SPORTURI  »  TENIS  »  CUPA DAVIS

Mai aproape de elită » Florin Mergea şi Horia Tecău au adus punctul cîştigător în întîlnirea cu Israel. Ce spun jucătorii despre următorul adversar

Articol de - Publicat duminica, 08 martie 2015 00:00 / Actualizat sambata, 07 martie 2015 23:02

România s-a calificat în turul al doilea al Grupei I din zona Europa-Africa, unde va întîlni pe teren propriu Slovacia pentru un loc în barajul Grupei Mondiale.

Componenţii echipei de Cupa Davis a României şi-au dorit mai mulţi spectatori în sala Transilvania din Sibiu. Şi dorinţa lor a fost îndeplinită. Ieri, la partida de dublu a întîlnirii dintre România şi Israel, numărul fanilor a fost cu mult mai mare decît în prima zi a confruntării. Preşedintele Klaus Johannis şi soţia sa au fost şi ei într-o lojă, aşa că Florin Mergea şi Horia Tecău trebuia doar să joace tenis şi să cîştige.

De partea cealaltă, israelienii au făcut o schimbare în dublul pe care-l anunţaseră iniţial, Bar Tzuf Botzer înlocuindu-l pe Jonathan Erlich. "Am avut unele dubii la început, mai ales că nu-i cunoşteam, nu ştiam cum joacă", a spus Horia.

Constănţeanul nu a avut cel mai fericit debut de meci, adunînd în primul game trei duble greşeli. "Sînt un pic dezamăgit din cauză că am început aşa slab meciul, dar e bine că pînă la urmă am reuşit să aducem punctul cîştigător", a spus Tecău pentru TVR.

Chiar dacă tînăra pereche israeliană Botzer, 21 de ani, şi Leshem, 17 ani, a condus cu 2-0, lucurile au intrat în normal. Românii au recuperat break-ul, apoi la 4-3 au făcut încă unul, iar Horia a încheiat primul set cu 6-3.

Desfăşurarea acţiunii a fost apoi numai în favoarea românilor, care chiar dacă au mai avut unele mici scapări s-au impus în trei seturi: 6-3, 6-4, 6-4. Victoria lor înseamnă că întîlnirea cu Israelul e cîştigată, meciurile de azi urmînd a se juca după formatul "două din trei", nu "trei din cinci".

Calificarea în turul al doilea al Grupei I din zona Europa-Africa e şi ea asigurată. Acolo, între 17 şi 19 iulie, la Constanţa, România va întîlni Slovacia pe teren propriu. "Slovacia e un adversar dificil, îi are pe Klizan, pe Lacko, dar e bine că jucăm acasă, pe zgură", a spus Tecău.

Slovacia, cel mai accesibil adversar
România va juca în turul al doilea al Grupei I din zona Europa-Africa împotriva Slovaciei, unul dintre cei mai accesibili adversari. Conform clasamentului ITF, trei ţări au primit bye în primul tur: Spania, Olanda şi Ucraina.

România nu va da peste nici una dintre aceste ţări şi se va duela cu Slovacia, echipa care şi-a asigurat şi ea încă de ieri prezenţa în turul al doilea, după ce conduce Slovenia cu 3-0.

Echipa Slovaciei s-a bazat la întîlnirea cu Slovenia pe Martin Klizan (42 ATP), Lukas Lacko (93 ATP), Norbert Gombos (117 ATP) şi Igor Zelenay (147 ATP la dublu). 2006 e ultimul an în care adversara României a fost în Grupa Mondială, dar a mai jucat barajul în 2006, 2007, 2008 şi 2014.

2011 este anul în care România a jucat în Grupa Mondială, atunci jucînd şi ultima oară în baraj

1-0 este scorul întîlnirilor directe între România şi Slovacia. Singura confruntare datează din 2002, cînd românii s-au impus cu 4-1

România-Israel 3-0

Vineri
Adrian Ungur-Bar Tzuf Botzer 7-5, 6-3, 6-0
Marius Copil- Dudi Sela 6-7 (3), 7-6 (3), 6-4, 6-2
Ieri
Florin Mergea/Horia Tecău - Bar Tzuf Botzer/Edan Leshem 6-3, 6-4, 6-4
Azi, ora 13:00 (în direct TVR2)
Adrian Ungur - Dudi Sela
Marius Copil - Bar Tzuf Botzer

Citește și:
„Clientul” lui Becali după FCSB - Dinamo: „Am vrut să-l schimb, dar mi-a zis MM: «Gigi, îl nenorocești!»”
Superliga
„Clientul” lui Becali după FCSB - Dinamo: „Am vrut să-l schimb, dar mi-a zis MM: «Gigi, îl nenorocești!»”
Nu doar Olaru va fi amendat! Gigi Becali anunță: „Îi dau maximum din cât vom putea! Debandadă!”
Superliga
Nu doar Olaru va fi amendat! Gigi Becali anunță: „Îi dau maximum din cât vom putea! Debandadă!”
Le-au aflat scenografia! Planul dinamoviștilor, dejucat la derby: „Un mesaj de Sărbători...”
Superliga
Le-au aflat scenografia! Planul dinamoviștilor, dejucat la derby: „Un mesaj de Sărbători...”
Ce notă a primit Cristi Chivu, după ce Inter a demolat-o pe Como: „Câștigă pariul! Copleșitor”
Campionate
Ce notă a primit Cristi Chivu, după ce Inter a demolat-o pe Como: „Câștigă pariul! Copleșitor”
Lanț de magazine dispare din România. Cine vine în loc
Profit.ro
Lanț de magazine dispare din România. Cine vine în loc
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Acuzații SEISMICE împotriva lui Gheorghe Tadici: „S-a răzbunat că nu i-au ieșit pariurile! Știe toată țara că pariază!” » Retrasă definitiv la doar 25 de ani: „Era terminată psihic de Tadici, plângea non-stop!”

Scor aiuritor la baschet: 207 puncte diferență! » Scandal după meci: „E nevoie de bun-simț în astfel de situații” vs „Să ne oprim și să nu mai jucăm?”


Comentarii (1)
vladutz13
vladutz13  •  08 Martie 2015, 12:19

Ok, Slovacia este accesibila, dar tot o sa fie favoriti...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează