SPORTURI  »  TENIS  »  REACȚIE

Nick Kyrgios îl contrazice pe Dominic Thiem: „Nu înțelege cum stau lucrurile!”

Dominic Thiem are o părere singulară despre ajutorul acordat altor jucători Foto Guliver/GettyImages
Dominic Thiem are o părere singulară despre ajutorul acordat altor jucători Foto Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat joi, 30 aprilie 2020 16:05

Dominic Thiem, 26 de ani, 3 ATP, respinge ideea de a-i ajuta pe jucătorii slab clasați, aducând drept argument lipsa de profesionalism a unora, în timp ce Nick Kyrgios, 25 de ani, 40 ATP, are o abordare mai empatică.

Un lanț de reacții după ce liderul mondial, Novak Djokovic, a detaliat o propunere de sprijin pentru jucătorii aflați dincolo de locul 250 în clasamentul ATP. Sprijin pe care să-l ofere cei din Top 100 la simplu și Top 20 la dublu. Poziția cea mai surprinzătoare, aspră și cumva singulară îi aparține lui Dominic Thiem, al treilea jucător al lumii.

Niciunul dintre jucătorii cu clasament slab nu e acum în situația de a lupta pentru viața lui. Am văzut nenumărate cazuri de jucători în circuitul ITF care nu se dedică sută la sută acestui sport, mulți dintre ei se comportă într-un mod total neprofesionist. Nu înțeleg de ce trebuie să le dăm din banii noștri”, a exclamat Thiem săptămâna trecută în presa austriacă. 

Zilele acestea a revenit, detaliindu-și mai mult părerile, dar fără să renunțe la esența acestora. „Nu-mi schimb părerea. Sunt unii jucători pe care nu vreau să-i ajut”, a spus Thiem pentru Spox. „Aș prefera să alegem noi, fiecare în parte, către cine ar trebui dirijați banii, cine îi merită cu adevărat și ar beneficia de ei”, a adăugat.

”Declarațiile mele au fost un pic cam dure, nu am vrut să spun lucrurile într-o formă atât de agresivă. Este o realitate însă, și doar în aceste vremuri pe care le trăim: există oameni, organizații, animale care au mai mare nevoie de ajutorul nostru decât orice sportiv” – Dominic Thiem

O contrareacție la cele exprimate de Thiem îi aparține lui Nick Kyrgios, jucătorul care și-a desenat o imagine de bad boy pe teren, dar care a avut de-a lungul timpului inițiative caritabile emoționante. „Încă nu înțelege cum stau lucrurile”, a scris australianul pe contul său de Instagram. „Noi, cei din top, suntem plătiți prea mult și atunci nu e ajuns pentru toți. E vorba despre a ajuta acolo unde putem, profesioniști sau neprofesioniști, puneți-vă în pielea lor”, a punctat Kyrgios.

Nick Kyrgios îl contrazice pe Dominic Thiem: „Nu înțelege cum stau lucrurile!”
Nick Kyrgios


În ianuarie, el a avut inițiativa Aces for Bushfire Relief, donând bani, 200 de dolari australieni, pentru fiecare as reușit până la finalul Australian Open, pentru compatrioții afectați de incendiile devastatoare de la Antipozi. O inițiativă căreia i s-au alăturat mulți jucători și jucătoare. 

De asemenea, a avut un mesaj plin de empatie în timpul pandemiei de coronavirus, oferindu-se să ducă mâncare celor care nu au posibilitatea să și-o procure. „Vă rog, nu mergeți la culcare cu stomacul gol. Să nu vă fie teamă sau rușine să-mi trimiteți un mesaj privat, voi fi bucuros să împart ce am. O cutie cu tăiței, o pâine sau lapte. Vin și vi le las la ușă, fără probleme!”, a scris Kyrgios. 

View this post on Instagram

Real talk

A post shared by NK (@k1ngkyrg1os) on

Citește mai multe știri despre tenis:

Tenisul revine în Germania » 32 de meciuri în decurs de 4 zile

Citește și:
Nemaivăzut la TV! Pancu a început să țipe și l-a distrus pe Bergodi: „Eu eram arestat! Să-mi vină străin în țară să-mi bată jucătorul pe teren?!”
Superliga
Nemaivăzut la TV! Pancu a început să țipe și l-a distrus pe Bergodi: „Eu eram arestat! Să-mi vină străin în țară să-mi bată jucătorul pe teren?!”
Scene HALUCINANTE după derby-ul câștigat de CFR Cluj » Bergodi își iese din minți, sare să-i bată pe Cordea și Muhar » Antrenorul DĂ CU PUMNII în adversari
Superliga
Scene HALUCINANTE după derby-ul câștigat de CFR Cluj » Bergodi își iese din minți, sare să-i bată pe Cordea și Muhar » Antrenorul DĂ CU PUMNII în adversari
Chipciu l-a distrus, după CFR - U Cluj: „Dacă ești tare, nu mai sări atât în piscină”
Superliga
Chipciu l-a distrus, după CFR - U Cluj: „Dacă ești tare, nu mai sări atât în piscină”
Andrei Nicolescu, anunț-bombă pentru Dinamo: „Am făcut eforturi inimaginabile”
Superliga
Andrei Nicolescu, anunț-bombă pentru Dinamo: „Am făcut eforturi inimaginabile”
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Profit.ro
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Nemaivăzut la TV! Pancu a început să țipe și l-a distrus pe Bergodi: „Eu eram arestat! Să-mi vină străin în țară să-mi bată jucătorul pe teren?!”

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (1)
israelianul
israelianul  •  30 Aprilie 2020, 18:55

Ce porcarie! Pai platiti jucatorii de top mai putin sau nu mai mariti lefurile o perioada! Thiem are dreptate, altii sarbatoresc zilnic sau fac blaturi.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează