant, doar trei game-uri și abandonul adversarilor. Ciudat poate, dar muntele cel mai înalt s-a ivit în cale în runda secundă, cînd Horia și Juls au fost conduși cu 2-0 la seturi de Andre Begemann și Julian Knowle, au revenit și au cîștigat cu 15-13 în decisiv. Și tot așa, mereu căutînd să fie la înălțime, inclusiv în semi finala aprinsă cu Florin Mergea și Rohan Bopanna, altă bătălie a inimilor și a nervilor, 13-11 în setul al cincilea. După atîtea șarje, poate că finala a părut ușoară. De fapt, ei și-au făcut-o așa.

Horia, Omul meciului

Ei și-au netezit singuri drumul, servind cu o constanță și precizie înnebunitoare. John Lloyd, de două ori campion la dublu mixt la Wimbledon, l-a numit în comentariul BBC pe Tecău "Omul meciului", subliniindu-i acuratețea la serviciu, veninul din retur și promptitudinea la fileu. De fapt, cam tot ce-ți trebuie ca să domini într-o finală de dublu. Iar Rojer a fost "Secondantul meritoriu", surprinzînd cu originalitatea loviturilor sale și aducînd fondul sonor necesar al încurajărilor.

Ce mult a contat tie-break-ul primului set! Au avut 6-3 favoriții 4, dar s-au impus la 5, un punct uriaș, poate punctul meciului. A fost nevoie de trei smash-uri, Rojer, Tecău, din nou Rojer, cel decisiv, pentru a pune punct actului celui mai echilibrat al finalei. Apoi, pentru că au reușit să producă fisurile pe serviciul advers, drumul seturilor 2 și 3 a fost ceva mai lin. Cel secund s-a încheiat tot cu un smash, trimis de Horia lung, spre Murray, ca un avertisment al deciziei din rachetă, însoțit de scuza de rigoare.

Iar ultimul punct, un retur în fileu, i-a lăsat să-și vadă visul împlinit într-o după-amiază însorită de vară londoneză, pe un Teren Central cu tribunele încărcate la maximum cu spectatori spilcuiți, aplaudînd politicos și calm o pereche frumoasă care tocmai se impusese în fața unuia de-ai lor. De acum, numele lui Horia Tecău va apărea în două locuri pe tablele verzi din incinta complexului All England Club, ca învingător la juniori, 2002 și 2003, alături de Florin Mergea, și de campion la seniori, cu Jean-Julien Rojer. Primul lor titlu major împreună. Din răbdare, prietenie, optimism, încredere și multă muncă.

340.000 £vor împărți campionii de la Wimbledon la dublu

Drumul pînă la trofeu

Turul 1 Martin Klizan/Lukas Rosol (Svk/Ceh) 3-0 abandon
Turul 2 Andre Begemann/Julian Knowle (Ger/Aut) 1-6, 3-6, 6-4, 6-2, 15-13
Turul 3 Lleyton Hewitt/Thanasi Kokkinakis (Aus/Aus) 7-6 (7), 6-3, 7-6 (1)
Sferturi Marcin Matkowski/Nenad Zimonjici (Pol/Ser, 7) 6-4, 6-3, 7-6(2)
Seminfinale Rohan Bopanna/Florin Mergea (Ind/Rom, 9) 4-6. 6-2, 6-3, 4-6, 13-11
Finală Jamie Murray/ John Peers (M.Br/Aus, 13) 7-6 (5), 6-4, 6-4

Românii care au cucerit trofee de Mare Șlem

  • Ilie Năstase 7
    Simplu: US Open 1972, Roland Garros 1973
    Dublu: Roland Garros 1970 (cu Ion Țiriac), Wimbledon 1973 (cu Jimmy Connors), US Open 1975 (cu Jimmy Connors)
    Dublu mixt: Wimbledon 1970 (cu Rosemary Casals), Wimbledon 1972 (cu Rosemary Casals)
  • Virginia Ruzici 2
    Simplu: Roland Garros 1978
    Dublu: Roland Garros 1978 (cu Mima Jausovec)
  • Horia Tecău 2
    Dublu: Wimbledon 2015 (cu Jean-Julien Rojer)
    Dublu mixt: Australian Open 2012 (cu Bethanie Mattek-Sands)
  • Ion Țiriac 1
    Dublu: Roland Garros 1970 (cu Ilie Năstase)

Ca Ivanisevici

Horia Tecău a reușit să cîștige trofeul de la Wimbledon la a patra încercare, la fel ca Goran Ivanisevici. Croatul fusese învins în finalele din 1992, 1994 și 1998 și s-a impus în ultimul act din 2001. Horia, alături de Robert Lindstedt, s-a înclinat în 2010, 2011, 2012 și a cîștigat-o pe cea din 2015.

"Am avut unele șanse la începutul meciului pe care ar fi trebuit să le tratăm mai bine, dar după aceea ei au început să servească foarte bine și foarte inteligent. Au meritat victoria"
Jamie Murray

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (2)
10203347435200556
Dan Arghir  •  12 Iulie 2015, 21:51

Bravoo baieti , ati castigat un trofeu adevarat.Rugaminte :luati-o si pe Simona la voi in echipa ,jucati la triplu si asa poate castiga si ea ea ceva la simplu.

697003397078653
Paul-Vasile Bucatariu  •  12 Iulie 2015, 13:21

Felicitari, Horia si Julien!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează