SPORTURI  »  TENIS  »  WTA STRASBOURG

Finalista din 2021 de la US Open, criticată vocal de tatăl ei: „Pur și simplu, nu vrei să asculți. Îți dorești să joci tenis sau nu?”

Leylah Fernandez, certată de tatăl ei/Foto: captură X
Leylah Fernandez, certată de tatăl ei/Foto: captură X

Articol de - Publicat vineri, 22 mai 2026 11:07 / Actualizat vineri, 22 mai 2026 11:07

În timpul sferturilor de finală de la Strasbourg cu Victoria Mboko (19 ani, 9 WTA), Leylah Fernandez (23 de ani, 24 WTA), finalista din 2021 de la US Open, a fost criticată vocal de Jorge Fernandez, tatăl ei, aspect care a ridicat suspiciuni în legătură cu decizia jucătoarei din Canada de a fi antrenată de tatăl său.

Joi, 21 mai, Leylah Fernandez a fost învinsă de Victoria Mboko cu 6-4, 6-4, după o oră și 33 de minute. Tenismena de 19 ani s-a calificat în semifinale la Strasbourg și o va întâlni pe Jaqueline Cristian (27 de ani, 33 WTA), în timp ce compatrioata ei se va concentra pe Roland Garros.

Jorge Fernandez, critic la adresa lui Leylah Fernandez: „Ai oportunități deschise și le irosești pe toate”

După încheierea partidei din „sferturi”, pe rețelele de socializare a apărut filmarea unei discuții dintre Leylah și Jorge, tatăl ei, în care acesta era extrem de vocal, își certa fiica și o insulta.

„Ea (n.r. Mboko) a dezvoltat acel stil de joc uitându-se la noi, așa mi-a zis tatăl ei. Iar tu refuzi să accepți asta. De câte ori trebuie să ți-o arunc direct în față înainte de a-ți ajusta în sfârșit jocul? Ai atât de multe oportunități deschise pentru alte lovituri și le irosești pe toate. Pur și simplu, nu vrei să asculți”, a spus Fernandez, nervos.

„Îți dorești cu adevărat să joci tenis sau nu? Nu e mai complicat de atât”, a adăugat el, citat de Yahoo Sports.

„Această fată e în top 10 mondial, e extrem de solidă. Ajunge în sferturi la Grand Slam-uri, ceva ce n-ai mai făcut în ultimii 4 ani. Așa că dacă vrei să revii la acel nivel, trebuie să continui să dai acele slice-uri”, a concluzionat Jorge, în timp ce Leylah își regla corzile rachetei, privindu-și rar tatăl.

Filmarea interacțiunii dintre Leylah Fernandez și tatăl ei a declanșat multă indignare pe rețelele de socializare, fanii susținând că finalista de la US Open 2021 ar trebui să îl concedieze pe Jorge Fernandez.

Acesta nu are background în tenis, nu a jucat acest sport, dar l-a studiat pentru a o antrena pe Leylah și pe sora ei. În trecut, Barbara Schett a ridicat un semnal de alarmă în legătură cu comportamentul lui Jorge.

„De asemenea sunt curioasă să văd ce se întâmplă cu tatăl lui Leylah Fernandez pentru că modul în care își tratează fiica e o nebunie... E teribil că ceva de genul încă există azi și că uneori e acceptat”, a spus Schett.

În turul inaugural al Roland Garros, Leylah Fernandez o va întâlni pe Alycia Parks (25 de ani, 80 WTA).

Citește și:
„Egoul nu-i permite! Cristiano, nu vrem să te ucidem, dar...” » Incredibil ce au scris portughezii despre Ronaldo, după eliminarea de la Mondial
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
„Egoul nu-i permite! Cristiano, nu vrem să te ucidem, dar...” » Incredibil ce au scris portughezii despre Ronaldo, după eliminarea de la Mondial
Universitatea Craiova, prezentare specială a noului echipament » Au folosit inteligența artificială în clipul cu Ilie Balaci și Ion Oblemenco
Superliga
Universitatea Craiova, prezentare specială a noului echipament » Au folosit inteligența artificială în clipul cu Ilie Balaci și Ion Oblemenco
BOMBĂ: Eddy Gnahore la FCSB! Gigi Becali a confirmat transferul: „E rezolvat”
Superliga
BOMBĂ: Eddy Gnahore la FCSB! Gigi Becali a confirmat transferul: „E rezolvat”
Moment viral după Brazilia - Norvegia » Cum l-a surprins Prințesa Ingrid Alexandra pe Haaland în vestiar
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Moment viral după Brazilia - Norvegia » Cum l-a surprins Prințesa Ingrid Alexandra pe Haaland în vestiar
ULTIMA ORĂ Antifrauda poate emite decizii de impunere cu impozit de 70% persoanelor fizice
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Antifrauda poate emite decizii de impunere cu impozit de 70% persoanelor fizice
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Escapadă de lux pe insula miliardarilor, după show-urile pentru Halep și Nadia: „Rămâi sexy!”

„Una dintre cele mai frumoase sportive” din România are o poveste cutremurătoare: „Cum să îmi fie rușine?!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează